Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI TRIST

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 811 pentru FI TRIST.

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... forma o cronică din analele deosebiților scriitori, din care cauză letopisețele lui Ureche și a lui Miron Costin ajunseră a nu fi decât un singur trup, atribuit când unuia, când altuia. Din acestea provine că cronicile, care, cum am zis, sunt cel mai sigur și temeinic izvor ... se îndeplini, a avut trebuință de sprijinul ori al guvernului, ori al societăților învățate. Nădăjduiesc că, în privirea importanței sale, această colecție va fi bine primită de români; ca temelie a istoriei țării, ea trebuie să fie îmbrățișată de toți ce se interesează de naționalitatea și de ... arte și literatură națională, trebuie ca ele să fie legate cu societatea, cu credințele, cu obiceiurile, într-un cuvânt cu istoria noastră. Niciodată n-am fi avut frumoasele biserici a Argeșului, a Trei-Ierarhilor, a Dragomirnei, dacă arta n-ar fi fost insuflată de simțământul religios ce era mobilul strămoșilor noștri și care la ei era atât de strâns unit cu simțământul național, nefăcând, pot zice ... și ale deșertăciunii, nici pentru popoare datoria de a-și păstra demnitatea națională; căci, dacă nu este decât nenorocire de a ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald ... un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă... Eu caut a răspunde, nu știu ce să răspund; Mi-ar fi părut mai bine-n pământ să mă cufund, Cu mânele-amândouă eu fața îmi ascund Și-ntâia dată-n viață un plâns amar mă-neacă ... gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la picioare-ți ... pe Arald, căci nu mai vrei nimică. Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad Să ies la lumea largă... și fost-ar fi mai bine Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine - Să fumege nainte-mi orașele-n ruine, Să se-mplinească visu-mi din ...

 

Ion Luca Caragiale - Versuri

... cu scânteia sacră ce-aveai pe fruntea ta Dac-ai trăi, desigur, ți-ai renega și muza, Și geniul, și lira, și mută ți-ar fi buza; Mânia lui Achile mă jur de-ai mai cânta. Căci de cumva, bătrâne, nevrând să știi de lume, Cântând, ai vrea și-acuma să ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... noi cînd furăm întrebați despre reprezentarea operei Il barbiere di Sevilla cu artiștii din ziua de astăzi. Deosebirea fu numai că, spre a fi mai înțeleși de întrebătorii noștri, le citarăm versurile lui Dante în idioma română: „Nici o durere nu este mai mare decît a-ți ... dedat cu muzica lui Verdi cea zgomotoasă, ce nu reclamă de la artiști mai mult decît o voce voluminoasă și armonică, spre a fi bine esprimată. De aceea, reprezentarea operilor lui Rossini au ajuns în timpii de astăzi a fi un privilegiu esclusiv al teatrelor de primul ordin, căci numai ele pot avea artiști capabili de a le reproduce cu succes; d-aci ... Almaviva), care prin dificultățile ei de tot fel a spăimîntat pe celebrii tenori Mario Calzolari și Carion, avu nenorocirea de a fi cîntată de domnul V. Cantoni carele, prin vocea sa subțire, nelegată și fără vibrațiune, făcu să dispară tot efectul sublimei serenade de la introducțiunea primului ... doamnei Guerrabella devenise o violină mînuită de un bun artist și putem zice că în ceea ce privește acurateța esecutăței notelor stacate și arpegiate ar ...

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... păstorul câmpiilor și al munților noștri, care a produs cea mai frumoasă epopee păstorească din lume: Miorița . Însuși Virgil și Ovid s-ar fi mândrit, cu drept cuvânt, dacă ar fi compus această minune poetică. III Poporul e un mare neolog, când îi face trebuință; el răstoarnă sistemele învățaților, când ele nu sunt întemeiate pe logică ... că au tractate cu țările vecine: lovirile erau zilnice când cu leșii, când cu ungurii, când cu tătarii, când cu turcii și, ce e mai trist, când chiar cu românii! Arăturile se făceau cu o mână pe coarnele plugului și cu una pe pală, căci tătarul sta la pândă în marginea ... care o iubesc, zice cu mândrie: Din doi care-a birui Eu cu dânsul m-oi iubi, Bărbățel voios mi-a fi... etc. La notițele prețioase despre relațiile (referințele) noastre politice și comerciale, poezia poporală mai adaugă o largă prescriere de starea morală, de obiceiurile vieții intime ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Înșiră-te margăritare

