Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIERI
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 615 pentru PIERI.
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor Unirea principatelor de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 Note I Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând; Și în vechea capitală, o măreață mănăstire, [1] După lupte sângeroase monument de înfrățire, De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând. II Ce spun aste suvenire? ele-arată că-altădată, Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați; C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire, Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemați. III Căci de urile interne mult a profitat străinul; Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul, Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos; Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare, În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare, Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios. IV Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge, Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge Prin credință în ...
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale oarbe; ...
Iacob Negruzzi - Idealul meu Idealul meu de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Des în anii de junie Când pluteam din val în val Într-o dulce reverie, Îmi cream un ideal. Și o față așa frumoasă Păr de înger blond îi dam C-o ochire mult duioasă Dulce îi împodobeam Și-i dam cel mai dulce nume De femeie, ce iubesc Și gândeam: în astă lume Voiu putea să te găsesc? — Însă anii se strecoară Lin mă suiu pe-al vieții deal Și din gându-mi piere, sboară Al meu dulce ideal. Și in calea mea senină Într-o zi te-am întâlnit Și imaginea divină Viu în gând mi-a revenit. Și o față așa frumoasă, Păr de înger, blond aveai, C-o ochire mult duioasă Împrejurul tău priveai. Și aveai același nume De femeie, ce iubesc Ș-am gândit: în astă lume În sfârșit eu te găsesc! Ș-o văpaie de iubire Vai! În peptu-mi s-a aprins Și spre tine cu grăbire Al meu braț îl am întins Și ți-am spus: Ah! vin' la mine Chip de înger adorat Vino grabnic, căci la tine Ani întregi ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ienăchiță Văcărescu - La o-ntristare
Ienăchiţă Văcărescu - La o-ntristare La o-ntristare de Ienăchiță Văcărescu La o-ntristare Amară foarte, 'Ncât cel ce-o are Să-și roage moarte, N-ai ce să faci. Nu-i mângâiere, Nici e putință Acel ce piere Să-ți dea credința, Trebuie să
Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm
Ion Heliade Rădulescu - În aşteptarea lui 1848. Preziua. Psalm În așteptarea lui 1848 de Ion Heliade Rădulescu PREZIUA Psalm Strigarea-mi ajungă până la tine Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte! Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața, Auzi-mi chemarea-n ziua durerii Ș-al înfrântei inimi astupat geamăt. Repede m-ajută și mă susține, Căci zilele-mi, iată, pier ca și fumul, Ca lemnele în foc oasele-mi secară, Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba, Aridă inima îmi e ca piatra; De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul... Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul, M-am asemănat corbului de noapte Și tuturor altor cobe nocturne; Întru veghere nopțile trecut-am Și m-asemănai păsării veghinde Ce stă nemișcată dasupra casei. Toată ziua mă culmau de ultrage Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne, Ca umbra trecură zilele mele, ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
... scânteie l-acea grozăvie, De tot împărțit, Cine-l mai cunoaște în focul cel mare, Care și mai tare Îl făcu cenușă în vreo-nghesuire? Pieri fără nume, fără pomenire!... Și foile iară, cuprinse de foc, Lăsate în loc D-al lor jupân meșter, care, spăimântat, A fost și ...
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova La moartea lui Cârlova de Ion Heliade Rădulescu O, lira mea, suspină! al tău glas plin de jale În umbră să răsune, să geamă la mormânt: Cârlova nu mai este!!! suspină p-a lui cale Și fă să se auză pe aripe de vânt: "Cârlova nu mai este! și lira-i a-ncetat!" O, tânăr cântărețe! pasăre trecătoare! Abia te-ntraripaseși, abia dulcele-ți glas Chema să te auză pe craca săltătoare Pe călători, și-ndată, oprindu-le-a lor pas, Țintind a lor vedere... tu zbori și i-ai lăsat! Tu ai urât o țară unde puțini ascultă Sau unde-a ta cântare cu ei nu însoțești; Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă Sorbit în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare, Acum se-nfiorează liră de serafimi; Asculți tu alte imnuri, începi altă cântare Și-ndemni tu alți războinici, vitejii heruvimi, Și alt post mai cu slavă ți-a fost ție gătit. Acolo-ți era locul al tău de moștenire: Poetul aci este ...
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat La un poet exilat de Ion Heliade Rădulescu "Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea." Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești, poete, tu nu te-ai socotit. Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, ...