Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GURĂ MARE
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 762 pentru GURĂ MARE.
... urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta ...
... Iar prin nădușitul aer vântul ager vâjia, După nouri groși și negri soarele-acum asfințise, Și scaldată-n sânge luna în prejma lui răsărea. Iată mare întuneric preste univers se lasă, Și grozavul ceresc tunet începu a bubui, Tot pământul se clătește; marea din matca sa iasă; Preste lumea ... a Domnului urgie, Pretutindini este moarte, pretutindini ocean, Numai stânca uriașă se înalță cu mândrie, Arătându-și golul creștet preste groaznicul noian. P-acea mare înălțime singuri doi tineri scăpară, Gingașa fată Selmina ș-amorezul său iubit, Ei văd moartea cum spre dânșii se apropie amară, Mulțămiți că și atunce ... duioasă sărutare Se deșteaptă biata fată din acel leșinat greu, Și-nălțând spre ceruri ochii, c-o adâncă suspinare Zice: “Oh, cât e de mare mânia lui Dumnezeu! O, tu sfântă, prea-înaltă, ființă misterioasă! Tu care ai locuință în acest cer înfocat, Dumnezeule cumplite! de ce mâna-ți mânioasă ...
Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului
... Alexandrescu Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colț de lume, Într-un loc cu mare nume, Și pe un frumos pământ, Niște păsări osândite, Corbi de câțiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimțire, Care ... vostru sec părinte Cum nu și-a adus aminte Ceea ce i s-a-ntâmplat, Când își părăsi locașul Și din gură lăsă cașul, Iar de vulpe înșelat?" Puii nebăgând-o-n seamă: "Cale bună,-i zic, madamă, Noi nu știm ce ne vorbești. Și prin astfel ... acum din minte Cam degeaba te silești." "Eu mă duc, lebăda zise, Însă vouă vă sunt scrise Multe rele să răbdați; Căci prostia-vă cea mare
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii Ceasornicul bunicii de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Fantoma amintirii", în Revista democrației române , I, 29, 26 sept. 1910. p. 1140—1142. Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... a luat ziua de pe urmă. - De ce ne-ai lăsat să dormim atât de mult? îi ziseră frații, dojenindu-l. El tăcu din gură. Se sculară ei și plecară după vânat, apoi se întoarseră acasă. Țugulea acum se culca afară în toate nopțile, și tot plănuia cum să facă ... acasă. A doua zi, noaptea, trebuia să meargă zmeii la vânat pentru nuntă. Țugulea se duse mai întâi în calea zmeului celui mai mare. Când se apropie de el, calul zmeului începu a sforăi; dară zmeul îi zise: - De! cal de paraleu, că doară nu va fi ... struguri. El simți că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge ... pe ginerii și pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toți fierarii ca să-i facă îndată o măciucă de fier mare
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... desfundat la el. Apa nu trecea niciodată de genunchi. Bălăcind, peștele se izbea de picioarele noastre, dar era albitură și noi umblam după de-ăl mare. Știam că ăstuia îi place să muște la rădăcina plantelor, al căror creștet răsărea din apă. Stăteam neclintiți, cu ochii ațintiți asupra lor. Îndată ce ... cu mâna și să-l vârâm în traistă. Tare trebuia să fii neîndemânatic ca să-ți scape. Tatei însă, îi scăpau regulat, și puștanii făceau mare haz. Râdeau de el, îl luau în bășcălie. Nu se sinchisea. Continua să se arunce cu cazanul peste toate buruienile din jur, și de le ...
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
... rău de pornirile lor barbare și de multe ori antropofage. Acum vor părea ciudate, poate, toate acestea, precum pare ciudat celui ce călătorește pe o mare furtunoasă și vede că suprafața nu e decît un zbucium imens de talazuri. Val cu val se ridică, săpînd prăpăstii adînci, zbuciumul pune cununi de ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... eu singur, pe-un drum, ce prin munți se-ntinde, Iată că perdeaua nopții orizontul tot cuprinde. Fiind și groaza aceasta decît cea dintîi mai mare, Încep să-mi blăstăm părerea, ce mă-nșală așa tare, Aruncîndu-mă-ntr-o cursă care picioarele-mi curmă, În astă neașteptată, amărîtă alergare, Mă ... de grea disperare, Zicînd : „Ce-mi trebuia mie să mă cobor din trăsură? Au doar m-au hotărît soarta pentru a urșilor gură ? De ce-am calcat jurămîntul, ce-l făcusem în iveală, Cum nu m-au mustrat simțirea, să nu fac astă greșală ? Ah ! a călca ... iscusință, cu astfel de vitejie, Chiar ca Ahil, care colbul îl amestecă cu norii Prin goana cea fioroasă ce-ngrozise privitorii, Cînd alunga-n fuga mare caii spumați de-nfocare În tîrîirea lui Ector la a Troii dărîmare. Cum că sînt eroi românii, nime nu tăgăduiește, Dar vrun Tit ... sau vr-un Mecena din ei tot nu se ivește. Surugiul de rușine văzînd astă mîitură Au rămas mut de ispravă, parc-au născut fără gură, Privind astă chibzuire și plesnituri minunate, Ofta știind c-acel plesnet va suna și pe-a lui spate. Din calea noastră în laturi ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...
... de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ochi adânciți în boltele lor și deasupra nasului fin, o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunjită, ochii mulțumiți, cum am zice, de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine care-ar putea ... spre a face efect asupra spărietului portar, și amândoi ieșiră repede din mănăstire, spre a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oraș. II — Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... și spun că era-n crânguri Acel izvor, în codrii vechi fără de cărări, Și-un monstru sta la pază, bălaur ce pe nări Și gură vărsa flăcări, de foc avea plămânii. Iar dacă vrei legenda, frumos o spun bătrânii, Cum palidul bălaur ajunse păzitor Pădurii, cum izvorul ajunse-a ... sălbatici, spaima copilelor frumoase, Cereau în largi palute molatic adăpost: P-acele vremuri, basmul vorbește, cum c-a fost Un crai cu nume mare, dar crunt acela nume, Cum n-aveau crunt atâta toți monștrii de pe lume! Tiran detot, cu moartea mai mult era dedat Ca vârful gol ... Să-mi sfârtece cadavrul, și corbii duși de vânturi Să-mpartă-a mele oase pe-o mie de pământuri! Oh, Doamne! Tu ești mare, ești bun și-ndurător, Oh, nu mă lăsa-n umbra pădurilor să mor, De fiare sfâșiată. și plânge; precum plânge, Pe pălmi adună lacrimi și ... de bivoli înjugar Și, două luni de-a rândul mergând, în depărtare Le-au dus la mări afunde și le-au zvârlit în mare. Apoi au prins să sune mari clopote întins Și jalnic, prin biserici pii preoți au aprins Făcliile de ceară din sfeșnice-aurite, Din turn răsuna ...