Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
... Să o vînd la orișicine va voi a o prăda, Obezile ca s-o lege eu să grăbesc a le da. Pe fiii săi cei durelnici prin vînzare să-i zăresc, Pe lăcuitorii pacinici, care sînt și ai miei frați, Cruzimei spre sfășuire să-i privesc de mine dați. Norodul în pătimire prin a mea ... par ! Cînd adevărul nu poate să stea mult mistuit , Nici omul drept în uitare să zacă înnădușit ! „Ca p-a Livanului chedru pe păcătos l-am văzut Înlățîndu-să spre nouri, dar după puțîn căzut Nu mai era în ființă nici locul nu i-am aflat ; Cînd pe ... roasă, de ominescul picior, Agiung să fie străpusă de troscot și urzîșor. Și fereastra întru care ceranile înflorea, Sfredelită de un șarpe ce să sorește pe ea. Răpitoriul ca o ceară în puțîn îl văd topit Într-un moștean ce îl lasă după sîne ticăit. Averile lui în pradă, numile lui ... împilarea în care să sîlea a osîndi. Toți zîcînd cu a lui stare au ceva a descurca, Și ponos pe ...
Alecu Donici - Poetul și bogatul
... singur ți-ai ales Din bunurile lumii Al slavei falnic nume, Și scrierile tale în veacuri viitoare Vor fi nemuritoare; Iar desfătarea lui e numai pe viață. Și când el ar avea o minte mai isteață, Atuncea ar cunoaște Și-ar plânge mai amar a sa nimicnicie; Fiindcă cel ce ...
... Alexandru Vlahuţă - Omul Omul de Alexandru Vlahuță Mânat de soartă pe-a vieții valuri, Se duce omul fără-ncetare. Și-mpins de vânturi, lovit de maluri, Aci se-afundă, aci apare. Pătruns de chinuri ...
Cincinat Pavelescu - Amurg de toamnă (Pavelescu)
... eu, cu ochii după ele, M-am dus, cu drag, până în zare, Cuprins de-o tainică-ntristare! Căci toamna care le gonea Căzuse și pe
... Traian Demetrescu - Legea Legea de Traian Demetrescu „La munca silnică pe viață!â€� Fu a juraților sentință; Iar vinovatul, — trist și galbăn De groază și de suferință, — Îmbrățișîndu-și copilașii, Strigă cu vocea ...
... Alexandru Vlahuţă - La icoană La icoană de Alexandru Vlahuță Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând ... gonite De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu ... ochii mari blând deschizându-și, Zâmbitor cătând spre mine, și mânuțele tinzându-și... Cum să nu-nțeleagă sfânta glasul sfintei mele plângeri? Eu atâta am pe lume, pe când ceru-i plin de îngeri! Blândă, cu Isus în brațe, din argint, Fecioara cată Cu iubire spre spăsita mamă, jos îngenuncheată: Parc-ascultă și ... tânjitor, cum doarme-n frumusețea-i îngerească... Cum putere-ar fără dânsul mama lui să mai trăiască? Te îndură din văpaia vieții tale dă-i viață, Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuțele lui brațe. Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de-ai ști ...
... țÄ averea. Fiind-că n’are ce să făcă cu ea, el ți-o lasă dar te lĂ©gă cu hipotecă de îÄ rămâi rob pe tĂ³tă viața și munceșci numaÄ pentru dînsul. Luând informațiunÄ, m’am încredințat, ca ceÄ treÄ tovarăși legaseră ast-fel pe toțÄ săteniÄ maÄ nevoiașÄ. Termenele de plată eraÅ puse în Ianuarie pentru-ca până pe timpul secerișuluÄ creditoriÄ să pĂ³tă avea titlul executoriÅ, și eÄ nu ținĂ©u să fie achitațÄ în banÄ, ci Ă³meni generoșÄ, se mulțumĂ ... viețuire fără de frîÅ, și din z i în z i se sporesce numÄ•rul celor ce nu maÄ aÅ nimic , nu sînt stăpânÄ nicÄ pe propriile lor puterÄ și sînt mânațÄ spre ură neîmpăcată. RomâniÄ aÅ înființat băncile lor, ca să se răscumpere uniÄ pe alțiÄ și să scape de robia acĂ©sta. Băncile aceste însă susținĂȘndu-se în luptă cu capitaliștiÄ marÄ, în deosebÄ miuncitorilor agricolÄ nu pot să ... meni cinstițÄ și muncitorÄ și să iee parte la tĂ³te durerile și la tĂ³te bucuriile nĂ³stre, dacă in să aibă viață tihnită pe ...
Grigore Alexandrescu - Miezul nopții
... mișcare în lumea celor vii, Deșteaptă priveghează a mea tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge ... mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește, și pe urmă-i verdeața se ivește Și cerul se dezbracă de fioroșii nori. Zefirul printre frunze misterios suspină, E limpede-orizontul și cerul luminos; A ... n-am soare seninos. Căci închinat durerii, amara mea viață De-atunci e pentru mine nisip neroditor, Ce vara îl usucă, ce iarna îl îngheață, Pe care flori nu află sărmanul călător. Lăsat străin în lume, lipsit de orice bine, Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ, Văzând zilele mele de suferințe pline, Pui mâna ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul ... feerică luată de valuri. Sosesc corăbiile, Vino, Să le vedem cum intră-n port, șoptea fantasticul meu tovarăș, și ca și cînd am fi așteptat pe cineva, pe cine știe ce princesă îndepărtată ori cine știe ce daruri trimise de vreun nabab din Orient, alergam spre port, să vedem sosirea corăbiilor. Și vasele ... cheiului trist de unde se deschidea infinitul mării, ca doi albatroși cu aripele rănite. Sarea amară a lăcrămilor ne curgea de multe ori pe față, și balsamul adormitor al versurilor ne adormea nostalgiile. Ceteam împreună poeții moderni și, fermecați de armonia lor, cercam să-i transpunem pe românește. Lucram amîndoi, și poate dacă vremurile nu ne-ar fi despărțit, colaborarea noastră să fi dat roade. Aveam unele afinități, și-mi aduc aminte ... Frontoane și colonade trunchiate ne povesteau de glorioase vremi, de biruinți trecute, de întristările lui Ovid și de cîte alte lucruri ce nu mai sînt. ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
... pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au ... umbră oarecare, De fericirea voastră în lume cât trăiți. Numai pe etern cerul stelele tot săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Oh! vezi pe bieții oameni cum cer cu ne-ncetare, Cum doresc să trăiască un secol de-ar putea, Cum cer noroc, avere, pompe și desfătare, Cum cer ... cel mormânt, Dar nu ghicești nimică, apoi te dumerește, Că tot ce dorim, cerem pământ și țărnă sunt. Vezi monumentul cela al unui om faimos, Pe-a sa frunte măreață era scrisă mândrie, Ș-acum într-însa roade vierme nesățios, Căci lut au fost acela ce trăia în trufie ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își ... urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască ... gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni ... Du-te! porunci Dumnezeu făpturii celei noi care se ridicase ...