Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCĂPA
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 681 pentru SCĂPA.
Mihai Eminescu - Mi-am zidit monument... (Horațiu)
... va mânca, nici acvilonul slab, Nici al anilor șir, vremile cari fug. Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea Va scăpa
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieţii... O, stingă-se a vieții... de Mihai Eminescu O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă, Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun, Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor în vine, Nici pacinica răbdare a omului de bine, Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind... Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors... Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremii-mbătrânite. Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite: Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarte Noroc fără durere, viață fără moarte. Am pus demult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au vecinic două părți... Cu-a lor înțelepciune ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor
... n calea lor le pune, Să cază în perzare toți, Nu mai vază zile bune Nemulțemitorii hoți Pașii lor le poticnește Să n-aibă unde scăpa, Adunarea lor zdrobește, Oriunde se vor afla. Să nu poată să-și găsească Loc, să fie odihniți, Pururea să rătăcească Și să fie necăjiți. Nu ...
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut Pentru nedreptatea ce i s-au făcut de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție O mumă sfîntă dreptate Vino din ceru d-unde ești, Vezi-mi a mea strîmbătate Celor răi să răsplătești, Cerurile din nălțime Rog ca să vă deschideți, Și-a răutății mulțime Ce-i asupră-mi s-o vedeți ; Arătați milostivire La al meu cumplit suspin, Și de este răsplătire Spălați-mi al meu venin. Nu mi-au mai rămas putere Nici alt unde s' năzuesc, M-au pătruns a mea durere Și cunosc că mă topesc. Eu fără zădărnicie Pe streini i-am priimit, Făr-a ști că-s vrăjmași mie Ca pre-ai mei fii i-am iubit Am vrut să fiu hrănitoare La nemernicii barbari, Mumă bună-ngrijitoare, Făr-a ști că sînt tîlhari. I-am priimit părintește Pe flămînd, gol, însetat Și ei acum tîlhărește De tot m-au dărăpănat. I-am ajutat cu mijloace În tot chipul d-ajutori, Socotindu-i fii de pace, Iar nu hoți răzvrătitori. Izgoniți, fugiți de silă D-al lor loc înstrăinați Au aflat la mine milă ...
Nicolae Gane - Duduca Bălaşa Duduca Bălașa de Nicolae Gane Alexandru și soția sa Elena, doi însurăței în luna de miere, nemaiștiind unde să-și răsfețe cele întîi a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite, căci nu se uită el singur pe sine: era o mătușă sarbădă și tomnatică care se ținea nedezlipită de pașii lor, crezându-se menită a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot ...
Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d'aurite Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu flacări împletit A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit; Căci deseori păcatul supt forme d'aurite S' arată și surprinde vederile răpite Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii, Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ...
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum Către secolul de acum de Nicolaus Olahus Ce secol fost-a vreodată mai sinistru? Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte? Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului Și a lăcașului lui Pluto cel nemilos? Ce venin mai funest decât tine, Secol îngrozitor? Cine, rogu-te, și-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud Decât otrava ucigătoare din Colchis? Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule? Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război Atât de crud în sânul muritorilor Ca tine, secol criminal și perfid, Vrednic de cuvinte de blestem? Colo, călărețul păgân, pustiind hotarele Italiei, Pradă lăcașurile sfinte, Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc Vai, pe noi, pannonii distruși Și cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte, Ne extermină din cauza discordiei Unor duci și principi Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos; Dincolo, flotele dușmanilor, pline de tâlhari, Tulbură întinsul apelor mării. Otrava stă ascunsă în inimile noastre, Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase. De aceea războiul, foamea și ura Nimicesc, vai, țările noastre. Milă nu mai este, Iar discordia ce bântuie toate țările Aduce primejdie celor buni. ...
Panait Cerna - Primăvara (Cerna)
Panait Cerna - Primăvara (Cerna) Primăvara de Panait Cerna Cu făptura ei de floare Și cu daruri noi, Veșnica biruitoare A sosit la noi. Trandafirii aurorii Sunt obrajii ei, Văl de argint ea are norii Albi și subțirei. Naltă, mândră, stă-n picioare În rădvan domnesc... Gingaș chip de fată are Brațul voinicesc. Viu strunește-n aer zâna Roibi hrăniți cu jar; Cai de vânt, scăpați din mâna Cruntului Ghenar. Bubuind înaintează Pe un pod de nori, Până iese-n drum de rază Străjuit de
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise: - Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă. Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tatăÂsău și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. ...