Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN PIEPT
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 654 pentru IN PIEPT.
Ion Luca Caragiale - Decadență
... și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un ...
Ion Luca Caragiale - Eros Eros de Ion Luca Caragiale E primăvară... Sus pe Atlas, între pământ și luna plină, Fug nouri străvezii la vale cernând ușor o bură fină... Un leopard adult simțește deodată-n sânu-i o văpaie! Din creștet până-n vârful coadii, în creiere și-n măruntaie, Îl furnică un neastâmpăr nesuferit și nențeles... Din nările lui dilatate, suflări adânci și grele ies; Din ochii-i injectați de sânge, îi pică lacrime fierbinți: El ghearele-și înfige-n carne, scrâșnește crunt ieșit din minți, Se zvârcolește-n salturi stranii... răcnește covârșit de chin – Îi crapă pieptul sub lucrarea nemilostivului venin... Ridică botu-n sus să soarbă răcoarea nopții cuputere Și vede-n călătorii nouri un cârd de tinere pantere. S-au dus și nourii și luna - - pe Atlas soarele e sus - Acu... bolnavul de az-noapte lâng-o panteră doarme dus. Da! da!in cauda venenum - ilustrul Darwin bine-a
Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională
... și ne spunea poezii de Iminescu și de Victor Cucu. (Ilaritate.) Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit? Reclamanta : Da, la spital, de piept; ieșise din azil și-i plăcea poeziile... și eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecție. (Plânge.) Și când ...
Ion Luca Caragiale - Justiția română
... și ne spunea poezii de Iminescu și de Victor Cucu. (Ilaritate.) Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit? Reclamanta: Da, la spital, de piept; ieșise din azil și-i plăcea poeziile... și eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecție. (Plânge.) Și când ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... dă năvală afară, pe când aerul rece năpădește-năuntru și stinge lampa. Caută chibriturile pe bâjbâite; caut eu încolo, caută cocoana-ncoace - ne-am întâlnit piept în piept pe-ntunerec... Eu, obraznic, o iau bine-n brațe și-ncep s-o pup... Cocoana mai nu prea vrea, mai se lăsa; îi ardea obrajii ...
Ion Luca Caragiale - Memorii din timpul războiului
Ion Luca Caragiale - Memorii din timpul războiului Memorii din timpul războiului de Ion Luca Caragiale Acesta este titlul unei cărțisincere în care sergentul Ștefan Georgescu povestește prin câte a trecut el, ca voluntar, în războiul pentru independență. Cartea este scrisă într-un stil natural, absolut lipsit de pretenție și de artificialitate falsă, o carte care merită citită de oricine, și mai ales de amatorii de scrieri clare și născute, iar nu făcute. Are pagine pline de entuziasm neforțat și de umor în adevăr românesc. Sunt cu deosebire prețioase descrierile despre viața soldaților în timpul războiului. În mijlocul ploii de gloanțe, de obuze și șrapnele, oamenii ni s-ar părea noă, profanilor, că trebuie să fie foarte posomorâți; reiese din memoriile bravului ex-sergent, care a scăpat “numaiâ€� cu pieptul zdrobit, cu câteva coaste scurtate și cu un braț găurit, că veselia este tovarășa nedespărțită a soldatului român în campanie. Următoarea anecdotă, între altele, e bună dovadă despre aceasta. Iată, în focul războiului, cum petreceau bravii
Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai bine De pietre sparge-ți lira ș-apoi sufocă-n tine Fugoasa-ți inspirare și-al tău nebun avânt. De-acum, stăi noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria, tâmpirea! — Acolo sacerdoții cu toți vor aținti. — Ideea ta pământul în lung și-n lat să-ncingă, Prin vorbă sau prin spadă, cu-ncetul ea s-atingă Și polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă- ...
... Ion Păun-Pincio - Iubita mea Iubita mea de Ion Păun-Pincio Ce dulce e scânteia ce mi-ai aprins în piept ! Cum inima-mi tresare spre tine când mă-drept ! Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări, Tu mă abați din calea pustiilor cărări... De-o ...
... Iubirea adâncă s-a aflat În inima necredincioasă. Iar când fiii nerecunoscători Îi cer iubire și mângâiere, Le deschide brațele tuturor Și la piept îi strînge cu putere. De-aceea, cu orice cusururi Ce patriei sale i le află, Cu orice greșeli, ea de-a pururi Îi ...
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
... Cu fețele ascunse sub măști îngrozitoare. Și toți se repeziră ca fiarele turbate, Și brațele-n cadență pe trupul meu cădeau, Mă străpungeau cuțite din piept și până-n spate, Iar unii din picioare și oase-mi ciopleau, Și brațele-n cadență pe trupul meu cădeau. Dar când mă ciopârțiră în ...
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste... ...