Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MASAT
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 575 pentru MASAT.
Vasile Alecsandri - Serile la Mircești
Vasile Alecsandri - Serile la Mirceşti Serile la Mircești de Vasile Alecsandri Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângăios, Și cadrele-aurite, ce de păreți sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie O zână drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână, Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor. Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde, Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val, Ea pare zea Venus când a ieșit din unde Ca să arate lumei frumosul ideal. Alăture apare un câmp de aspră luptă, Pătat cu sânge negru acoperit cu morți. Un june-n floarea vieții strângând o spadă ruptă Țintește ochii veștezi pe-a veciniciei porți. Apoi a mea privire prin casă rătăcindă Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină, ce-n mare se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. O ...
Vasile Alecsandri - Toma Alimoș
Vasile Alecsandri - Toma Alimoş Toma Alimoș Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri . Baladă populară românească; Departe, frate, departe, Departe și nici prea foarte, Sus, pe șesul Nistrului, Pe pământul turcului; Colo-n zarea celor culmi, La groapa cu cinci ulmi, Ce răsar dintr-o tulpină Ca cinci frați de la o mumă, Ședea Toma Alimoș, Boier din Țara de Jos; Ședea Toma cel vestit Lângă murgu-i priponit Cu țărușul de argint Bătut negru în pământ; Și pe iarbă cum ședea, Mândră masă-și întindea Și tot bea și veselea Și din gură-așa zicea: — Închinare-aș și n-am cui! Închinare-aș murgului, Dar mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun; Închinare-aș armelor, Armelor, surorilor, Dar și ele-s lemne seci, Lemne seci, oțele reci! Închina-voi ulmilor, Urieșii culmilor, Că sunt gata să-mi răspunză Cu freamăt voios de frunză, Și-n văzduh s-or clătina Și mie s-or închina! Iată, mări, cum grăia, Că-n departe auzea Un nechez ce nechezea Și se tot apropia. Toma-ncet mi se scula, Peste câmpuri se uita Și zărea un hoțoman Pe-un cal negru dobrogean, Pe-un cal sprinten voinicesc… Plătea cât ...
Vasile Pogor - Poezie Poezie de Vasile Pogor Informații despre această ediție Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă, Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc. Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot. Cu nadă înșălătoare îl zmulge din adevăr Și-n prăpastia pierzării îl tîrîește de păr. Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem. Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat. Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat, Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu, Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu. Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc, Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc, Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc. Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat. Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît Cum gîlgîiește cu spumă de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... Dar unde ai fost, omule? În veci n-o să-ți vii în fire. Iar ai visat. - La disecție! răspunse Trubadurul, tresărind. Am văzut pe masa
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanu Alexandru Lăpușneanu (1564 - 1569) de Constantin Negruzzi Dacia literară , tom I, ianuarie—iunie, 1840; vol. Păcatele tinerețelor, 1857 Cuprins 1 Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… 2 Ai să dai samă, doamnă!… 3 Capul lui Moțoc vrem… 4 De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu… Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de Buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cîrmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pănă în picioare. — Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? — Să nu ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii Tainele inimii de Mihail Kogălniceanu Capitolul I - Confetăria lui Felix Barla Toate orașele care au ambiție de a se numi capitalia unei țări mari sau mici, fie imperiu, regat sau chiar principat, au câte o primblare favorită; aceasta este locul plăcut unde se adună gloata de bogați sau de acei care vroiesc a fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când de multe ori ea este foarte amestecată. Așa Parisul are Câmpii Elisei și Redul de Bolonia, Viena are Praterul, Berlinul Tier-Garten, Madritul El-Prado și Atocia. Prin urmare și Iașii, ca o capitalie, trebuie și ea să aibă o primblare pentru societatea aleasă a sa. Această primblare este Copoul , care se deosebește de toate primblările din lume. În adevăr, Câmpii Elisei merită de ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer mare cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă. Clucer mare ispravnic pe beciurile domnești, pe unt, pe miere și pre colacii ce vin din orașe ... la oaspeții ce vin din țară. Vameș mare ce ține schelele țării pentru vămi; are obicei să ducă dulceți și cofeturi în zile mari la masa domnului. - Ispravnic pe negustori. Șătrar mare pe corturi domnești și în oști și în alte căli (?) și purtător de grijă tunurilor. Ușer mare purtător de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și ... ce am suferit... meditația cu fearele groase... vizita pedagogilor, cari mă făceau să tresar fără să ridic ochii din carte... clasa... zgomotul zvăpăiat al externilor... masa cu duhorile ei... culcarea și bătăile cu pernile... așa de repede veneau una peste alta, că eu, copilul libertății, al seninului și al nemărginirei, îmi ... mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată, Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă, Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă, În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă, Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară! Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea, Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un flăcăiandru sărman de părinți. El argățea pe la unii și pe la alții ca să-și câștige hrana vieții. Și fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalți argați cășunaseră pe dânsul și-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor și-și căuta de treaba lui. Când se adunau seara și bârfeau verzi și uscate, el se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui; se arăta prostănac. pentru aceasta ei îl porocleau zicându-i căscăundul satului. Stăpânii unde slujea el erau foarte mulțumiți de dânsul și se băteau care de care să-l apuce. Când trecea prin sat, fetele își dau coate și se uitau la dânsul pe subt sprincene. Și ce e drept că aveau la ce se uita. El era curat la față și chipeș; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara abia mijea, ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... ne jefuiește. - Dragul meu, zise tată-său, atâția oameni voinici au păzit și n-au făcut nici o ispravă. Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ținut atâta sumă de bani și de aceea, iată, mă înduplec și te ... de aur și le duse la tatăl său. Niciodată n-a simțit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată. - Acum, zise Prâslea, să căutăm și pe hoț. Dară împăratul, mulțumit că pipăise merele cele aurite ...