Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN AFARĂ DE ACEASTA

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 464 pentru ÎN AFARĂ DE ACEASTA.

Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie

... se 'mbrăcă repede și plecă în oraș, intră în cafeneaua sa obicinuită și 'ncepu să răsfoiască jurnalele . Ceea ce i se părea ciudat din cale-afară e că stâlpii de cafenele îi luau jurnalele din mână fără ca să-l mai întrebe, mulți din ei nici păreau a-l vedea, numai unii, și ... curat o frumusețe de lună. El se mira și de această lumină nepomenit de dulce, dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se vede că 'ncepuse a miji de ziuă, căci cucoșii cântau și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordându-și vederea, zărea o mulțime de lumini aprinse, dar apoi recădea repede

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași persoană nemuritoare, ca DalaiLama din Tibet. Tributar al Porții otomane, bătut de o mână de poloni, înfruntat de un prințișor din Transilvania, el nu știu să merite nici măcar deviza cea de furcă a dinastiei habsburgice: "Alții combat; tu te căsătorești, fericito Austrie! alții dobândesc regate prin sabie, tu prin zestre!"... 4. În Franța domnea regele Carol IX. Greșesc: el nu domnea. Domnea mumă-sa Caterina Medici; domnea ducele de Guise; domnea principele de Conde; domnea papa; domnea Calvin; domnea toată lumea.... afară de regele Carol IX. Un singur eveniment de genul aceluia prin care se ilustrase oarecând Ierostrat face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță ... biserici nu are nimic de admirat pentru călătorul arheolog, dar cînd cineva vizitează interiorul ei, este peste putință a nu se simți transportat în timpii cei mai glorioși ai Italiei artistice. Ici vezi un tablou de Tizian, colo altul de Salvator Rosa, apoi vin cele de pensulă toscană, fără a mai numi magnificele statue de cele mai celebre dalte ale Italiei, picturile în afresco și basoreliefele împănate cu aur, ce uimesc pe vizitator. Curtea monasterului este înconjurată cu zid de piatră, iar locuințele monahilor sunt clădite

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... Mă uitai îndărăt; văzui palatul mic și fumuriu; apoi începui să-mi caut drumul cu ochii. Eu știam niște plopi înalți... așa venisem, din plop în plop.... unde să fie? Mă uit în toate părțile...nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici o pasăre, în apă, nici un pește. Să sar zidurile grădinii ca să fur portocale? Dacă m-oi întâlni cu ea , cu umbra pe care o văzusem intrând

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții rânjiți, un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți așteptau să ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... preț să mergem? Vremea e urâtă... Mie nu prea mi-e bine... Dna Moroi trânti pieptenele pe scânduri, de se sparse în două. Se încordă în lungul trupului și îngheță rigid, ca o pârghie, în dreptul oglinzii. Figura prelungită și galbenă, barba rară și căruntă, ochii albaștri și stinși ai dlui Moroi îmbătrâniră într-o secundă. Acest cap blajin și trist, abia susținut de un gât scofâlcit, păru că se descompune. În locul ochilor și gurii se adânciră două umbre profunde. ll;llllllll — Vreau să mergem! răspunse apăsat dna Moroi. Vreau fiindcă vreau... Trebuie să înțelegi ... furișă prin geamuri o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei. Caii, micșorați în ham de opintire, nu răsuflau decât în lapovițe, aruncând șipote întregi de sub picioare, care se spărgeau de capră,

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde citirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturi noastre este naivitatea lor, lipsa de orice artificiu, de orice dispoziție forțată, simțământul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculatoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea, lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ... Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit la lumea toată. Asta nu-i țară de câni, Ci e țară de români, Veni-ar timpul să vie. Ca românul iar să-nvie Și ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... â€� strigând. Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit Până-n fund își sparse capul, de pereți fiind lovit. După ce ieși în urmă d-acei nerozi copii tras, Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini și nas, Zise: - Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat, Ș-astfel de cinste neroadă ca să-mi dați v-am învățat, Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei Cu picioare, mâini belite și cu cap ... paguba sa ceva: Și așa tăind cu el capul măgarului celui mort, L-a-nfășurat pe deasupra binișor cu niște tort; Apoi cu acest ghem mare în piaț' să-l vânză mergând, Se duse și el cu dânsul cu alți vânzători în rând; Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător, Carele de chilipire era-n piaț' precupitor; În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preț, Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleț): - Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar ? Nastratin Hogea răspunse: - Iaca un cap de măgar ! Dacă-l mai întrebă încă ș-îi răspunse tot la fel, Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el. Și scoțând îi dete-n

