Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FIU DIN FLORI

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 933 pentru FIU DIN FLORI.

Emil Gârleanu - Luptătorii

... încă față-n față, să se măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la scurmat. Era o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea dintâi urzeală a lăvicerului ierbii. Cum scurma așa cocoșul, își auzi tovarășele șoptind. Ridică semeț capul și, drept ... repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripile-n coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb ... pintenii, și țărâna sărea împrăștiată. Penele, negre și albe, zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă, că trupurile lor se contopiseră, alcătuind parcă o floare ciudată, o floare chinuită de furtuna ce-i împrăștia petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... cum ai învățat a zice în dieceasca dumitale limbă. Te duci la țară să-ți vinzi stogurile de fân, să-ți vinzi grâul din gropi, păpușoii sau porumbul din coșere, cirezile de boi, turmele de oi, rachiul din velnița cu mașină de aburi — în locul căreia ai fi făcut mai bine o școală; aceste toate le vinzi ca să strângi bani, cât vei putea mai mulți de la jidovi, odată plaga Egipetului și ... de fii, cinstiți dumneavoastră părinți; căci această fericie este, cum zic și filozofii, proprium naturae , adică adevărată și deosebită a firei, că este din sângele său și cum ar fi sie singur omul. Această fericie o mărturisește Sfânta Scriptură, când zice: "Iată femeia ta ca o vie roditoare, întru olaturile casei tale și, vei vede ... caselor sale este. De care și fiica dumilorvoastre, dintru acest ceas, are datorie a-și cere părințească iertăciune, intru cele ce n-ar fi putut plini poruncile părințești, poftele frățești. Îndeamn-o firea cea bună, din curată inimă, a mulțumi dumilorvoastre de toată înțălepciunea și creșterea întru casa dumilorvoastre; miră-se cu ce suspinuri, cu ce lacrimi va cere ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... și mâncați!" [10] Arnăuții se izbeau, Armele de foc scoteau Și-n Codrean le slobozeau... Pieptul lui Codrean sărea! Iar el rănile-și strângea, Plumbii din carne-și scotea, Cu ei durda-și încărca Și din gură-așa striga: ,,Alelei! tâlhari păgâni! Cum o să vă dau la câini, Că de-atâta sunteți buni". Apoi durda-și întindea Și-n plin ... o juruiam!" Cel grec mândru, coroiat, Ce ședea cu domnu-n sfat, Pe Codrean cât l-auzea, La față se-ngălbenea, Pe covor îngenuchea Și din gură-așa grăia: ,,(De-a mai fi Codrean vro vară, Îmi scoate grecii din țară.) Domnule, măria-ta! Pe Codreanul nu-l ierta, Că el capul ți-a mânca Și foc târgului ți-a da ... chiar de la cel întâi vers. Românii dovedesc, prin această formă poetică a improvizărilor lor, o și mai strânsă rudire cu frații lor din Italia, căci în cântecele poporale ale umbrilor, ale ligurilor, ale picenilor și ale piemontezilor, frunza e înlocuită prin floare. De pildă: Fior de viole Li vostri ochietti furono le strale Che fece la ferita che mi dole etc. Fior di cerasa E d'una ...

 

George Coșbuc - Șarpele-n inimă

... ce mai vrei? N-am voie nici atât, eu nu? Dar ce crezi tu, Și ochii să mi-i scot de-acu? Ai răsărit ca din pământ — Ei, Doamne sfânt, Îți sunt nevastă, soră-ți sunt, De nu mă lași din ochi mereu? Nu pot și eu Să mă-ntîlnesc cu cine vreu? "De unde viu? Ce cat în prund? Ce flori ascund?" Ești mamă tu ... de tăcui, E semn că vinovată fui? Ce semn? Tăcui așa mereu, Că-mi fu cu greu, Și ce-ți puteam răspunde eu? De-aș fi jurat pe-un rai de sfinți, Tu, printre dinți, Mi-ai fi răspuns la toate: minți! Că și ce nu-i și nu-i, tu vezi! Te-nveninezi, Și toate câte-ți par le crezi! Și-am ...

