Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN PICIOARE

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 829 pentru IN PICIOARE.

Emil Gârleanu - Voinicul!

... stai să-l înviorez puțin!â€� Și așa zicând, sări drept pe botul măgarului, de-l pișcă până la sânge. Măgarul tresări, dete dintr-un picior

 

Friedrich Schiller - Mănușa

Friedrich Schiller - Mănuşa Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a ...

 

Gelu Vlașin - 00:00

Gelu Vlaşin - 00:00 â†�â†� 23:50 00:00 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) epilog →→ cafea tare și muzici bizare scrumul albastru și-a stabilit teritoriul genunchii mei răstigniți pe calea ferată cum te întâmpin în fiecare dimineață coșmarul meu trenul cotropindu-mi arterele prin care au început să curgă vagoanele cușetă aleargă mecanicii de locomotivă călcând în picioare colesterolul pasagerii clandestini s-au înghesuit ca un chist în stomacul meu plin cu semafoare roșii prin ochii mei se scaldă amintirea (ca-ntr-o piscină

 

Gelu Vlașin - 19:45

Gelu Vlaşin - 19:45 â†�â†� 19:23 19:45 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 20:10 →→ bei gin cu frutti-fresh spui tâmpenii despre cum e să renunți la trabucul de cuba stai în picioarele mele ca o minge în fața unei porți goale peste care s-au aruncat cojile de semințe ești agresivă ca un stol prin galaxia de silabe (unde verbul tău și-a făcut o

 

Gelu Vlașin - 20:10

Gelu Vlaşin - 20:10 â†�â†� 19:45 20:10 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 20:37 →→ ai privit azi dimineață din oglinda așternută ca o plapumă la picioarele mele și te-ai furișat printre ciorapi și pijamale și alte amintiri prăpăstioase ochiul maroniu s-a rostogolit pe mochetă,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ca o minge de ping-pong retina lipită de umerașul gol trupul tău pe geamul de la sufragerie bate cărțile din bibliotecă povestașul țipă lliosa adulmecă prada și zilele trec din nou ca o fanfară primitivă (prin parcul

 

Gelu Vlașin - 21:20

Gelu Vlaşin - 21:20 â†�â†� 21:01 21:20 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 21:39 →→ niciodată minciuna cu piciorul stâng din parcul copiilor fără toboșar niciodată colinda nu-i mai lungă funia în care mi-am spânzurat neputința umbra ta oglindindu-se în gura prăpastiei cu tălpile goale la buletinul de știri să nu-ți mai pese cum e să mori încet cu mâinile la ce bun soldatul de plumb și tricolorul cu pata neagră (din mijlocul lui

 

Gelu Vlașin - 23:30

Gelu Vlaşin - 23:30 â†�â†� 23:20 23:30 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 23:40 →→ nubira nu ești dragostea mea portret neânțeles față de masă brodată cu cearcăne mov în lumina cu miros de tămâie peste care atârnă umbra cocoșatelor existențe tu nu ești dragostea piciorul tău metalic sărută fesele reci melc codobelc nu mă mai întâmpini din stâlpul de la intrare borcanului albastru nu-i mai ajung amintirile tu nu ești dacă plantele astea-mi încolțesc în minte precum bufnițele noaptea tu nu și stau așa (numărând punctele cardinale din care

 

Gelu Vlașin - 9:20

Gelu Vlaşin - 9:20 â†�â†� 9:09 9:20 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 9:49 →→ n-am nume să-ți dau cuvinte pe strada cu florile care-și preschimbă zâmbetul poate albastru paharul din sticlă mată pe care nu-l mai vrei de la mine n-am nume culori așternute peste chipul tău degetul aleargă printre musafirii pitici un felinar uitat sau pantofii decupându-mi vârful unei priviri căzute la picioarele tale termură mâna stângă peste pian cu motive abstinente poate amintindu-și toate nopțile prin care aștept o dimineață cu

 

Gelu Vlașin - Bubuk I

Gelu Vlaşin - Bubuk I Bubuk I de Gelu Vlașin a venit iarna cu țipătul ei cocoșat a venit astupându-mă ca pe un om de zăpadă portocaliu mi-au rămas doar picioarele cu care lovesc trecătorii fără milă mi-a rămas urechea stângă prin care fulgii își caută jumătatea pierdută în iarnă ah povestea asta forever young și mâna întinsă peste trecătorii flămânzi și gheața așternută între noi ca un patinoar artificial în fața destinului și poate cu nerușinare libertatea asta ascuțindu-și ghearele pe spinarea blocului de după

 

Gelu Vlașin - Muka II

... care suflet îmi spui nu fi prostuț te dezbraci în piața amzei faceți performance cu trecătorii două ore în canal aurolacii pendulează euforic și-un picior abstract îmi zugrăvește fața cu pumnii lui uriași ciocanul de plută zboară peste premiile neacordate vulturilor în timpul unei expoziții de capete sparte și un ...

 

Gelu Vlașin - Muka III

Gelu Vlaşin - Muka III Muka III de Gelu Vlașin și-a construit fortăreață anticarul a cumpărat vre-o două trei medalii și câțiva soldați stupizi a făcut rost de-o femeie credincioasă în el și în pat a scuipat în palme și s-a apucat de treabă un ginsberg un elliot și în cele din urmă toată lumea bună pe toți pereții n-a rămas nici unul neatins poate vrea să facă pe nebunul cu picioarele și să zboare prin vecini ca un vers alb lipsit de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>