... întâmplare, Trecea un fiu de împărat în sus, Și-a zis atuncea fata cea mai mare: ,,De m-ar lua pe mine-aș fi în stare Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..." Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și-a zis atunci copila mijlocie, Străfulgerând cu secera ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... și în fața altor dealuri acoperite cu păduri și cu vii romantice, el vede o adunătură curioasă de case mari, ce par a fi clădite unele deasupra altora, de turnuri bisericești ce răsar printre ele ca niște catarguri nalte într-un port. Acele palaturi, fără arhitectură cunoscută, care, precum ... au prefăcut în hambar. Iatacul doamnei, în care te scobori pe o scară strâmtă cioplită în pietrele pereților, acum e plin de ciocălăie de păpușoi!... Trist efect al nestatorniciei timpului! Tristă pildă a schimbărilor lumești! Celelalte zidiri ce se găsesc în Cetățuie sunt toate mai mult sau mai puțin ... de războaie. Biserica, în care sunt portretele lui Duca Vodă și ale familiei sale, se află încă în bună stare și merită a fi

 

Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi

... naturalist tindea la cunoașterea gradului de voracitate a rațelor. Lăcomia acestui soi de palmipede era îndestul de cunoscută; nimeni însă nu și-ar fi putut închipui că ea ar merge până acolo încât o rață sau un rățoi să mănânce una după alta alte douăzeci și nouă (29) dobitoace ... Când văzu el că rațele sunt cât se poate mai îndopate, le tăie deodată tainul și le lăsă vreo câteva ceasuri fără mâncare. Trebuie să fi fost o măcăială grozavă. Protestările lor devenind nesuferite, el deschise uscioara țarcului; rațele se repeziră să iasă. Experimentatorul puse mâna pe cea dântâia care scoase ... foarte comun. Care burghez — cuvântul e la modă — nu hrănește cu o grije mai mult decât părintească niște ființe hotărâte a fi victimele voracității lui ? Ce este oare vestita artă, cu care se fălește mai ales vremea noastră de astăzi, arta creșterii vitelor? Se fac expoziții speciale ... lui totală, cum am zice românește aplĂ , a pieri pe picioare. Cu cât înaintează acest regim de tortură, cu atât animalul devine mai trist și mai posomorât; ochii i se sting încet; corpul se lăbărțează; gâtul i se înmoaie din pricina atoniei mușchilor; mănâncă greu, și atunci îl îndopi ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău detot. Nu ... cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde. Fata, pe care ... probabilitățile sunt că e un om de treabă. Când cineva predică necontenit morala, toate probabilitățile sunt că e un om plin de păcate. Nu poate fi o mai mare ofensă pentru un bărbat decât atunci când femeia cu care e prieten se înamorează, în timpul prieteniei cu el, de un altul ... de o propunere de căsătorie îi aduce o ofensă gravă și o dezvirginează sufletește. Cea mai subtilă dintre plăceri e aceea de a fi

 

Dimitrie Bolintineanu - Veneticii

Dimitrie Bolintineanu - Veneticii Veneticii de Dimitrie Bolintineanu În Menadele. Satire, politice, sociale. București: Librăria Löbel&Poper, 1870. Opere, vol. 3. Trecură peste țară în timpii dinainte, Oștiri streine, turcii, tătari, și morminte Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut, Dar ei atâtea rele în țara n-au făcut. Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască În țara lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății, Corupții, trădării și tristei umilinți. Vedeți aceste triste și palide credinți. Ce fac din fiecare să nege ce-i moral Șin interesul public la acel personal. Cinci posturi nu ajunge la unul și hrăpirea, Trădarea și minciuna, calomnia, lovirea, Ei le întrebuințează, p-ai Românii fii Să-i pearză, înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente să-omoare pe români. Și din ...

 

Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)

... aceasta prin înțelegere cu egumenul, apoi se vor rândui doi vrednici și deștepți slujitori spre pază, poruncindu-le sub aspră răspundere de a fi cu neadormită priveghere. . .“ etc. Pe temeiul acestui decret, ce merită a fi arătat ca un model de despotism burlesc, A. Russo fu dus la Soveja; însă dreptatea din anul 1846 nu se mulțumi numai cu ... ar plăcea mai bine să râd în fața prigonirii! Mângâie-te, frate, căci toți cei ce poartă numele de Russo sunt destinați a fi persecutați; omonimul meu Jean-Jacques a pătimit multe în viața lui!... Ce asemănare măgulitoare pentru mine! Lucrurile mele sunt în boccea; căruța de ... Ergo, am fost arestat la Dej, și chiar acum mi se pregătește un alai de naționaliști-gardiști ca să mă ducă la Cluj ; însă nu fi îngrijit, dragul meu, căci am o tainică și sigură presimțire că nu mi se va întâmpla nimic. Această siguranță îmi vine din credința că românul ... i nici cel mai scurt, nici cel mai sigur, căci deodată m-am trezit arestat, despuiat de lucrurile mele, cercetat până la piele, și întemnițat! ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>