 

George Coșbuc - Lângă leagăn

... leagăn Lângă leagăn de George Coșbuc Dormi acum, odorul mamei, Dormi că ești pe prag, Strânse-n aripa năframei Flori de rug ți-am pus, din vale Roșii strămători de bete, Să fii drag așa la fete, Cum ești drag măicuții tale, Dragul mamei, drag. Ieri pe când cântau cocoșii, Peste ... stele, logostele Fie-ți scrise-n cer și-o fată Mândră de-mpărat. M-am rugat de ursitoare Pentru capul tău, S-odrăslești, ca rupt din soare, Toată lumea să te placă; Dar nici fapt și pus-din-ură, Nici un fel de-aruncătură, Nici un farmec să nu-ți facă Nici un rău. Dormi, plugarul meu, în pace, Scumpul meu odor! Mare ... frânt de trudă Seara de la plug! O, de te-aș vedea eu mare, Să mă duc și eu La amiazi cu demâncare Unde-ți fi, la plug, la coasă! Să-mi ochesc atunci la horă Dintre-atâtea fete-o noră Dormi și crești, și fă-te mare Plugărașul meu! Ianuarie ...

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

... bată) De-atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie Din când în când... Ca și Stoa ce pretinde... Doña Sol De-ar fi mijloace În zădar în colbul școlii... 1882 Apari să dai lumină Renunțare Nu mă-nțelegi Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit (variantă) Dacă iubești fără ... glasul Trecut-au anii S-a stins viața falnicei Veneții Dorința Mortua est! Noaptea... Egipetul Adio Ce e amorul? Lacul Înger și demon Floare albastră Se bate miezul nopții... Înger de pază Atât de fragedă... O, mamă... Făt-Frumos din tei Cu mâne zilele-ți adaogi... Din valurile vremii... Povestea codrului Împărat și proletar Pe lângă plopii fără soț... Glossă S-a dus amorul... Departe sunt de tine... Freamăt de ... trece anii... Peste vârfuri Somnoroase păsărele... Revedere Când amintirile... Doină Mai am un singur dor De-oi adormi Nu voi mormânt bogat Iar când voi fi pământ Epigonii Călin Strigoii Satira I Satira II Satira III Satira IV Luceafărul Criticilor mei Din periodice La mormântul lui Aron Pumnul De-aș avea O călărire în zori ...

