Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE NIMIC

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 722 pentru DE NIMIC.

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)

... Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment) Amintiri literare de Cincinat Pavelescu [FRAGMENT] Părinții mei oameni de cultură n-au contrariat nicio- dată modesta mea vocație literară. Tatei, deși profesa ingin- eria și era un om de știință desăvârșit, având chiar reputația de a fi fost întâiul matematic al epocii sale, îi plăcea mult literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi ... îngălbenite ale pădurilor să scriu o odă pentru vila cochetă a dnei Maria Antimescu. Mi-aduc aminte că rimasem vreo 15 16 strofe de pat- ru versuri lungi spre slava vilei cu pricina. Uitasem complet de acest modest exercițiu al unui debut care nu se afirmase prin nimic. Peste doi, trei ani, într-o vacan- ță a Paștelui, m-am dus cu un văr al meu, Constantin, fratele ilustrului doctor profesor ... via senatorului Const. Paulescu, frate cu tatăl meu, inginerul Ion Paulescu. Pe când vărul meu tocmea cutia cu iarbă, eu cercetam jurnalele și revistele apărute de sărbători. Un actor Alexandrescu, de

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și un umblet de ștrengar și niște mustețe totdeauna bine răsucite, de-ai fi crezut că-i topenie de bietele femei. Nimeni ca dânsul nu era în stare să spuie care este chemarea unui bărbat; cum adică un bărbat trebuie să știe juca o ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru de oare trebuia să doarmă zece oare pline, îmbrăcat într-o cămașă

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot afundați. Și gâtul acest alb, rătund și grăsuliv Va rămâne supțiri, zbârcit și uscățiv. Și acest cap ci părul pe el împodobești Pleșuvire va ... și să mă sârguiesc Să cinstesc mici și mari și sâ-i colachefsăsc, Să nu zavistuiesc niciodată pe nimi, Și alții, asămine, să n-aibă ...

 

Voltaire - Memnon

... catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot afundați. Și gâtul acest alb, rătund și grăsuliv Va rămâne supțiri, zbârcit și uscățiv. Și acest cap ci părul pe el împodobești Pleșuvire va ... și să mă sârguiesc Să cinstesc mici și mari și sâ-i colachefsăsc, Să nu zavistuiesc niciodată pe nimi, Și alții, asămine, să n-aibă ...

 

Vasile Alecsandri - Romanța de toamnă

... Vasile Alecsandri - Romanţa de toamnă Romanța de toamnă de Vasile Alecsandri De-aș fi-n a tinereții floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare În veci lumina nu apune, Multe ... a-ți spune Ca să devii tu gânditoare. De-aș fi ce-am fost pe lume-odată, Privind în față viitorul, Când mă-ndrăgeam de orice fată Ce-mi părea soră cu amorul, Aș deștepta în tine dorul Cu-a mea cântare înfocată. Dar nu-s în floarea ... Și nu-ndrăznesc nimic a-ți zice! Mergi dar, copilă,-n calea vieții Întâmpinând zâmbiri amice. Eu te-oi privi oftând, ferice, Răpit de farmecul frumuseții. Și însă de-ai vrea să ai parte... Dar ce zic? Timpul ne disparte. Tu ești sosind, eu în plecare, A ziorilor vie lucire Nu poate ...

 

George Coșbuc - Lupta vieții

... George Coşbuc - Lupta vieţii Lupta vieții de George Coșbuc Gazel Copiii nu-nțeleg ce vor: A plânge-i cuminția lor. Dar lucrul cel mai laș în lume E un bărbat ... te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Ești un nemernic Când n-ai un țel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupți pe seama tuturor. E tragedie nălțătoare Când, biruiți, oștenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când brațul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge, Și-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârșitul luptei, Să stai ...

 

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... niște ochi fără culoare, fără gene și fără sprincene. Când se uita la mine, îmi venea să cred că nu mă vede. Apoi era ciupit de vărsat, de nu găseai loc sănătos pe obrajii lui nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos, rău sau pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane, oare cum vor sta prețurile anul acesta? Iar Ion răspundea așezat și lămurit ca un cărturar. Pe lângă lucrul câmpului, el mai ... După o pereche de palme, date de exemplu în timpul mesei, ea mistuia tot așa de ...

 

Mihai Eminescu - Legenda cântărețului

... Mihai Eminescu - Legenda cântăreţului Legenda cântărețului de Mihai Eminescu De mult, de mult a fost un Împărat în țara depărtată a Indiei și avea o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ... o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopți cu lună, când se primbla prin întune[coa]sele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci, ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totuși era de om. O arfă, asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună -era nalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, ăca dou[] picături de întuneric topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză ...

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

... cu miros de ferigă..., impresie saturată de exactitate poetică. În același plan de interpretare ca și natura este tratat, în subtilă simbolizare, mecanismul ceasornicului: angrenaj de forțe, lecție de determinism cu sistemul lui de sori strălucitori, cu palpitul spiralei nelămurit și sur închipuind o nebuloasă, cu pretenția coardei de perpetuum movens al rotației dintre cele două capace e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l recompune prin sinteză ... grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a simți accentele și valorile acestui roman de analiză, atât de minuțios și atât de delicat. Cadrilul acesta pasional, cu doi pași înainte și opt înapoi, este plin de farmecul lucrurilor care au fost. Asupra figurilor din trecut ne înduioșăm în felul în care ne înduioșează copiii; cu o ușoară tristețe în plus. Trecutului ... știe că el o iubește. Însă doctorul Codrescu nimic

 

Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune

... undeva; dar trebuie să pice acuma. Persoana care a intrat și întreabă de domnul Tomița este domnul Iancu Bucătarul. E un om ca de șaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vârsta lui. A și pătimit multe. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea lui, a învățat arta culinară de la tată-său, pe care l-a moștenit întrecându-l în talente. De aceea, a fost un moment când casele boierești se băteau care mai de care să-l aibă pe domnul Iancu. Dar arta culinară uzează grozav pe om; încet-încet, focul i-a stricat vederile acestui artist ... Când a lăsat-o Muscalagiul din mâni, juna Zamfira era o masă inertă. Iată cauza întreitei ei betegeli. Curând, după această scenă atât de dramatică, a murit și Muscalagiul de o violentă afecțiune de piept. Ce-i mai rămânea de făcut unei nenorocite văduve, săracă, beteagă de un ochi, de mâna dreaptă și de piciorul drept?... Acuma, cere. Cocoana Zamfira salută grațios pe camaradul ei, îi întinde mîna stângă și se așază alături, pe când băiatul din prăvălie i

 

Dimitrie Anghel - În furtună

... Dimitrie Anghel - În furtună În furtună de Dimitrie Anghel Sînt seri cînd murmurul furtunei e-așa de blînd, încît ai spune Că s-a ascuns în umbr-un înger și povestește o baladă. Pe-astfel de seri, fără de voie, pe mînă fruntea-mi las să cadă, Și nu știu pentru ce atuncea aș vrea să-ngîn o rugăciune. Aș vrea, dar nu mai ... s-adun pioasele cuvinte, Și-atunci visez învins de jale, în timp ce vîntul aiurează La cei ce mi-au lăsat să moară divina candelă de pază, De stau acum prin întunerec să lupt cu-aducerile-aminte. Ardea cu toate-aceste pururi în liniștea odăiei mele, Și eu dormeam sub ea în tihnă ... au lăsat-o să se stingă, căci nimeni n-a băgat de seamă Cît întunerec stă la pîndă la agonia unei stele. Și de atunci în mine umbra a prins în tihnă să s-adune, M-a revărsat, și-arare totuși, în noaptea deznădejdei mele ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>