Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVÂND IN VEDERE CA

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 360 pentru AVÂND IN VEDERE CA.

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... Fier" s-au deschis în fața puterii eterne a valurilor ei. Acum vuietul contenește — biruitoare, apa s-așază între maluri, potolită, netedă ca o oglindă. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile învălite în codru. Câteva stânci curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN ... ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ... la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde ...

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... Ne-a trimis pe noi șase jerpani, Călări pe patru juncani Cu coamele-ncâlcite, Cu frâurile zugrăvite, Cu unghiile custurite Și cu cozile-mpletite, Ca cu toții să pornim Și la curțile dumneavoastră să venim, Ca floricica s-o luăm Și la împarat s-o dăm. Pornim Și venim Pe fața pământului, Pe aburii vântului, Bând și chiuind Și din pistoale ... Vreun popă cu barba deasă, Să ne citească carte-aleasă; Ori vreunul cu barba rară, Să ne ție pân-în seară, Ci unul cu barba ca fusul, Să ne deie curând răspunsul. Răspunsul nostru este-așa: Șase pahare de vin, Șase mahrame de in De care se găsesc aici ... fi cinstea noastră Și ocara dumneavoastră. Socri-mari, ascultați Și în urechi băgați: Când va da soarele -ndesară, Mare oaste vă-mpresoară, Dacă nu-ți avea bucate de ajuns, Să va căutați loc de ascuns, Să aveți buți cu vin, Car cu fân, Vaci lăptoase, Fete frumoase. Să mai aveți, socri ... zugrăvire a rânduielilor nunții făcută în chipuri foarte atrăgătoare. Fiecare trebuie s-o spuie, că mai rar găsești în orișice scriere așa chipuri ca ...

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... română în secolul al 17-lea; când citim, d. e., în Santa Scriptură, „revăzută“ și publicată de Societatea britanică (Iași, Goldner, 1874), cuvinte ca acestea: La început creâ Dumnezeu ceriul și pământul; Corupțiunea oamenilor; Și Dumnezeu ordinâ omului; Dumnezeu zise lui Noe: fă-ți o arcă din lemn de ... expresiunilor și prin ele ideilor mai multă chiaritate, ezactitate și precizitate decât în traducțiunile anterioare“ (pag. VIII), exemple de „chiaritate și precizitate“ ca următoarele: „Miraculoasă făptură arătându-se noue făcătoriul, ... să căutăm: Iisuse, cuvântule, necuprinsibile, Iisuse, putere neajunsibilă, ... înțelepciune necugetabilă, domnia necalculabilă. Iisuse, împărăția cea neinvincibilă, Iisuse ... care le simțim mai toți că sunt greșeli și de care, prin urmare, nu avem să ne temem că se vor întinde prea departe. Versuri ca ale lui Heliade din timpul decadenței sale, O belă ești, dilecto, și capelura-ți blondă Ca buclele lui Phedru te-ammantă, te circondă, nu credem că vor mai fi imitate de alții. Nici terminii din dicționarul academic de A. T ... căței), bussul (cutiuță, tabatieră), cacumen (vârf), dapatic (măreț), dedecore (rușine), fodicare (a împinge), frecente (adeseori), granditate (mărime), gulos (lacom) etc., etc. nu pot ...

 

