Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) RIDICA
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 846 pentru (SE) RIDICA.
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... Nevrând ca să mă-ngroape orașul de pomană. Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele, Pe când își beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?... Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează Câștigul!... — Epopee de-atâtea mii de ani, Divină Comedie având ca titlu: Bani! Poemă ce cuprinde amor, dureri, plăcere, Cu Raiul în urcare ... Câștigul, ce-n picioare călcând virtute, lege, Trufaș înaintează spre tronul său de rege, Și-n templul Bogăției intrând, triumfător, În hohotul monedei sub bolte se așează, Iar galben ca metalul din care se formează Apasă-asupra lumii ș-o ține sub picior. Mulțimea, fermecată de falșa maiestate, Se-nchină umilită l-această zeitate, Iar sufletul în care pătrunde — ars, — și trist, Din cerurile nalte, trăsnit e prin noroaie, Căci aripa-i ... O stea dacă lucește stingându-se pe loc, Sunt stele mai puține în cerul plin de foc? Natura-și urmărește sorțirea nencetată, Și steaua ce se stinge și frunza cea uscată, Verdeață, flori, insecte, și tot ce este viu ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuinduÂse a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să bage de seamă, cum ... și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce împăratul se puse la masă, veniră și fetele și aduse fiecare câte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându- ...
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... din parte-mi, îi cer scuze că am uitat să-l felicit, fiindcă, necâzând sub prescripțiile legii repausului dominical, nu țin niciodată socoteala sfinților. Costică se-ntoarce-n loc și deodată, vesel ca totdeuna, strigă: - Băiete! aperitive, lista și răcitori în lege! să vie! Știu c-am petrecut!... Ce chef!... și ... Costică a plătit de două ori petrecerea improvizată - și cu bani și cu spirit - ce vervă!... Din când în când, constatând că lăsam "să se răcească" paharele noastre pline, ne strigă, ridicind pe al său: - Jos repausul dominical!... Să lucrăm!... lucrați, domnilor! Iar noi, împărtășind părerile lui, lucram cu stăruință ... mb'avo! i răspunde Costică; și pe urmă cătră mine: auzi ce ide' f'umoasă a'avut 'mbou! Dar celelalte două birji nu se văd în urma noastră. - Ne-a t'ădat, ca niște lași, ne' Iancule! Aerul de la Șosea ne face mult bine. Ajungem la ... înaintea noastră, ne așteaptă; ei nu puteau crede că i-am trădat ca niște lași. Câte un pahar de șampanie, la botul calului! - etc.!! etc.!!! Se face ziuă... Rândurelele au și plecat la vânătoare... Reintrăm în Capitală, în căutarea unui jvarț cu cognac fin... Am găsit... Ciudat efect face cafeaua tare ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume ... mai ușor. Când l-a ridicat de la pământ, a-nceput să curgă din fundul coșului ca dintr-o stropitoare ciuruită: se spărseseră sticlele și acum se scurgea rămășița vinului. Ce să facă? La mușteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă? Unde să se ducă? Să se-ntoarcă la prăvălie!... N-are să-l omoare doar. De omorât nu l-a omorât jupânul, că jupânul nu era om așa de ... lui până despre ziuă. Se împlinea acu, peste o minută, a treisprezecea învârteală a pământului împrejurul soarelui de când tânărul Cănuță se grăbise a ieși să
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... noi și pleacă ușor spre movilă, noi în partea ailantă și Mitică după ea la distanță — acum auzeam bine: (continuă fluierul mai hotărât.) Cleopatra se suie-ncetinel pe potecă și noi ne pitulăm după bolovanii de jos... ... Am auzit fluierul (continuă fluierul și mai hotărît și deodată se oprește brusc) încetând și un „ah! de n-ar veni bărbatu-meu!" pe urmă niște pupături și șoptituri; da' nu puteam înțelege nimic de ... că e păcăleală de întâi aprilie, parcă nouă de păcăleală ne ardea! L-am ridicat pe Mitică încetinel... Nu mai horcăia așa tare... începuse să se lumineze bine și ploua mereu... Mantaua Cleopatrii era plină de sânge... Obrazul lui Mitică negru ca postavul și umflat ... I-am lăsat la Colțea pe ... de la poliție să ne confrunte cu mortul... Venise și mă-sa lui Mitică — o mahalagioaică... ce gură! făcea un scandal! parcă era nebună, se mușca de mâini, se trăgea de păr... Ne-a ocărât, ne-a blestemat... ba pe Cleopatra a și scuipat-o. (bocindu-se ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... ore de suiș, ei ajunseră pe vârful Rarăului, unde domnița își îngropase comorile. În acest timp un fum alb și umed începu a se ridica din fundul văilor și în curând îmbrobodi toți munții cu un văl argintiu, din care răsărea, ca niște verzi insule, numai culmile lor. Costin, care ... râpă înfricoșată sta deschisă înaintea sa, prin care era cu neputință să treacă spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în față și în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleștă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad și se culcă la pământ. — Fii mai verde, domnișorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpați. Și, fără a pierde ... întâmpla vro nenorocire, trebuie să fie amestecată o codiță de femeie acolo. Această vorbă făcu pe Costin să surâdă. El își uitase spaimele de când