Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (DE) ÎNDATĂ CE
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 414 pentru (DE) ÎNDATĂ CE.
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... pe o bancă un om palid, trist, suferitor, care se răsufla greu și privea cu jale splendorile naturii; era Prosper MĂ©rimĂ©e! Mă apropiai de dânsul; el mă cunoscu și-mi zise cu o zâmbire amară: — Ce zici de mine, amicul meu? Nu ți se pare că reprezint dragonul spăimântător care în vechime păzea grădina Hesperidelor? Privește în ce stare m-a adus boala de inimă ce mă ucide de când nu ne-am văzut! Am să mor în curând în floarea... bătrâneții! — Nu crede aceasta, domnule MĂ©rimĂ©e, căci clima de la Cannes face minuni cu bolnavii. — Așa spun doctorii, însă aștept minunea de mai mulți ani și nu o văd venind. MĂ©rimĂ©e petrecea toate iernile la Cannes, întovărășit de două surori engleze, care se devotaseră lui cu o abnegare admirabilă și se îngrijeau de el ca de un copil. Ele știau să aline suferințele lui și să-i susție moralul când boala îl obosea de tot. Adeseori am făcut partide de vhist cu acele misses și cu iubitul lor bolnav în serile lunii lui februarie, și m-am încredințat că suferințele nu stinseseră cât de puțin briliantul spiritului său. Într
... s-a sfetit mai rău: era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii; cobor pe jgheab, când, la capătul târniței, iaca dihania de urs, după ce-mi supsese boul, îl movilise, și acum ședea nepăsător deasupra pe patramuri; așa m-am aprins de mânie văzându-mi boul pierdut, încât mi-am zis în mine: de-acum tot una mi-e, ori eu, ori el; pun mâna pe o teșitură și, strigând înfricoșat ca să-i iau apa de la moară, am și repezit într-însul. N-a stat dihania de pricină, ci a rupt-o de fugă. — Ești și om fioros, adaugă râzând un altul. — Ba nu, bre, răspunde iarăși altul, da era urs de cei furnicoși, care fuge de-și scoate ochii când vede om. La aceste vorbe dau cu toții un hohot de râs, și altora li se taie pofta să mai povestească vitejii cu urșii. La vremea aceasta între femei, ca de la gâgâitul gâștelor, nu se mai înțelege nimic, vorbesc toate deodată, chicotesc și râd cu hohot. Așa merge rânduiala pân’ când gazda sau nănașa poftește ... inima întreagă, are ceva a sufletului singuratic și jalnic, pe care nu-l poate zugrăvi nici un cuvânt din limba grăită, afară poate
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ce nu-i insuflă, și nu este o excepție junele de 17 ani care în anul trecut trimisese spre publicare un caiet de poezii plin de
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zise: — Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru. Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice : — Tată, eu cred că mie mi se cuvine ... de crai, vedea-te-aș împărat! Spune babei ce te chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. — Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n pace, că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... sunetul jalnic și slăbănogit al tobelor, văietările lor, cu călărașii domnești, ce se îngrijiseră a face la caii lor lăcrimarea ochilor cu praf de pușcă [3] , și, în sfârșit, cu tot norodul orașului, ce umbla cu capetele goale, pentru jălire. Alaiul colindă ulițele povârnite ale micului orășel ce abia atunci începuse, numai pe malul stâng al gârlei [4] , a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ... Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă de
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... a vedea pe fereastră viind logodnicul ei, și nu bine se încredință că tânărul cel nalt cu mustețele mari este viitorul ei mire, că de îndată alergă la părintele ei spre a-i zice că este gata să se jertfească pentru liniștea lui. Bătrânul vornic o strânse cu duioșie ... o bună dimineață, el porunci ciracilor să se pregătească pentru a merge la pădure. — Iubitule!... zise hătmăneasa. — Scumpă!... zise hatmanul. — Ce gălăgie este acolo?... — Unde, draga mea?... răspunse hatmanul tresărind. Atunci, cu alba-i mână, ea arătă, de la fereastra unde se găseau amândoi, pe cei doisprezece ciraci care prânzeau și cinsteau, spre a-și întări picioarele pentru vânătoarea ce se pregătea. — Tovarășii mei se pregătesc de vânat, doamnă, zise hatmanul. — Alungă-i, dragă. — Să-i alung!... strigă hatmanul necrezând auzului său. — Dacă mă iubești, suflete. — Dar pentre ... scoase un țipăt și căzu leșinată la picioarele soțului ei. Ce credeți că