Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ASCULTA DE

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 732 pentru ASCULTA DE.

Alexei Mateevici - Primejdia

... întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța. Să-ți spun drept, la toată familia noastră ne place rachiul. Eu-s cu știință de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... — Nevoie, zice, creștinilor, să fii om bogat, negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum ...

 

Anton Cehov - Primejdia

... întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța. Să-ți spun drept, la toată familia noastră ne place rachiul. Eu-s cu știință de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... — Nevoie, zice, creștinilor, să fii om bogat, negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum ...

 

Mihai Eminescu - Confesiune

... Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm ­ e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne ­ Povestea ... durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același fine. În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine Și de vă-ntindeți mâna dup-a mea umbra-avară, Las mantia să-mi cadă și mă revedeți iară. Coroană, aur, glorii, cântare și comori ... ­ gigant cu visuri sumbre. Viitorul gol, nimica și umbra unei umbre. A clipelor cadavre din cărți el stă s-adune, În petice de vreme cătând înțelepciune. Ce înțeles au ele... ce este a lor fire? Nimicnicie, umbră, mizerie, pieire. Nu vrei s-asculți de ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați, copii!... zise el cu un glas poruncitor de care erau deprinși să tremure cei mai aprigi din banda sa. Cine v-au scăpat pe voi de zapcilic , de bir, de havalele , care vă topeau munca și vă uscau puterile, cine v-a pus pușca-n mână și v-a insuflat dor ... ...

 

Constantin Negruzzi - Doină nouă

... Constantin Negruzzi - Doină nouă Doină nouă de Constantin Negruzzi Foaie pentru minte, inimă și literatură , Nr. 13, 30 martie 1842 De când eram încă mic, Doina știu, și Doina zic, Căci românul, cât trăiește, Tot cu Doina se mândrește. Eu cu Doina mă plătesc 140 Constantin ... Negruzzi De bir și de boieresc; Boii mei când aud Doină, Ară țelină și moină, Și îmi samăn cel ogor, Cântând Doinele cu dor. Iar de aud vreo fetiță Cântând Doina-n poieniță, Alerg fuga de-o găsesc, Și de Doina îi vorbesc. Ea m-ascultă bucuroasă, Căci îi mândră și frumoasă, Și-mi zice că m-a iubi, Dacă Doina i-oi ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... să simt, oare, vreo mulțumire, Când și lingușirea e deșertăciune? M-am silit să aflu a omului fire, Am aflat, vai mie! Vai de a lui soartă! Inima lui plină de mârșave pofte, Și de răutate fără de măsură. Căci el dușmănește atât pe-ai săi dușmani, Cât și pe prieteni și pe sine însuși; Dar ș-a lui cruzime e ... sunt înșelate de speranți deșarte, Și mult sfâșuite de dureri cumplite. Dar ce va fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De mormântul este finitul a toate, Sufletul de piere ca la animale. Sau zboară în ceruri, în lăcașuri sânte? Misterul acesta nime nu-l pătrunde. Atotcreatorul au făcut pe vierme, Ca pe noi ... în lume Ca bunavroință a fraților noștri? Și care om, oare, n-au căzut vreodată, Când și înțelepții învățători lumii, S-au luptat de patimi, s-au smintit de ele? Și-n comun fă bine celor mai răi oameni, Precum creatorul pe toți miluiește, Căci lăudat este ca să te iubească Nemulțumitorii, fără s ... să te lauzi că le-ai făcut bine. Omului cel mare răzbunare este Mulțumitul cuget că au făcut bine; El știe că răii sunt dușmani ...

 

Ion Luca Caragiale - Căldură mare

... domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârșit, un fecior vine să deschidă. În tot ce ... Caii dorm la oiște. Domnul: Haide, birjar! Birjarul: Nu slobod... este muștiriu, mo roc... D.: Care muștiriu? B.: Nu știi la mine, mo roc... D.: De unde l-ai luat? B.: Ghe acolo, mo roc. D.: Apoi, nu sunt eu? B.: Ie! la domnu este, mo roc. Domnul suie... Birjarul trage ... roc. O babă trece. Domnul oprește birja. Domnul: Mă rog, jupâneasă, știi dumneata unde e strada Pacienții? Baba: Asta e, măiculiță. D.: Ei, aș!... Teribil de ramolită!... Mână-nainte, birjar ! Birja pornește. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colț, unde pe prag moțăie la umbră un băiat cu ... șorțul verde. Domnul: Tânărule, ce stradă e asta? Băiatul: Strada Pacienții... D.: Ești un prost!... înainte, birjar! Birja merge încă o bucată bună... Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curți mari. S-a descălțat ...

 

Cincinat Pavelescu - Ftizica

... Cincinat Pavelescu - Ftizica Ftizica de Cincinat Pavelescu Ce jalnic în suflet străbate Fiorul de frunze uscate Pe bietul bolnav ce din casă Ascultă cum toamna se lasă.  C. P. Cu ochii mari și supți de boală Privește lacul spre apus, Copila care nu s-a dus De nu știu câte luni la școală. Cum păru-i negru ca de smoală Pe frunte-i cade nesupus, Un gând îi fură ochii-n sus, Spre cerul sur, spre zarea goală. Și cum în pieptu-i slab ...

 

Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp

... minte... Căci se poate, cine știe, Ca la voi prin sat să fie Voinicel a-i fi pe plac, Să-i dea fata de soție. Cât v-am spus-o, iaca tac. Abia el sfârși s-audă, De la sat ia ziua bună, Nu-i păsa de drum și trudă, Căci mereu părea că-i sună Vestea mândră în ureche, Ca și o poveste veche. Ș-a pornit în toiul ... proțap de coarne Și să-ți puie și urechi. Cine poate s-o întoarne Când așa-i menit din vechi? Că, să vezi, și-mpărăteasa... De... atâta-ți spun acuma, Taci, da ochi-ți ai de pază, Că ce-i fata, ce-i și muma! E și-un alt metod, ți-l sfătui, Să taci molcom, să îngădui, Fă-te că ... diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de-albastru întuneric, Ce lucesc adânc, himeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric, Nesimțit, ca de fantasme. ,,De vei merge în ajunul Mult senin din Anul nou, Pe când cerul se deschide La a lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Printre ... ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de ... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea ...

 

George Coșbuc - Vântoasele

... stat Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el — Flăcăii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum vă spun eu vouă. Că vâjâia vârtej de vânt, Pe când vorbeau: plecase răul! Și undele-nghițind flăcăul L-au ridicat de pe pământ. Și se făcu-n văzduh roșeață Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut — Băiatul meu era pierdut Când s-a mai ... Ce-a fost apoi, pământul știe; Dar spui ce-am auzit și eu — Că l-au văzut fugind orbește Se jură vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat ... Cu văduva din cas-aceea. Dar eu nici nu cunosc femeia — Și-a fost apoi, că nici n-am vrut Să știu de ea. Și-am stat întruna. Am stat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>