Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN TOATĂ INIMA
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 611 pentru DIN TOATĂ INIMA.
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
... Ofirul, Alesu-și-a Sidonul, Eghiptul falnic, Tirul Tot ce avea mai mare, Mai vederat, mai rar, La facerea acestui Dumnezeiesc altar. Aicea, toată mintea, Puterea omenească, Pe cerul cu pământul Voit-au să unească, Voit-au să-mpreune Pe om cu Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma ... oameni Durerea-și potolesc, Aici unde se pleacă Genunchiul cu plânsoare Și ochii varsă lacrimi Și frunțile — sudoare; Iubirea negrăită Adâncă, mare, sfântă În inimă pătrunde Ca o lucire blândă; Pe mic îl face mare, Pe mare-l face mic, Măria omenească Zdrobește în nimic; În locul unde lina, Netulburata ... au Și în mânie mare Atuncea El venit-au, Atuncea El, cuvântul Lui Dumnezeu, El, Mielul Cel blând, au dat afară Tâlharii de tot felul Din hramul Palestinei, Pe vameși — iudei, Pe vânzători de jertfă, Pe ceialalți mișei, Măsuțele cu banii Le-au răsturnat pe toate, Făcând bici de frânghie ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... voastre nume, Cu ale voastre fapte; dar în închipuiri, În umbra ce-nvelește atâtea suveniri. Mișcarea se produce de umbrele respinse De raze; șoapta naște din vânturile stinse Ce-adorm în aste locuri, din gemetul duios Ce Nilul varsă-n noapte sub malul furtunos. Suspinul unei paseri ce-adoarme în ruine. Ce-o supără, în noapte, voioasele lumine. Ce ... în plină dărâmare. Pe vale și pe măguri plutește-un văl de dor. Nu mișcă, nu șoptește nimica trăitor. Când blonda dimineață revarsă dulci lumini Din genele-i de aur pe vechile ruini, Conrad lasă mormântul în care el dormise Și la Karnak se duce, făcând frumoase vise. Dar colo este ... caru-i aurat Și varsă oceane de raze pe ruină. O sută de columne gigantici o sprijină. Să stăm puțin aicea! O, mare Sesostris, Aici din belle-arte făcuși un paradis, Aici ți-a fost palatul. Dar cine poate spune Tot ce aici încântă, răpește și supune? Ce a ... pierit, Să plângă pe mormântu-i destinul ne-mblânzit! Alți popoli, vai! urmară acelor mari popoare De uriași! Șiroaie de barbari trecătoare, Ce pier pe toată ...
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu
... a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat si părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără de prihană ... nelegiuire am făptuit și noi. Ți-as scrie mai multișor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie. Cu toată dragostea, Ionică Ieși, 1877, decembre Scrisoare Bădie Mihai, Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit si plin de jidani ... Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu știu. Atâta știu, că subiectul e copiat, așa cum prea bine știi că pot copia, e luat din viața de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleștii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieși ninge frumos de ast-noapte, încât s ... pentru mâncărică și băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la Amira. Apoi ne-am dus cu sania afară din oraș, si acolo pune-te din ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... una de explicări, cu privire la limba din Sultănica , criticul n-are nici o observație de făcut. Despre Sultănica ne spune: ,,Ar trebui să citez toată Sultănica , atât de frumos și de măiestrit e scrisă. E un șir neîntrerupt de mărgăritare, și scenele, care de care mai colorate, urmează unele după ... El a simțit acea emoțiune, acel entuziasm care-ți cuprinde sufletul când în gându-ți se-ncheagă creațiuni sublime, desăvârșite, măiestre, și care din nenorocire zboară, pier când vrei să le așterni pe hârtie, când vrei să dai acestor vedenii frumoase trup și suflet. Delavrancea de bună seamă a ... criticul trebuie să aibă idealul său literar și artistic, și acest ideal poate să fie deosebit de idealul artistului, când critic și artist fac parte din două școale literare deosebite. Dar chiar dacă artistul și criticul sunt în aceeași școală literară, între idealurile lor va fi o deosebire, după deosebirea care ... mici și arată mai mult dibăcia lui Louis Blane decât vreo greșeală a lui Shakespeare. Dar aici e vorba de Shakespeare! Câteva exemple din literatura critică strâină vor dovedi și mai bine zisele noastre. Un talentat critic ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... Petreo, sămi aduci mâni un urs, el se ducea totdeauna la sigur. Și doar nu era vreun om mai arătos sau mai deosebit Petrea Dascalul; din contra, era mic de stat, avea chipul blajin și oarecare stângăcie în mișcări. Față cu stăpânul său abia de îndrăznea să ridice ochii din pământ. El fusese crescut de tată-său ca să fie dascal la biserică. Însă toate le făcea pe dos în slujba bisericească. În loc să ... să nu fie smintit de la locul său, și, gătiți fiecare de la ghetre pănă la pălărie cu câte un costum nou vânătoresc, anume cumpărat din Londra, plecară împreună cu Petrea Dascalul pe cărarea muntelui în sus, având în urma lor alți patru pușcași din sat. Vremea era frumoasă, aerul viu și răcoros, și înspre partea șesului la răsărit soarele se înălța vesel pe un ceri cuprins de foc. Tăcuți ... cu aerul serios al unor oameni ce merg într-o gravă întreprindere; numai Petrea Dascalul, blajin cum era și cam slobod la gură, mai schimba din când în când câte o șagă cu tovarășii săi din ...
... mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia. Într-una din zile când împăratul ținea sfat cu boierii cei mari pentru trebile împărăției, iacă și fie-sa că vine și se juca și se zbenguia p ... căi dosnice, pe cărări neumblate de picior de om. Ea se feri ca să nu o vază nimeni, și fugi și fugi, până ce ieși din împărăția tatălui său. Trecând hotarul, îi mai veni nițică inimă. Unde până aci umbla cu moartea în sân, acum se mai liniști olecuță. Merse ce merse, și ajungând la curtea împăratului locului aceluia, se puse ... văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, și tot se uita la dânsa, parcă o tot pierdea din ochi. Și în adevăr avea și ce vedea. Așa de bine îi ședea gătită, de părea că este o zână. Sclipea diamantele de pe dânsa ... i dete el, nu se va face bine. Mumă-sa rugă pe împăratul să asculte rugăciunea fiului lor. Iară împăratul porunci să umble niște boieri ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă ... ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu care te-ai împușcat! Au nu te vezi plin de sânge din cap pân-la picioare? Și-ntr-adevăr, privindu-mă în oglinda de vis-Ă -vis, încremenii de spaimă: toată fața mea, părul de pe cap și pieptul erau acoÂperite, ca de o scoarță, de sânge închegat. Nu mă putui dumeri: visez sau aievea ... principiile sociale plutește în spațiul deșert ca frunza uscată, ce se-nvârte în aer, zbuciumată de vânt, spre a pica în leagănul putrejunii din recele mormânt. Așa și eu n-am avut de unde suge vlaga din creanga maternă, de care m-au detrunchiat, aruncându-mă de la dânsa în toată ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... Livezile satului se oglindesc în valuri. Cumpăna unei fântâni se pleacă și se înalță ca un cocostârc care bea apă. Orizontul se deschide, se lărgește din ce în ce. Ochiul străbate adânc în plaiurile țării, pe lângă dunga fumurie trasă de "Valul lui Traian", care, pornind din coasta Hinovii și tăind spre răsărit dealul Stârminii și viile Oreviții, se-nfundă, dincolo de Padina, în inima Olteniei. Soarele-a asfințit. Aerul ... bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis. Or fi știind oare pacinicii locuitori de pe acest ostrov din ce vremi de vijelie au rămas zidurile năruite, valurile de pământ și cele patru metereze din preajma satului? Or fi bănuind ei vrodată că, de pe monedele pe cari le găsesc, când își sapă via sau ogorul, îi privește chipul unui ... mărilor ș-ascunzătorile munților, zguduind pământul sub tropotul cailor lor. Țăranii dunăreni -plugari, pescari, împletitori de rogojini — își întăresc temeliile caselor cu cărămizi scoase din vechile zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi, pe urmele și din ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu noi în aceeași tendință, ele sunt silite ... aceea cuvântul poetic trebuie să-mi reproducă această formă. Noțiunea abstractă „cina cea de taină“ poate fi adevărată, dacă îi cunosc relațiunile esențiale din istorie, însă pentru aceasta nu este încă frumoasă; vroiesc să fac din ea o operă de artă, trebuie s[...]ncorporez într-o materie sensibilă, să mi-o deping cu culori într-un tablou (Leonardo da Vinci) sau ... și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră în categoria operelor de artă, ci sunt proză stricată prin rime, vom intra în câteva amănunte ale producțiunilor adevărat poetice ... obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată ...
... de frunte decât boier de rândâ€�. Însă Busuioc era om însurat, el unul și cu nevasta doi, iar nevasta lui îl avea frate pe popa din Socodor, o avea soră pe preuteasa din Otlaca, mai avea și veri, și verișoare, și e greu lucru să ai neamuri multe și să te temi de gura lor. „Busuioc nu ... fiul său mai cu minte; acum însă nu era vorba de minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată lumea îl știa pe el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt ... oameni la casele lor. Drumul de țară de pe valea Crișului Alb, ajungând în apropierea șesului, la Maghierat, se despică-n doauă, și o parte din cete o ia prin Pâncota spre mijlocul șesului, iar alta apucă spre Șiria, ca să înainteze la Arad și să treacă Mureșul în Banat. Sosind ... de-a curmezișa prin sat și se opresc în bătătura de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii ... Găsim în acest vers și faimosul dativ cu prepoziția la (dai o patrie iubită la tristul exilat), poate cea mai puerilă dintre toate traducerile textuale din uzul limbilor occidentale (din cea franceză mai întâi), pe care le-au practicat, în zelul lor nestăpânit, primii noștri poeți de inspirație apuseană. Versurile citate până aci sunt scoase ... formule poetice, de rime gata sau de scheme pentru rime. Alecsandri de exemplu avea diminutivele, avea o sumă, nu prea mare, dar bună, de epitete din poezia populară, avea formule de admirație, de salutare și complimentare gentile sau spirituale. Originalitatea imaginii ca și originalitatea legăturii ideilor în funcțiune de expresie a ... de la Castelul Peleș, acest fel de a construi poezie formează un stil de care poetul numai cu greu scapă. Iată patru versuri ...