Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VICLEANA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 191 pentru VICLEANA.
Antioh Cantemir - Cămila și vulpea
Antioh Cantemir - Cămila şi vulpea Cămila și vulpea de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Cămila mult geloasă văzând un țap odată Cu coarnele cum bate de câini înconjurat, A început în sine a blestema pre soartă Zicând: ce ticăloasă eu parte am luat! Un trup frumos și mare să fie fără coarne, Să nu aib eu o armă ca slava să-mi lățesc, Ca dușmanii mei lesne în praf să se răstoarne! (Geloșii felurite de pricini născocesc Când vor să tot cârtească). Așa se tânguiește Cămila mergând tristă cu capu-n jos plecat, Dar o vicleană vulpe ce-n drum o întâlnește, Împărtășire multă la soartă-i a luat. Cămila de-amăruntul își spune scârba toată. — Cunosc, răspunde vulpea, că mare ai cuvânt, Dar eu am mijloc sigur ca să te fac cornată. Colo-n pădurea ceea un loc e în pământ, De drum nu prea departe; îl vei afla sub zare; Se cheamă vizunie: la ea oricine-a mers Și capul său plecându-și a stat păzind răbdare, Fără de prelungire cu coarne s-a ales, Precum berbecii, boii și țapii dau dovadă. Această ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul Viersul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate îmbăta! Și eu câteodată smulg harpa din tăcere, Când sparge muza pieptul meu, Căci înima zdrobită răsună prin cădere Și saltă desperată în spasmuri de durere, Scoțând din agonie un țipăt scurt și greu; O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit, Mișcată de teroare și palpitând de ură, Ca vocea răgușită pe patul de tortură, Când o silabă spune un chin nemărginit! Ar fi o ironie să cânt eu flori și stele În veacul nostru pe pământ, Când ele sunt o larvă grimată cu văpsele, Iar adevărul geme tempeste și rezbele, Blestem, urgie, neguri, pucioasă și mormânt! Lăsați pedestrei proze minciuna curtezană! Al cântului entuziazm Respinge veselia spoită și vicleană, Când totul împrejiuru-i printr-o imensă rană Exală din cangrenă un colosal miasm! Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate
Cincinat Pavelescu - Șarpele și satana
Cincinat Pavelescu - Şarpele şi satana Șarpele și satana de Cincinat Pavelescu (FABULĂ DE ACTUALITATE) Unui mare calomniat Nel mezzo del camin di nostra Vita Dante La jumătatea vieții, ca și Dante, Un șarpe nemilos s-a strecurat În iad, prin locuri umede și pante. Satana, stând pe tron, l-a întrebat, Voind nemulțumirea să-i auză: Ce gând? Ce călăuză te-a mânat? C-o șuierare aspră și confuză Balaurul, mai lung decât un brad, Răspunse: Mi-a fost ura călăuză! Vin să mă plâng stăpânului din iad, C-al meu venin faimos se pierde, sire! Puterile-i de moarte zilnic scad! Cer toată neagra voastră ocrotire! Să-mi dați un alt venin. M-a biruit Ne-nfrânta și vicleana omenire! Azi mușcătura mea c-un fier roșit E vindecată, chiar când farmacia Vestitul antidot și l-a greșit. Dă-mi un venin să văd cum agonia Pe om 1-apucă, scurtă și brutală... Știu ce otravă-mi ceri: E calomnia! În terța rimă să mai pun morală? Dar calomnia, propagând-o slova, Destul ca să te muște-n capitală Și tu să mori, de pildă, la ...
Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)
Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) Apolog de Constantin Negruzzi Apărut cu titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească , 1837, 14 martie Tot timpul care oamenii Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele Precum nădejduia, Rotunda roată răpede Pe schițe se-nvârti, Și mândrul poticnindu-se, Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație Se tot călăuzi, Și-n toată vremea cumpăna În orișice păzi, Nu-i pasă dacă vifore Pe lume s-au stârnit, Vârtejele-ntâmplărilor Îl află liniștit. El știe că furtunele Nu pot lung timp ținea, Curând veni-va soarele Ce le va-mprăștia. Cunoaște jucăriile Vicleanului Noroc, De-a lui favoruri putrede Râzând, își bate joc. Acest fel traiu-i limpede Se trece liniștit, Și când moartea s-apropie Îl află
Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica
Constantin Negruzzi - Potârnichea şi rândunica Potârnichea și rândunica de Constantin Negruzzi Păsările stând la umbră sfătuiau cu întristare Asupra ticăloșiei care are a lor stare Și dintru toată făptura după a lor socoteală Cel mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de nemulțumire plină? Eu omului (le răspunde) nu îi găsesc nici o vină. Această negrită pâră și acele viclenii toate Îs tot minciuni gogonate. Mi se pare că-l cunosc și că-l știu cu mult mai bine Decât oricine. La fereastră îmi fac cuibul, nime nu-mi zice nimica, Și încă când mă vede îmi zice: — Ia vezi, biata rândunică! De nime altul n-am frică Decât de motanul casei, pe care când îl zăresc Tremur și frigure a patra pe loc mă și năpădesc. — Of, cât ești de bucuroasă, potârnichea i-a răspuns. Dar dacă i-ar veni gust să mănânce la ospăț Rândunele ostropăț, Ți s-ar muia limbușoara, Sau dacă vreodată vara, După ce vii din voiaj e te-ai ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... picioarele scăldate în apă. Dar pentru poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi ...
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
Constantin Stamati - Aslanaş cel bogat şi momiţa lui Aslanaș cel bogat și momița lui de Constantin Stamati Eu tac mulcu, nu mai grăiesc, mă mir de ce văd acum! Că mai bine este omul să nu-nvețe nicicacum; Căci de ce să se trudească zi și noapte tot citind, Și de ce să-și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr-a servi cândva, Tot același respect are, În oricare adunare, Ca și omul învățat. Precum s-au și întâmplat, că nu demult la Bagdat, Un neguțitor onest, strângând multă avuție, Au răposat, Lăsând a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță ...
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, Făr’ ...
Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...
Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori
Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori Răspunsul unei scrisori de Costache Conachi Am cetit, iubite frate, mărturisirile tale Și le crez că-s strecurate chiar din simțire de jale; Nu-mi rămâne îndoială că ți-au adus oțărire Politica cea vicleană ce au toți grecii din fire, Și fănarul care arde seul topit cu cruzime, Și nevinovatul sânge al zimbrului cu prostime... După acestea urmează și a gustului schimbare; Din curtezan cu mândrie, calic rob cu fală mare, Să te faci plugar de țară, sămbrăluit cu prostimea, Și să guști viața cea dulce ce nu are istețimea! Vei vide, dragă tovarăș, că - pe brazda ce rănește Fierul plugului cu huiet, - prostul care cornărește, Sudori varsă și se luptă fără de nici o cruțare, Ca să ducă frupt de sânge crocodililor din mare... Ș-ăi veni la cunoștință ca să crezi că cu dreptate Iscălitul versuiește... și zice, și face
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...