Titu Maiorescu - Poeți și critici

... lipsi și nu vor trebui să lipsească niciodată dintr-o mișcare intelectuală, și noi înșine am citat mai sus articolele d-lor Onciul și Bogdan ca un semn binevenit al timpului de îndreptare. Dar aceste sunt lucrări de amănunte. Sinteza generală în atac, izbirea unui întreg curent periculos o credem acum ... care au meritul de a reprezenta astăzi însăși mișcarea cea bună în o parte esențială a ei. Din acest punct de vedere nu este poate de prisos să facem câteva observări în contra încercării unor autori de a accentua mai ales părțile slabe din întinsa ... artiștii înșii cei mai contestabili aprețiatori teoretici ai artei. Deși în feluritele combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun să fie și critic bun, aceasta însă va fi totdeauna o excepție rară, care va trebui foarte tare legitimată înainte de a ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... dlui Pumnul înțelegeam că începe secolul al XIX-lea al scriitorilor noștri, fiindcă este o figură tipică pentru mai toți. Mai toți suntem spirite universale, ca Pralea, și, ca dânsul, bărbați geniali, însă cam ciudați în felul nostru. Pe lângă acest faimos literat aflăm pe dr. Vasile, sau cum zice dl Pumnul: Văsiliu , Pop ... lui Democrit ce vesel întâmplare comicească De Regnard alcătuită în limba cea gălicească, Dar astăzi este tradusă întru această rumână Seminarului central din Mon. Socola ca să ocupe acolo catedra de istorie universală, unde a rămas pănă la 1854, când iarăși, printr-o intrigă mitropolitană, condusă de preasfințitul Suhopan ... vizunie... Săvârșind deci toată cura în cinci săptămâni de zile, Trimețându-ni-se caii de paharnicul Vasile, Ne-am pornit cătră Moldova cu nespusă nerăbdare, Ca să-ajungem pe acasă mai curând fieștecare. După aceste probe credem că cititorii ne vor scuti de a le mai culege și alte ... ale lor; dar cât pentru ceilalți, să ne întoarcem mai bine la traduceri din cartea dlui Mozart și din alte antologii străine, pănă când vom avea ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oraș. II — Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine se-ndoiește c-o poți face aceasta, cine, că ești în stare s-o faci. Tatăl meu ... ca doi oameni de onoare ce sunteți... dar până nu-ți sunt femeie am dreptul de a te ruga să mă scutești... Vei avea ... frumoasă. — Ești copilă, zise el încet, și de ce nu? Tu vrei să iubești... toată fibra inimii tale tremură la această vorbă... Vrei dar ca un bărbat pe care nu-l iubești, acel Castelmare, să te ia de soție...? Știi că sunt bogat... știi că te iubesc ca pe fiica mea... știi că tatăl tău te-ar vinde dacă i s-ar plăti prețul ce-l cere, căci e sărac, desfrânat, jucător... și ... de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. — Vrei s-alerg eu după el? — Ei nu... — Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... piramida stă și va sta; iar insecta va muri, însă trăiește. Așa e și cu opera de artă. Ea trebuie să trăiască, să vieze, și, ca toate ființele[,] va avea și ea o durată în timp. Nu am putea, cu toate ascea, să ducem prea departe comparația aceasta, fiindcă ne-am lovi de o deosebire ... este lipsa de talent? Orice suflet de om, fie acesta un gușat, fie cel mai rafinat artist, are o coardă întinsă, gata să sune, așa ca să-l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie ... l-a mulțumit atâta? Poate, cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent ...

 

