Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DESTUI

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 569 pentru DESTUI.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii Asupra criticii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre. Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... că sunt și eu de vină, de vreme ce nu m-au înțeles și alții, afară de dl Roman: se vede că n-am deslușit destul de bine părerile mele. Dar am și eu o apărare: am scris încă prea puțin; nu numai că n-am spus ,,tot", după cum cu ... voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ce am scris eu până acuma în privința artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice (mijlocul natural) pe de o parte, iar pe de alta al ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov Sofia Karpov de Constantin Stamati-Ciurea (fragment din romanul Insula Sahalin. Țara misterioasă a exilaților ) La force brute de tout temps Oppresse la faiblesse, Dans les airs, Sur la terre, Partout la mĂȘme dĂ©tresse Partout malheur, Partout douleur, Rien nĂ©chappe aux souffrances Dans cette lutte Ă  outrance... 1 Ingeniosul turist francez Henri MĂ©rimĂ©e în opul său intitulat Un an în Rusia între altele scrie: „Rusia umilită, subjugată, mută, neștiută mai de nime, suferă jugul și lanțul sclaviei. Și abia noi începusem a o cunoaște mai de aproape, când ea se ridică ca o puternică suverană, purtând pe frunte strălucita coroană de gheață a Nordului și scăldându-și picioarele în mările calde ale Sudului. Cu prietenie ea întinde o mână spre surorile sale din Europa, iar alta înarmată și îngrozitoare până la frontierele Chi­nei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pus­tiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu pi­cioarele de lut își ...

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... i le adusese soarta. Astfel, și-a împărțit averea în două părți: cu o parte a cumpărat acareturi, care-i aduceau destul venit ca să poată trăi cum se cuvine, fără să s-atingă de capete ; iar cu cealaltă jumătate, în bani sunători, a hotărît ... și să petreacă noaptea aceea acasă la dînsul. Cina lui Abu-Hasan nu era foarte bogată, însă bună și curată, așa ca să poată mulțumi destul pe un oaspete drumeț. Mai ales nu lipsea de la masă vin bun, și veselie, căci în loc să vorbească cu oaspetele său despre politică ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

... scrisu, măcar cât de puțin și de altele, ca numai să se poată altul deștepta spre gândirea acelora și a altor lucruri încă destul iaste. Și carii ca acelea au făcut și au pomenit, cât de cât măcar, nemoarte mulțămite au auzit și în bună pomenire au rămas. Precum ... au scris de adevărul ființelor și măcar că mai la multe n-au nemerit de a grăi de firile lor adevărul, iar încăși destul că tot au pomenit și au scris de adevărul ființelor și măcar că la mai multe n-au nemerit de a grăi de ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teri­toriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei ...

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... cu atâta nerăbdare cainicul. Ce și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât de-ncet și de discret și-au șoptit. E destul a arăta numai ce au făcut. Preotul Iancu s-a așezat pe un scaun în mijlocul odăiții. D-l Stavrache a ...

 

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

... toate amănuntele mai interesante asupra ultimelor împrejurări prin care a trecut chestiunea națională. Vom evita, se înțelege, lungimile inutile, trecând repede asupra împrejurărilor destul de cunoscute publicului, precum procesul Memorandului, secuestrarea Tribunei ș. a.; și vom da la lumină numai părțile ascunse ale acestei nenorocite chestiuni, în ... concursul material și moral pe care liberalii îl dedeau la toată agitația - toate trebuiau să explice în bine atitudinea extrem de parțială, și prin urmare destul de puțin convenabilă, a Tribunei față cu situația politică dela noi, și să confirme speranțele într'un puternic sprijin viitor al liberalilor noștri ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... Am căutat-o, răspunde femeia îngrozită de vina ei; nu era nimic. - Taci! strigă crunt d. Lefter... Pe câte farfurii ai dat-o? - Pe zece... Destul m-am tocmit: n-a vrut să-mi dea o duzină întreagă, răspunde ea fără să mai știe ce spune. - Unde sunt farfuriile ... aici, răspunde vinovata, plângând cu inima frântă de târzie căință. - Știi unde se află această chivuță? - Zice că stă tocmai la margine, în mahalaua Farfurigiilor. - Destul, nenorocito! Peste un ceas, pe-nserate, o birje trece în goana mare prin strada Emancipării din Farfurigii: pe capră, alături cu birjarul, un sergent; în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>