a făcut vestitul, înfricoșatul hatman Baltag? A chemat îndată ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea un păr... de seama ochilor. Avea o guriță... Dar de atunci au trecut mulți ani, și-n mulți ani am uitat multe feluri de gurițe! N-am uitat numai că Micuța mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă, frumoasă strașnic! Contractul de chirie se rostea așa: "D. Ghiță Tăciune va plăti d-nei Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi și pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari și un aluat; idem câte o mâncare serile". A doua zi după mutarea mea în casa ... la o parte! zise baronul așezându-se. Îți place mademoiselle Marie? - Quelle idĂ©e! - Nu-ți place? - Cum vrei să-mi placă o copilă, un ce nedezvoltat, necopt, neformat, nematur, nedeplin, nesfârșit, nefinit, nepractic, nepragmatic... ça fait pitiĂ©! - De ce dar te-ai mutat în casa Anicăi? - Trebuia, frate, să mă mut undeva. - De ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... publică, merită și în ceea ce privește poziția lor literară, merită și în ceea ce privește poziția literară a lui Alecsandri. Se înțelege de la sine că nu noi vom tăgădui orcărui om de bună-credință și de bună-știință dreptul de a spune ceea ce crede adevărat și ceea ce știe greșit într-o activitate publică. Și fiindcă dd. Delavrancea și Vlahuță sunt oameni de bună-credință și de bună-știință în ale literaturei, dreptul lor de a face critica așa cum au făcut-o este mai presus de contestare. Dar una este dreptul și alta este folosul întrebuințării dreptului în fiece moment. Va fi având și activitatea critică noima ei, și nu orce ... genul ei propriu. Această sarcină să ne-o lase nouă, publicului care, neavând înșine nici o individualitate poetică pronunțată, suntem mai lesne primitori pentru tot ce este lumină în felurimea manifestării ei. Junii noștri poeți sunt chemați să-și exprime, fiecare în propria sa formă, simțirile primite direct de la lumea reală, dar nu să-și slăbească această lucrare creatoare prin priviri de alături spre o altă lume subiectivă. Puterea lor intelectuală trebuie întrupată în opere de artă, și nu mistuită în elaborări
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și-l băgă ... femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. -
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... zise Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, și apoi se tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea, care nu-și putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au ieșit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul așa de buruenos. Țăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la vremea prășitului, a venit de a prășit păpușoii după rânduială, și iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpușoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drugălețe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze și mai răzbelite!… — Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncușoara mea de toată vara, zise țăranul, scărpinându-se-n cap și trântind cușma de pământ cât ce putu. Asta n-am pățit-o de când m-a făcut mama… ’tu-i mațele acrului! — Ei, ei! Amu ce-i de făcut? — ’Tu-i-aș descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură. Și cum ședea țăranul uimit, numai ...
Titu Maiorescu - Din experiență
... practic și în multe privi[...] nedemnă de cuvântul știință. Dovadă este că în școală poți învăța să cunoști animalele dacă ai urmat un curs bun de zoologie și poți învăța să cunoști plantele și pietrele dacă ai avut parte de un profesor bun de botanică și de mineralogie; dar vai de omul care ar vrea să cunoască oamenii numai după un curs de psihologie cum se predă în școlile și în cărțile fie și cele mai moderne. Dovadă mai este că în viața practică un grădinar de frunte sau un agronom pot întrebuința cunoștințele dobândite din cărțile lui Decandolle sau ale lui Liebig, un proprietar de mine se poate întemeia pe cercetările lui Lyell; dar dacă ai întreba pe vreunul din marii cunoscă tori de oameni, d. e. pe Bismarck, cu ce manual de psihologie s-a folosit întru aceasta, ți-ar răspunde printr-un hohot de râs. Cunoașterea omului, un lucru așa de neapărat trebuincios și încă de o trebuință crescândă cu sporirea tuturor relațiilor omenești, nu se poate dobândi astăzi, afară de micul ajutor al unor culegeri de maxime și aforisme și poate al unor romane și drame, decât prin propria experiență. Ce