Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU PUTERE
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 607 pentru CU PUTERE.
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce ... la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la nimica să mă ajut cu tine, Când nu te-ai deprins încă nici vistul să-l joci bine? Nu mai ești tu acela care-n copilărie Știai pe dinafară vestit ... De celelalte patru contese ideale, Umflate de pretenții și vrednice de jale, Pe care dacă prințul le ia la bal de mână, Nu mai vorbesc cu nimeni câte o săptămână. Astăzi râzi de-o pedantă, mâine de-o prețioasă; Zici de una ajunsă în vârstă cuvioasă Că atestatul vremii nu va
Ștefan Octavian Iosif - Craiul ielelor
... Craiul ielelor Craiul ielelor de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Cin' zboară prin viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu lunga lui coadă, coroană purtând? — Copile, e ceață purtată de vânt. "O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac La jocuri frumoase, să ... mi-a promis? — Taci molcom, copile, și fii liniștit E vântul ce-n veștedul crâng a vuit. "O, vrei tu, copile, cu mine să vii? Surorile mele cu drag te-or păzi. Din apă ies ele când este senin Și-n cânturi și-n jocuri te leagănă lin!" — Dar, tată, ah, tată ... joc? — Văd, dragă copile, eu văd lămurit Cum ramii își mișcă un plop gârbovit. "Frumos ești, copile, și drag tu îmi ești; Te smulg cu puterea, deși te ferești!" — Ah, tată, iată-l, mă prinde-acum, vai! Acum mă strivește al ielelor crai. Bătrânul cu
Johann Wolfgang von Goethe - Graiul ielelor
... Graiul ielelor Craiul ielelor de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Cin' zboară prin viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu lunga lui coadă, coroană purtând? — Copile, e ceață purtată de vânt. "O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac La jocuri frumoase, să ... mi-a promis? — Taci molcom, copile, și fii liniștit E vântul ce-n veștedul crâng a vuit. "O, vrei tu, copile, cu mine să vii? Surorile mele cu drag te-or păzi. Din apă ies ele când este senin Și-n cânturi și-n jocuri te leagănă lin!" — Dar, tată, ah, tată ... joc? — Văd, dragă copile, eu văd lămurit Cum ramii își mișcă un plop gârbovit. "Frumos ești, copile, și drag tu îmi ești; Te smulg cu puterea, deși te ferești!" — Ah, tată, iată-l, mă prinde-acum, vai! Acum mă strivește al ielelor crai. Bătrânul cu
... Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele." [1] ,,Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat, Și-n răi codri m-ai băgat! Dare-ar Domnul Dumnezeu ... mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te plângă părinții, Să te-nsori de nouă ori [3] Ca să faci nouă feciori. Să te mai însori o dată Ca ... se numea seleaf (cuvânt turcesc) și care cuprindea mijlocul trupului. [2] Pentru cine înțelege puterea dorului, nu poate fi blestem mai amar decât acela exprimat cu atâta poezie în strofa aceasta. Dorul ce alungă pe călător și jalea ce îi bate sufletul reprezintă o imagine de o rară frumusețe. [3] ,,Mulțimea ...
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a ... lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său născut, Toți vasalii s-adunară să serbeze acel minut Cu stăpânul împreună, ospătând cu mulțămită. Vânează cerbul din codri. Cornul sună cu putere ; El e semnul de războaie ș-a muntenilor plăcere. „Va veni o zi, strigară, ș-aceste strașnici fanfare Vor fi călăuz de ... nu mai avea acea jale, Dureroasa lui tristeță era acum alinată. El avea pre Allan încă ce rămase mângâiere Jalnicului său părinte, Mora-l videa cu plăcere, Căci natura-l înzestrase c-o nespusă frumusețâ, Și a ei inimă slabă îl iubea cu ...
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a ... lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său născut, Toți vasalii s-adunară să serbeze acel minut Cu stăpânul împreună, ospătând cu mulțămită. Vânează cerbul din codri. Cornul sună cu putere ; El e semnul de războaie ș-a muntenilor plăcere. „Va veni o zi, strigară, ș-aceste strașnici fanfare Vor fi călăuz de ... nu mai avea acea jale, Dureroasa lui tristeță era acum alinată. El avea pre Allan încă ce rămase mângâiere Jalnicului său părinte, Mora-l videa cu plăcere, Căci natura-l înzestrase c-o nespusă frumusețâ, Și a ei inimă slabă îl iubea cu ...
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dimineții
... se cuvine, Puternice Părinte, Decât ție a da? Tu ești stăpân a toate, Tu ești preabunul tată; A ta putere sfântă Făptura ține-ntreagă, Ne ține și pe noi. În inimă,-n tot omul Tu ai sădit dreptatea, Unirea și frăția, Tu conștiința scumpă, Tu ... c-avem dreptate, Să știm ce, cine suntem, Ș-așa să nu se uite O nație slăvită Ce-am fost și ce-am fi noi. Cu toții, dară, ție Cântăm cântare nouă; În flacăra unirii Întindem mâini la tine, Rugăm să ne-nsoțești. Ne luminează mintea Să te cunoaștem, bune, Să ...
Ștefan Octavian Iosif - Închinare (iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș ... iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta ...
Heinrich Heine - Închinare (iosif)
... Heinrich Heine - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș ... iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta ...
Alecu Russo - Scrisori (Russo)
... vorbesc rău despre viitor. Nu, iubite! Mâna nu este atât de îndemânatică ca să urmeze închipuirea frumoaselor planuri pe care le întrevăd! Un mare popor cu o mare ca întăritură, două fluvii care se numesc Dunărea și Nistru drept centură, cu sânge roman în vine, și nici Moldova cu fiicele ei, nici Transilvania ori Banat, ci un pământ românesc cu o mare capitală, care s-ar chema Roma, dacă vrei, cu mari piețe numite Piața Poporului, Piața Traiană, Piața lui Ștefan, Piața lui Mihai, Piața Moldovei, Piața Banatului, Piața Ardealului. Și apoi putere, fericire, mărire, glorie! Frericiți nepoții noștri! Și noi fericiți că am putut, bine ori rău, contribui la acest lucru. Abia ieri am aflat despre revoluție ... și, făcându-vă această declarație, cu toată sinceritatea care mă caracterizează, mă măgulesc, domnilor, cu nădejdea că împărtășiți în totul gustul meu. Drept care semnez cu hotărâre. A. Russo, Cetățean liber al României, Cunoscut de aproape al marelui Kossuth * Protest către comisarul guvernului din Cluj Domnule conte! Refugiat de ... prepus. - Trebuie să fac parte din comitetul croato-slovaco-sârbo-valaco-saxon format contra Ungariei! Pe temeiul acestor grave prepusuri domnii judecători își frecară mâinile cu ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
... credința așezară, Și-nvinseră pe idoli în Capitol slăviți, Așa sângele-acelor ce-aicea se jertfiră Născu pe-ai libertății vestiți răzbunători; Parnasul și Olimpul cu fală se priviră Când flotele barbare zdrobite le zăriră, Și flacăra din ele suindu-se la nori. Sunt vrednici de vechimea din veacuri fabuloase, Sunt ... presimțită, A veacurilor stinse cenușă-ar fi mișcat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pământul țării noastre e azi adăpostire L-a grecilor țărână; iar agonia lor Cu jale a văzut-o a Oltului oștire, Și semne de frăție, dovadă de iubire Le-a dat ea îndestulă ...