Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALES AL INIMII
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 371 pentru ALES AL INIMII.
... muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și ... duc eu, grăi Iorgovan, iar Iorgovan era feciorul tătâne-său. Busuioc nu prea stetea de vorbă cu oamenii, și unul dintre oamenii cu care mai ales nu stetea de vorbă era fiul său, Iorgovan. Iorgovan era, ce-i drept, mai tânăr decât taică-său, însă tocmai fiindcă era mai tânăr și ... părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... proletar ai fi, numai să fii câtuși de puțin intelectual, n-ai să te înduri să le arunci în canal. Dacă însă nu ești partizan al vreunei porniri sectare, poți foarte ușor răspunde la întrebarea de mai sus. Care e artă și care nu din cele două categorii de produceri, de ... Schiller este... este în Tâlharii un slăbuț dramaturg. Iar ticălosul de Falstaff, că nu-i poți zice mai bine, secătura aceea e un monument nepieritor al minții omenești, nu doar că nu profesează tendențe generoase, ci fiindcă e copilul lui Shakespeare, care era un tată zdravăn. Ei! vezi, asta este lucrul ... nici un gând. Atunci, în față-i se ridică încet de peste coama dealului discul lunii, iar printre prunii din grădină pornește deodată recitativul amețitor al privighetorii. La aceste atingeri materiale, gușatul ridică fruntea, își pierde gravitatea normală, deschide ochii mari la lumină, apleacă urechea și ridică degetul către locul de ... cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... să moară de mâhnire. Și daca n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzând. După ce se dezmetici din leșinul ce-i venise de inimă rea, începură s-o mângâie surorile. - Ce! îi ziseră, mai crezi și tu la toate alea! Unde ai mai pomenit tu ca o fată de ... timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-au călcat porunca. Și de unde să nu fie așa?! Ca să se încredințeze, își chemă fetele, le întrebă, poruncindu ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... hoțoman, Cu barba zburlită, De rele-nvechită, Până-n brâu lungită, Cu brâu-nvelită. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, [7] Inimă-oțelită. Și mai are încă Pe-mprejur de stâncă Voinicei levinți Cu armele-n dinți. Feciori buni de mână, Căliți, tari de vână. Flăcăi groși ... coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie ...
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... industriei, și, în aceeași măsură în care se extindeau industria, comerțul, navigația, căile ferate, se dezvolta și burghezia, mărindu-și capitalurile și împingînd pe planul al doilea toate clasele rămase din evul mediu. Vedem deci că burghezia modernă este ea însăși produsul unui îndelungat proces de dezvoltare, al unui șir de revoluții în modul de producție și de schimb. Fiecare din aceste trepte de dezvoltare a burgheziei a fost ... a lăsat altă legătură între om și om decît interesul gol, decît neîndurătoarea „plată în bani peșinâ€�. Ea a înecat fiorul sfînt al extazului pios, al entuziasmului cavaleresc, al sentimentalismului micului burghez în apa înghețată a calculului egoist. Ea a făcut din demnitatea personală o valoare de schimb și în ... pentru satisfacerea cărora e nevoie de produse ale țărilor celor mai îndepărtate și ale climatelor mai variate. În locul vechii izolări locale și naționale și al satisfacerii necesităților cu produse proprii se dezvoltă schimbul multilateral, interdependența multilaterală a națiunilor. Și acest lucru e valabil atît pentru producția materială, cît ... ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
... căldura asta... Pe câtă vreme stăruiesc eu pe lângă impiegatul nenduplecat, se tot îndeasă-n mine un englez, un roșcovan cu haine cadrilate, tipul desăvârșit al gentlemanului cu stare, care nu mai știe încotro, în ce parte a pământului să fugă ca să scape de spleen — de plictiseala ... Am intrat în patrie!... Nu! — să mărturisească toți amicii mei anarhiști, fie liberali, fie conservatori — nu! nu sunt pentru răsturnarea societății actuale, mai ales prin mijloace violente... Dar, drept să spun, reintrând, după atâta necaz, cu așa succes, în patrie... am gândit... nu mai țiu minte ce... prostii, desigur ...
... a păsărilor spuse Și murmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare În dulcile-nmiitul al păsărilor grai În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Își zidesc monâstire de ceară pentru trai. De spânzură pin ramuri de sălcii argintoase ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... zile întâlni un iepure. El întinse arcul săÂl săgeteze. Dară iepurele îi zise: - Nu mă săgeta, voinicule, că ți-oi da un pui de al meu carele îți va fi de mare folos. Băiatul ascultă pe iepure și îi luă puiul. Merse mai înainte și se întâlni cu vulpea. Ea ...
... acesta o chelfăneală. — N-ai grijă, Petre, zise Dumnezeu. De drumețul care cântă să nu te temi. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave la sufletul său; și, drept cercare, hai, fă-te tu cerșetor la capătul ist de pod, și ... veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, de ...
Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului
... pre alții la hanul, de ș-au făcut toate isprăvile domniei 6 Cap. VI - Cum au venit domnului poruncă de la împărăție în anul dentîi al domniei de s-au dus la Cerneți cu cîtăva oaste într-ajutor oștilor turcești, ce era acolo și de alte porunci ce era a ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până ...