 

Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)

... splendoare regală, și ochii lumii se vor îndrepta cu admirare spre dânsa. Tot ce doresc pentru România este ca să aibă nu 12, dar 20 de ani! II După întoarcerea mea de la Maroc, intrând în Spania pe la Cadix și vizitând Sevilia, Cordova și Grenada, m-am dus de am petrecut o lună de zile la Madrid în compania amicului meu, marchizul de Bedmar. Începutul iernii mă prinsese în acest oraș și mă îngrijeam în privința dificultăților ducerii mele la Paris; căci pe la 1853 călătoriile în Spania se făceau cu diligențe trase de câte 10 și 12 catâri, prin locuri lipsite de orice confort. Mergând deci ca să mă sui în deligență, am fost prezentat lui MĂ©rimĂ©e, chiar în momentul când conductorul ne chema pe nume, pentru ca să luăm locurile în cupeu. Norocul făcuse ca să am de tovarăș pe autorul Colombei, care se întorcea în Francia. În noaptea aceea n-am preschimbat mai nici o vorbă împreună, căci eram despărțiți prin o matahală groasă ce purta favoriți englezi, favoriți stacoșii, care se ... MĂ©rimĂ©e. — Rău și cald din cauza vecinătății, am răspuns arătând pe englez, care dormea horăind. — Noroc că avem o asemenea sobă în ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... a deschis stagiunea Teatrului Național cu Lucia de Lamermoor, preacunoscuta operă lirică a lui Donizetti. Rugăm pe cititori să nu ne ia în nume de rău că-i scutim de notița de rigoare despre viața melancolicului compozitor și despre circumstanțele în cari s-a produs și executat întâia oară această operă. S-au făcut de atâtea ori acele notițe de câte ori s-a dat la București Lucia, și de câte ori s-a dat Lucia la noi nu se mai poate număra: nu e cucoana de mahala, nu e ștrengar de uliță care să nu cunoască întreaga partițiepe de rost. Și apoi, unde mai pui flașnetele! flașnetele, flagelul capitalei tânărului nostru regat. Sâmbătă seara, când mergeam la teatru, o flașnetă cânta de vale, la “Gambrinusâ€�, aria finală, “Tu, che al ciel spiegcisti...â€�, foarte încet și tânguios. Uite, acum, când scriu aceste rânduri, în biuroul redacției noastre, casele Lempart pe bulevard — de aceea și zic unii confrați “foaia de bulevardâ€� — pe onoarea mea! a început să cânte o flașnetă în curte — e tot cea de

 

Ion Luca Caragiale - O lacună

... Întârziem, Lache... — Lasă, monșer, știu eu... Numa câte o bere... — Da, decât nu face pentru ca să ne aștepte damele... Și amândoi intră în berărie... Aci, se-ntâmplă să găsească o sumă de colegi, cari le fac loc la masa lor strângându-se cât se poate. Colegii urmează o discuțiune foarte animată: ei comentează decizia Curții în procesul asasinatului și complotului bulgăresc; și daca voim să fim drepți, trebuie să mărturisim că cea mai deplină armonie domnește în această dezbatere: toți sunt de părere că decizia este dreaptă și bine cumpănită. Dar cei doi prietini intervenind în dezbatere, Lache, „pentru prima oară în viața lui", constată cu regret că legea noastră penală prezintă o lacună, că „n-avem pedeapsa cu moarte". El nu este un om crud ... care urmează cu argumentația lui: — Lasă, Sache!... E târziu, Sache! — Și-n definitiv... zice Lache. Dar Mache îl împinge spre ușă, îl scoate afară și-l urcă-ntr-o trăsură. — Înainte, birjar! și mână mai iute! — Ești teribil, monșer, parol! Trăsura merge în fuga... — Opt și jumătate, Lache; ne-așteaptă damele; ne-am făcut ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>