Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZARE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 495 pentru ZARE.
Alexandru Vlahuță - Pe albumul d-rei...
Alexandru Vlahuţă - Pe albumul d-rei... Pe albumul d-rei... de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XIX, nr. 7, octombrie 1885 De cei de jos — de morți — ce-ți pasă, Stea ce te-nalți în fundul zării?... Ridică-ți raza ta și-i lasă În întunericul uitării !... ....................................... Tu vei trăi-ntr-o altă lume, Departe pururea de mine, Ș-a mele versuri, ș-al meu nume Ca mîni ți s-or părea străine. A clipelor de-acum năluce De veci s-or scufunda-n trecut, Și — sigur — nici ț-ei mai aduce Aminte că m-ai cunoscut !... La ce dar amintirii tale Aș mai cerși-n deșert o rază?... La ce pe-un mort priviri de jale Din ochi atît de dulci să cază ! De cei de jos — de morți — ce-ți pasă, Stea ce te-nalți în fundul zării?... Te du ferice, și mă lasă În întunericul
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac) Muncitorul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție „Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ; Căci mult el se luptase cu iasma încruntată Ce-i zice Sărăcia ! El locuia cu dînsa din frageda-i junie ; Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ; Dar, vai ! l-a-nvins pustia ! Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte, De bietul muncitor !» Atunci veni la dînsul trimisul ce desface Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace La bunu-ți Creator !» Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare, Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare. Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie, Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită, Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ; N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că ...
Cincinat Pavelescu - Artist Artist de Cincinat Pavelescu S-a arat, s-a strâns porumbul, vița nu mai are struguri, Și câmpia parcă este o săracă dezbrăcată; Rarii vișini din grădină au de furcă pânla muguri, Și în locul blândei toamne, iarna dinții și-i arată. Cu picioarele în umbra ce-mprejurul lui se-ntinde, Dar cu fruntea în lumina soarelui ce piere-n zări, Un scaiete-nalt și mândru, orizontul îl cuprinde Întrupând melancolia risipită pe cărări. Până-n fundul vag al zării se lungește umbra mută, Și în jalea ce-nfășoară cerul sur și câmpul gol, Văzând soarele că-n clipa cea din urmă îl salută, Nu știu pentru ce scaietul mi-apăru ca un
Dimitrie Anghel - Două glasuri
Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte. De un tropot surd de copite îmi mai aduceam aminte, și apoi urechea mea lipită la pămînt, ca atunci cînd eram copil și cercam să prind îndepărtatele ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast Prinosul unui iconoclast de Dimitrie Anghel Cuvîntare ținută la Galați, la dezvălirea monumentului lui Eminescu. A te urca pe un soclu înseamnă a înstăpîni un fragment de univers de unde alungi viața ; înseamnă a pedepsi o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers ...
... totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum privește, pe când toți ai casei dorm. Mijește de ziuă. Departe, în zare, se deslușește, ușoară, dunga de lumină a zorilor; întâi e ca o dâră de zăpadă, apoi, încetul cu încetul, se preface într-un ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la ...
George Coșbuc - În miezul verii
... adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji ... de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare, Nu se mișcă-n lumea mare Nici o frunză. Singur vântul, colo, iată. Adormise la răcoare Sub o salcie plecată Somnuros în sus el cată ...
George Coșbuc - Crăciunul în tabără
... i cale, nu-i loc. În haine ca-n zi de paradă, Țin pînea-nghețată la foc, Stînd unul într-altul grămadă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? Crăciunul e astăzi, Crăciunul. Flăcăii țin capul plecat, Și plînge-necat cîte unul... Ard vesele flăcări pe ...
George Coşbuc - Ideal Ideal de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Venise fata de-mpărat Cu alte fete pe-nserat S-aducă apă din izvor Din zări un tânăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. Iar fata de-mpărat i-a dus Cofița ei; și când i-a spus Flăcăul cel dintâi cuvânt, Ea să uită speriată-n vânt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pământ. Aș vrea, ca și la-ntorsul meu, Să fii aici să-mi dai să beu Iar ea, tot nemișcată stând Cu ochii-n jos, și tremurând De lupta ei, târziu și greu Rosti sfioasă: Când? Și mâine poate... Mai târziu... Ori peste-un an! Nici eu nu știu. Sunt fiu de crai. Cărarea mea Pe-aici va fi... Ne vom vedea: De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu iubita mea. Apoi plecă în grabnic pas... Avea atâta dor în glas! Era voinic și tinerel, Înalt și tras ca prin inel: De-atunci și ochii i-au rămas Și inima la el. II Și fata de-mpărat veni Și- ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... trist el așează La pieptul stăpânului capul Și astfel veghează. Și-auzi! Ca un vânt ce clătește Pădurea, când ploaia sosește, Așa din adâncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. Iar vuietul vine, și crește, Mai iute, mai tare. Și iată-i, din umbrele văii Cu scuturi ies repezi flăcăii ... așa de sălbatic li-e cântul Din piele de urs au vestmântul, Și-n bărbile lor încâlcite Se-mpiedică vântul. Iar Gel, auzindu-i prin zare, De spaimă și groază tresare El moare! Și cântă păgânii! N-au Domn și n-au țară românii, Și-adușii de vânturi în țară Sunt ...