Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FLOARE

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 1302 pentru FLOARE.

Duiliu Zamfirescu - La o fântână

... îl mai îngână. A rămas acum pe vale. Strajă nopților de vară, O fântână. Salve, limpede făptură, Tu, ce-ai pus prin împrejururi Floare albă lângă floare

 

Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure

... lui de zburătoare, Pelicanii în jabouri, Barza-n "doamnă preoteasă", Rîndunelele din nouri, Pitulicile din leasă; Lume veche, lume nouă, Totu-i viers, parfum și floare; Dintr-o picură de rouă Soarbe o privighetoare. Pune-n scorburi vîntul strună Doina-n ea să se alinte; Cîntă tot, văzduhul sună Hramul învierii ...

 

Duiliu Zamfirescu - Ofelia

Duiliu Zamfirescu - Ofelia Ofelia de Duiliu Zamfirescu Pe cap cu veștedă cunună, Cu ochii mari sub gene plînse, Cu brațele de sine strînse, Privește, mută, către lună, Salcîmii, prinși ca de fiori, Au nins pe apa de pe prund, Încununînd cu albe flori Icoana stelelor din fund. Dar iat-o, a ajuns la rîu; În juru-i rochia și-o strînge, Dintr-un salcîm un ramur frînge Și floarea și-o anină-n brîu. Apoi, pe apa curgătoare, Cu fața către cer senin Și-ntinde brațele și moare: Suflet, în lumea lui, străin. Pe sub frunzișul înverzit, Sub bolți feerice de stele, În cîntece de păsărele, Convoiul trece liniștit. În lungul vremii, călător, El se tot duce și se duce, Căci moartă-i moarta din amor: Nici țintirim, nici semn de cruce. (

 

Duiliu Zamfirescu - Un trandafir

... scoate-n agonie sufletul care se curmă, Înflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare Bobocelul cel din urmă, cea din urmă dulce floare. Eu l-am rupt atunci din glastră și l-am pus într-un pahar Vrând să-i dau prin apă dulce viață lungă... În zadar ...

 

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...

 

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină

... munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar fi de o sută de ori ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... pintenii, și țărâna sărea împrăștiată. Penele, negre și albe, zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă, că trupurile lor se contopiseră, alcătuind parcă o floare ciudată, o floare chinuită de furtuna ce-i împrăștia petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...

 

Friedrich Schiller - Resignațiune

Friedrich Schiller - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește ­ La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei ­ o, lume, mă jelește! ­ Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată ­ Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată ­ De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci ­ se zice ­ așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală de cei nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. ...

 

George Coșbuc - Baladă albaneză

... din munte, de pe creastă, George cată-n văi și vede Și pe Turc și pe nevastă. Fiul pașei din Ianina De la pept o floare scoate Și-o aruncă-n val, să-noate Până-n vale la Despina. George-n munte pumnii își strânge, Buza cruntă-n dinți o mușcă ... Ianina Vesel brațele-și întinde, Când se pleacă-ncet și-i prinde Crinul de pe râu Despina. Ce, la piept a pus ea floare? Dar și-n munte George pune Plumbii sub scăpărătoare.. Fiul pașei din Ianina Blând desmeardă alba frunte A nevestei, dar din munte Moarte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>