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... Un rege, ce în lume nu-și găsea loc să-ncapă, În Dacia venise, cerșind pământ și apă. Și povestea bătrânul de neamuri curgând râuri, Din codri răsărite, ieșite din pustiuri Și cum pieriră toate pe rând precum veniră Și cum cătând norocul mormântul și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din ... că și-ar aduce aminte De-o veche povestire, cu jalnice cuvinte. Cu glasul lui ce sună adânc, ca de aramă, El noaptea cea eternă din evii-i o recheamă, Arată cum din neguri cu umeri ca de munte Zamolxe, zeul vecinic, ridică a sa frunte Și decât toată lumea de două ori mai mare, Își ... trece vuind prin neagra ceață, Cum din adânc ridică el universu-n brață, Cum cerul sus se-ndoaie și stelele-și așterne, O boltă răsărită din negure eterne, Și decât toată lumea de două ori mai mare În propria lui umbră Zamolxe redispare. ,,Priviți-l cum stă mândru și alb pe ... tăi, Zamolxe, tu n-ai creat vreodată Un chip mai blând, mai gingaș decât ăst chip de fată! Gândirea ta, divine, abia putu s-adune Din mii minuni ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... numai și numai să fie admirată de dinafară. Firește că în pragul iernei nu caut o casă cu chirie pentru a o admira din curte — adică din uliță, fiindcă n-are curte. Pe dinafară, șease ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. Înăuntru, trei chichinețe, din cari una n-are lumină decât de la ușa coridorului, ce duce la atenanțe — cocoana, stăpâna casei, zice: independențe. Independențele! Deschid usa să le ... ferestre și de uși, se odihnesc paturile copiilor, cu fața către lumina vetrei și cu căpătâiul sub icoane... — Iacă alta! îmi strigă Ahasverus, stingând din ochii-mi arătarea cea albă. Iacă alta! „De închiriat!â€� ...Iar monumentală! iar terra-cotta! iar ferestre ca la Palatul Justiției. S-o vedem ... aceasta sunt așa: adică au toate câte un salon în trei colțuri, fiindcă toate locurile sunt taiate en biais[ii] . Sofrageria e luminată de sus, din tavan, prin pod. — E cam strâmtă... îndrăznesc eu. — Vai de mine! zice marșanda. Cum strâmtă? e destul de comodă: doi metri cinzeci pe ... a răzbit foamea. Isaac e zdrobit de atâta umblet. Îi dau doi franci de cheltuială. — În sfârșit, îmi zice rătăcitorul, plictisit de atâtea dificultăți ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... aici, ne răspunse el în cele din urmă, arătându-ne spre deal; și spre acolo apucarăm și noi. Desigur că speriatul nostru cicerone ne va fi urmat multă vreme cu privirea. Noi însă nu ne mai uitarăm îndărăt, ci ne urmarăm drumul pe prundiș, sărind ca niște capre peste bolovani, cursuri ... acelea. Ajutorul, de cuvânt și totdeauna cu priveghere pentru siguranța publică, căută să afle tot de la preot dacă aveam pașapoarte în regulă. Acesta dete din umeri și-i răspunse foarte serios și cam îngrijit: — Știu eu? Poate că sunt niște scăpați de la vreun arest; ar fi bine să cauți a te încredința și cu atât mai mult, cu cât aveți, mi se pare, la primărie niște porunci în această ... și de preciziune peste golurile destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în el ceva din firea caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară

 

Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării

... nouă, Colea-n umbra istor nuci Pe brațe-mi să mi te culci Să facem dragoste dulci. Bădiță, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vâsle din ele". ,,Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată ... vezi, Să mă vezi și să nu crezi." ,,Ai venit, ursitul meu? Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță, Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei." [1] Pe malul drept al Dunării sunt multe sate locuite de români pribegiți din Moldova și din Valahia. AsemenĂ³ în Epir, Macedonia, Tesalia, Albania și Bosnia se găsesc multe politii și sate în care locuiesc români cunoscuți sub denumirea de cuțo-vlahi ...

 

Gheorghe Asachi - La moldoveni

... nu vede, Dacă-aproape de pieire de-ntâmplare află-un mal Cu mâni ambe îl apucă ș-abia șie însuși crede; Dar săltând pre el din undă, care moartea i minea, Domnului el dă mărire că patria-și va vedea. O puternică fortună pe Moldov-a fost împins Să ... Însă cursul cela este de mii stânce încă plin Și trezvie cere dreaptă, cu-ndoite opintele, Că o luntre strălucită ce-a scăpat din ocean, Dacă uită privegherea, va pieri chiar în liman. Fericiți strămoșii noștri, prin păzire-acestei legi, Spre a patriei scutire nu cruțau jerfiri ... spre-a lui tărie giurământurile sfinte! Dup-un curs de ani o sută, ziua ceea a venit, Întru care fiul patriei fi-va domn ș-al ei părinte. Patria maică-n a ei floare a fost nouă agiutori; Fericiți de fii când astăzi vor fi ei cunoscători! Auritele palaturi nalță turnuri cătră nor Ș-a străbunilor mărire din surpări vor să răsară; Necurmat va să răverse avuțiilor izvor: Înflorire, fericire și repaos preste țară, Când ni-a

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>