Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VALURI
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 624 pentru VALURI.
Gheorghe Asachi - Convorbire nopturnă
Gheorghe Asachi - Convorbire nopturnă Convorbire nopturnă de Gheorghe Asachi Când natura dormitează în tuneric cufundată, Când tac toate, numai grija priveghează-n a me minte. Deseori vorbesc cu Tine, ale lumilor părinte, Ce în ceri și-n al meu cuget ești de față totodată. Împetritul ce în sânu-mi văzu barbara săgeată A fugit, iar omul cel bun, de m-a plâns, păși-nainte. Numai tu, duioase foarte, auzi lângede-mi cuvinte, Înțălegi secret suspinul ș-întinzi mâna îndurată. Deseori cred fiii lumei că-ntristările-mi profunde Numai de l-a mele patimi, din ambiție derează, Precum valuri întărtate se înform din line unde. Amar! Mult mai grea fortună împregiurul meu domnează, Ce amenință a patriei viitorul s-acufunde, Dacă Tu, o, îndurate, neputinței nu-i fi
Gheorghe Asachi - Iepurile și amicii săi cei mulți
... nșele, Face multe vârtejele, Pănă scapă de ogari, Ș-obosit de fugă, acum Se lungește chiar în drum. Ah, ce dulce bucurie În cumplit-acela val Au simțit, când pe câmpie Alergând văzu un cal. Zisu-i-au deci: Frățioare, Ca să scap de vânătoare Să te-ncalec puținel, Sprinten tu ...
Gheorghe Asachi - La moldoveni
... ni-a lăsat un trainic semn De-nfrânare despre rele și spre dreptul de îndemn. Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val, Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ceri nu vede, Dacă-aproape de pieire de-ntâmplare află-un mal Cu mâni ambe îl apucă ...
Gheorghe Asachi - Mormântul Mormântul de Gheorghe Asachi Mormântul se încungiură De noaptea mult temută Și cu văl negru acopere O țară neștiută. A lumei dulce-armonia În sânul lui nu sună, El curmă toată patima, Pre soarta rea și bună. A duioșiei bocetul Mormânturi nu străbate, Și în darn de plângere Sunt țărânile-i udate. Omul oriunde caută Alt loc ș-o altă soartă, De-a trece cătră liniște Nu află altă poartă. Că o sărmană inimă De valuri zbuciumată Atunci repaos capătă, Când curmă să mai bată. Însă din ceri religia Ne-aduce mângâiere, Că după moarte sufletul Acelui bun nu
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
Gheorghe Asachi - Sirena lacului Sirena lacului de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție Imitație dupre o tradiție poporană. De la curtea unui sat, Prin preluca cea umbroasă. Întristat-au alergat Fata-Irina cea frumoasă ; De plîns ochiu-i roura, În vînt păru-i flutura. Cînd din luncă a trecut Unde-un rîu în lac s-afundă, Fata-Irina a stătut Și, uitîndu-se la undă, A ei dalbe mîni a frînt Și a zis acest cuvînt : „Voi, ce-n ist palat undos Locuiți, o, surioare, Bocetul meu cel duios Ascultați ș-a mea plînsoare ! Cel ce-amorul mi-a giurat, Aleu, azi m-a îngînat. Pe al nostru domnișor Am iubit cu duioșie, Trainic mi-a giurat amor, Că m-a lua de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n ...
... este ca un adaos cătră forma patrată a Crimeei, unde se formează o altă peninsulă, ce era odinioară despărțită de Crimeea prin un val și o râpă apărată de un mur și de turnuri; acolo stătu regia Bosforului, pe care Mitradates au strălucit-o și a căreia ...
Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan
Gottfried Keller - Cîntecul lui Pan Cîntecul lui Pan de Gottfried Keller , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , an. III, nr. 39, 26 septembrie 1904 Brațe-n brațe stau stejarii în pădurea seculară. Azi, fiind cu voie bună, vechiul cîntec și-l cîntară. A-nceput departe-n margeni cel mai tînăr să s-alinte Și un freamăt și un clatin s-au pornit apoi-nainte : Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri, Și vîrtejul printre vîrfuri se rostogoli pe dealuri. Iar acum cînta-n coroane, șuiera-n văzduh furtuna, Pînă-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una. Cînd și cînd huia stejarul cel mai nalt din creștet, falnic Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic ! Mîndru joc era, asemeni unei mări cînd se revarsă, Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă. Tata Pan făcea doar însuși vechea ceteră să sune, Învățînd copiii, codri, melodiile, străbune. Și din cele șapte tonuri ce cuprind în ele toate Cîntecele, vechiul meșter ce minuni de cîntec scoate ! Tinerii poeți și cintezi stau și-ascultă în tăcere ; Pitulați în tufe dese sorb cîntarea cu
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Dervișul și fata
Grigore Alexandrescu - Dervişul şi fata Dervișul [1] și fata de Grigore Alexandrescu Se povestește cum că odată Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. Dintr-una-ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse, Zicând: „Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimescâ€�. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Fata răspunse: „Poate-aș fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericești Nici n-au a face cu ce-mi vorbești; Ș-apoi de barbă mă-nfiorezâ€�. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă, Nemțește bine se îmbrăcă, Ș-o pălărie în cap își puse. Veni la fată: „Cum ți se pare? O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoiești? Vezi ce putere amorul are? Mi-am lăsat legea; alt mai voiești?â€� „Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o să-mi fii, Când jurăminte în ceruri scrise Și a ta lege nu poți s-o ...
Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi răspunde: Te întâlnii, iubită, și-n ochii-ți o găsesc! Vedeți aceste locuri, aceste stânci râpoase? Vedeți pământu-acesta detot nelocuit? Ei bine, aici toate mie îmi par frumoase! Mai mult decât oriunde aici sunt fericit. Eliza e viața ce toate-nsuflețește; Zâmbirea-i e cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au ...