se afla ascuns sub stâncă, când, deodată, o detunătură înfricoșată ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... călătorilor și pleacă toți bombănind: "Mai bine am fi băut dintr-o mocirlă, zvânta-ți-ar Dumnezeu apele tale amare și spurcate!" Abia când i se mai ținea viața într-un fir de păr, ajunse unchiașul la poarta de argint a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o fi având dobitocul abur în loc de suflet, dar văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo ... spuzeala de stele, nici zorile cu revărsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi întrecut acest palat, minunea minunilor. În pragul porții bâzâia o albină, care se roti o dată și trecu în pasăre, se roti a doua oară și se prefăcu într-o ciută, se roti a treia oară și se prefăcu într-o fecioară albă ca laptele, cu părul ca un abur auriu. — Intră, îi zise ea, intră, că trebuie să fii om bun ... mine. Moșul, cioc-boc, până dădu de buzele cazanului. Și când îl scoase de-o șchioapă, părul înflori. Când îl scoase de două palme, părul se scutură. Iar de-l scoase pe de-a întregul, părul legă pere care crescură cât pumnul, ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... și pârjol. Nu mai ascultă nici rugăciuni, nici nimic. A se dezvinovăți înaintea lui nu era cu putință. Porunci deci ca numaidecât să se adune Sfatul împărăției în taină, ca să otărască pedeapsa ce s-ar cuveni fie-sei pentru o așa nelegiuire și ca să se spele rușinea ce adusese ea părului cărunțit al tatălui său. Sfatul împărăției găsi cu cale că spre a se spăla o așa grozavă necinste, fata cu moarte să se omoare. Unii ziceau ca să se arză de vie. Alții ca să-i scoață ochii și să se gonească în pustietăți spre a fi mâncată de fiare sălbatice. Alții iară ziceau ca să i se lege o piatră de gât și să se dea pe Dunăre. Tocmai pe atunci, din păcate, iată că și feciorul văduvei trecea pe acolo în treaba lui. Cum îl văzură boierii, numaidecât se ... nu se vedea nici pui de om. Parc-ar fi fost la sfârșitul pământului. Într-una din zile, împăratul, tatăl fetei, plecă la vânătoare. El se ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar voi, o monumente d-eternă admirare, Nestrămutate-ați stat! II Colo se arată valea dalbă, verde, Unde Nilul vesel, șerpuind, se pierde Printre sicomori. Cairul înalță albele-i palate, Vesele moschee, grațios săpate 'N marmură cu flori. III Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimântător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, râzător. Amblemă de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere ... lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce pe fiecare oară Schimbă forma, se risip. Dar luncile deșarte atât sunt de mărețe, Atât de melancolici, cât ochiul privitor, Ce cată tinerețe, Se-nturnă să ascunză o lacrimă de dor! IV Dar ziua se abate. — Pe undele pălite A mării de nisip, Se luptă umbra tristă cu razele ei mute Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimbă cu durere Pe fiece minut, Și tremurânde-noată în umbră și-n tăcere Sub vălul lor tăcut. V Dar colo pe hotarul deșertelor tăcute ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... ușa cu zăvorul, am tras parul de-a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe slugă am trimis-o să se culce în grajd. Cina o luasem de cu vreme, încă pe când se zărea afară. Copiii nu dormeau, ci se jucau prin casă cu un cal de lemn, înțepenit pe roate, pe care-l puneau să-l tragă mâța. Stam așa, pe gânduri, și împleteam ... or aduce, a doua zi, părinții de la nuntă. Într-un târziu, deodată, începe câinele să hămăiască așa de furios de gândeai că se sfarmă. Mie mi se tăiară, atunci, picioarele de pe la genunchi și-mi îngheță inima de frică. Copiii se ghemuiră într-un cotlon, lângă sobă, cu ochii mari și cu buzele deschise, aproape-aproape să înceapă a plânge. Mă dau, încet, lângă ... Tâlharii începură să vorbească iarăși și să suduie groaznic, lovind din nou cu muchia toporului în ușă. Erau, însă, cele din urmă izbiri, căci îndată se auziră bocăniturile ciubotelor și omătul trosnind pe gang. Se îndepărtară. De acolo, din pat, căutam să prind cu urechea trosnetul pașilor ca să știu în ce parte
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... Nu dați drumul câinilor!", sare jos de pe cal și, pâș-pâș pân iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul bănuit. Aproape de tot, se oprește și-ntinde arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se clatină din vârf... Altă miorlăitură tot pe loc. În sfârșit, vânătorul mai face un pas, doi, se uită bine, și rămâne încremenit. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță și în copăiță un copilaș - el miorlăia așa. Cine-l ... umblat, așa hoinari, multă vreme pân lumea largă de colo până colo, și ce să vezi? Când mai erau vreo trei luni până să li se împlinească termenul, ajung ei, fără să se caute, într-un târg mare, unde se ținea iarmaroc vestit odată la zece ani. Și ținea iarmarocul ăsta o sută de zile în cap. Se strângeau acolo la vreme toate bogățiile de mărfuri din patru părți ale lumii, bunătățile și leacurile pământului, și minunile iscodeniilor toate, și comedii și solomonii ... Maichii Precistii, și iconița aceea avea puterea că cine ar fi fost pe moarte, dacă o atingea cu credință de buze, îi trecea boala și se