Nicolae Filimon - Omul de piatră

... de împărat, prinse o așa de mare dragoste de dînsul, încît căzu la grea boală și ajunse la ceasul morței. Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dar toate erau în zadar. În cele din urmă, veni o babă și-i zise: — Luminate împărate, să trăiești întru mulți ... este de vînzare. — Nu-mi este de vînzare, ci de închiriere, răspunse cu semeție feciorul bucătăresei. — Ei bine! ce ai să-mi ceri, ca să mi-l dai numai trei zile? — Să-mi dai o mie de bani de aur. Tocmeala se făcu și împăratul luă cerbul și ... îl strînse în brațe și-i zise: — D-acum înainte nu vei mai scăpa, că mult am dorit să te dobîndesc. Ei se giugiuliră ca niște porumbei pînă îi apucă ziua; iar cînd fu pe la prînz, veni împăratul și cu fiul bucătăresei ca să-i dea cerbul. Doamna Chiralina începu să plîngă că nu vrea nicidecum să se desparță de cerb; dar fiul bucătăresei zise încetinel: — Cere ... c-o mînă și pe Dafin cu alta, sări într-însa și se făcură nevăzuți. Și după ce umblară zi de vară pîna-n seară, ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... să fie cununa? O dată numa!... sângur o dată Deacă ne va fi fără priință Norocul schimbaciu, iacă surpată Țara din temeiu! Nici e putință Ca vreodată să să mai rădice Sau s-ajungă zile de ferice, [5] Ci va rămânea de tot supusă, Ca și bulgărimea cu Sârbia Ș-alte robite țări"... Abia spusă Dănescul aceste, când solia De la fratele lui Vlad sosește Și cătră strânșii boieri grăiește ... Dulce clipită, zi fericită, Fire-ai lungită, trei ori atâtă!...",, Mireasa ce ședea lângă masă Cu fetele, nănașă și fină, Era din toate mai rușinoasă Ca una din cele fără vină, Totuș' spun că bine-au înțăles Cele ce cântasă NeanĂ©s. Iară cimpoieriul Viorel Au cântat miresii pe cimpoi O ... mândru scapătă Ș-încă eu drumul nu nimerii! La drum scoate-mă, de-oi fi trainică, O! bun tinere, ți-oi fi harnică." Zâmbi tinăru ca și zorile Ș-îi roși fața ca și rubin; Cu dâns râsără d-albe florile, Soarele râsă pe ceriu sărin. El s-aprĂ²pie și mă-împresură, Biata d-inimă mie-mi ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... sare să deschidă bănuind în gând: "Hait! iar ne chiamă deseară la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e șeful), să ne canonească până la miezul nopții, ca să se recomande ministrului că e grozav!" - iar madam Popescu se repede în odaie, fiindcă era în nĂ©gligĂ©. D. căpitan Pandele intră ca o furtună și, vorbind din ce în ce mai tare, ca și cum d. Lefter ar fi surd: - Bine, nene, păcatele mele! de ce n-ai venit la berărie?... se poate să fii așa de indiferent ... jacheta! Pe cât își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atât madam Popescu se turbura, se roșea, se-ngălbenea... - Care jachetă? întreabă ea aiurită, ca de pe altă lume. - A cenușie. - Leftere! zice femeia punând mâna la sânul stâng, ca și cum ar fi simțit un junghi grozav. - Ce? - Am... dat-o. - Ce-ai dat? - Jacheta! - Care jachetă? - A cenușie! - Cui? - N-ai ... a dat. - Atunci, de ce minți? - Nu minte, boiarule! zice bătrâna din săliță. - Taci tu!... Unde e jacheta? - E pa mine... o port pa dedesubt. - Ca

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

... cele mai entuziastice aplaude mai de la toți amatorii de muzică din peninsula italică. După triumful ce avu Nabucodonosor , d-l Merelli angajă pe Verdi ca să-i mai compună o operă pentru carnavalul acelui an. Atunci Verdi dete pe I Lombardi , care, deși fu reprezentată în timpul unor rivalități artistice ... acestei repezi espozițiuni de fapte, ni se pare de prisos a mai adăoga că toate teatrele principale din Italia voiră a avea opere noi de Verdi. Astfel, junele maestru, care nu avea lipsă de esperiință, preferă pe impresarii aceia cari îi oferiră mai multe avantage și se legă cu dînșii pentru patru ani, după ce mai întîi ... ingenioasa abilitate cu care știu atît de bine a impiega vocea și diversele capacități ale artiștilor pentru care compunea operile sale. Instinctul ce avea despre efect îi servi prea mult cînd scrise partițiunile sale separate pentru artiști, fiindcă el studia mai întîi calitățile lor și, după convincțiunea ce-și ... care le procura aplaudele publicului și ridica meritul compozitorului. El știu dar a prezinta înaintea publicului pe artistul mediocru subt un punct de vedere ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>