Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NUME

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 981 pentru NUME.

Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l

Antim Ivireanul - Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și stăpânitor a toată Ungrovlahia, domnului domn Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață îndelungată și bună sortire de la Dumnezeu și cea mai înaltă fericire. Începutul, mijlocul și sfârșitul, stăpânul și domnul tuturor ființelor și simțitoare și înțelegătoare este făcătorul tuturor, Dumnezeu. Stăpânul însă și sfârșitul tuturor celor de sub lună este omul. Iar sfârșitul omului, pentru care s-a creat de Dumnezeu, este câștigarea și fericirea lui Dumnezeu însăși; fiindcă pentru om s-a făcut toată lumea aceasta, iar omul, se zice că s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și se cunoaște iubirea cătră Dumnezeu, când păzim, cum am zis, cu scumpătate sfintele lui ...

 

Antim Ivireanul - Pentru taina maslului

Antim Ivireanul - Pentru taina maslului Pentru taina maslului de Antim Ivireanul Maslul iaste o ungere care să face cu untdelemn curat pentru cei bolnavi și are putĂ©re prin blagoslovenia preotului să dea sănătate sufletească și trupească celora ce să întorc de la păcate, după cum zice sfântul Iacov la 5 capete, la adevărata lui Poslanie: De bolĂ©ște cineva întru voi, chĂ©me preoții besĂ©ricii și să să roage pentru el, ungând pre el cu untdelemn întru numele Domnului și ruga credinții va mântui pre cel bolnav și-l va scula pre el Domnul, măcar și păcate de va fi făcut erta-se-vor/lui. Și iaste materia maslului untuldelemn curat, iară chipul sunt cuvintele molitvei ce zice preotul (adecă): Însuți stăpâne sfințĂ©ște untuldelemn acesta, ca să fie celor ce să vor unge dintr-însul întru tămăduire i proci. Iară sfârșitul iaste să să șteargă rămășițile păcatelor și să câștige bolnavul sănătatea sufletului și a

 

Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod

... multe blândĂ©țe necazurile și supărările cĂ©le multe și de multe feliuri ce vin neîncetat, totdeauna, de toate părțile. Și precum cel într-un nume cu măriia-ta slăvitul și de Dumnezeu încununatul, marele și întocma cu apostolii Constandin, întâiul împărat al creștinilor n-au ținut cu putĂ©re omenească ...

 

Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică

Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică Precuvântare la gramatică de Antim Ivireanul Iată că a încolțit sămânța străină, adecă gramatica slavonească, o artă cunoscută și un lucru bun și iscusit, și în zilele domnieivoastre. Pentru fiecare e de mirare și plăcut lucru, când pe câmpul lui (în țarina lui) cresc oarecari grăunțe de altă limbă, căci vede un lucru nou și tăinuit, ce mai nainte n-a fost și nu s-a văzut. Astfel că multă mirare s-a întâmplat și cu neamul nostru lipsit sau de sămânța aceasta, adică de cetirea adevărată slavonească, sau de fructul ei, adecă de înțelegerea celor cetite, când în urma îngrijirei pline de iubire a voastră, ajunse vremea ca să se arate și acest fericit dar, adecă limba slavonească, în țara noastră. Și dacă limba slavonească la ai săi sau la ai casei (cum s-ar zice), adecă la slavi, e prea slăvită și admirată, acolo unde ea se întrebuințează ca limbă proprie, cu cât mai mult la noi, cari o întrebuințăm nu ca pe a noastră, ci ca pe una străină și împrumutată, ar trebui ca să fie ridicată în slavă ...

 

Antim Ivireanul - Predoslovie la cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor

Antim Ivireanul - Predoslovie la cuvântul de învăţătură în Dumineca Florilor Predoslovie la cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul O, cât sunt de minunate sĂ©mnele bucuriei, ce arată astăzi Ierusalimului, la întrarea domnului Hristos! Ca pre un biruitoriu îl priimĂ©ște. Toată cetatea iase întru întâmpinarea lui. Norodul și mulțimea, toată rânduiala i să închină cu cucerie și toată vârsta îl cinstĂ©ște cu laude. Unii aștern hainele lor pre pământ ca să treacă și alții cu frunzele copacilor îi împodobesc calea. Alții merg înainte cu stâlpări și alții îi urma cu ramuri. Alții îl slăvesc ca pre un fiiu al lui David: Osana, fiiul lui David și alții îl propoveduesc împărat lui Israil: Blagoslovit cel ce vine în numele domnului, împăratul lui Israil. Și pentru ca să fie bucuriia mai cu mult minunată, până și pruncii cei fărde răotate, cu ramuri în mâini și cu laudele striga: Osana, celui dintru înălțime. Dată oare de unde atâtea glasuri veselitoare? De unde atâtea măriri? Din ce pricină atâta bucurie la norod și atâta cinste mântuitoriului Hristos? Ne-o spune, feții miei, evanghelistul Ioan la Evanghelia de astăzi, zicând: Pentru acĂ©ia îl și întâmpină pre el norodul ...

 

Antim Ivireanul - Z%C3%A9ce porunci ale lui Dumnezeu, de la a 2 L%C3%A9ge, cap.5

Antim Ivireanul - Z%C3%A9ce porunci ale lui Dumnezeu, de la a 2 L%C3%A9ge, cap.5 ZĂ©ce porunci ale lui Dumnezeu, de la a 2 LĂ©ge, cap.5 de Antim Ivireanul 1. Să nu avem alt Dumnezeu înaintea lui. 2. Să nu luom numele Domnului în deșărt. 3. Să cinstim și să ținem sărbătorile. 4. Să cinstim pre părinții noștri. 5. Să nu ucidem. 6. Să nu preacurvim. 7. Să nu furăm. 8. Să nu mărturisim strâmb. 9. Să nu pohtim muiarea altuia. 10. Să nu pohtim verice lucru

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III

... limbii lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu hulește Căci n-are Dumnezeu. Cerescule părinte! Tu cârmuiești zidire Acea alcătuită cu însăși mâna ta; De a ipocriziei vicleană ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV

... doctori și vrednici bărbați Pre care Zeița acum urgisită, Mai avea prieteni ei adevărați O nouă lumină Europei au dat, Și-n veci al lor nume va fi neuitat. Din țară în țară purta-nțelepciune Cu ea împreună pe-ai săi următori, În totul urmează schimbări de minune, Și cad ereticii ...

 

Anton Pann - Ce zic oamenii de mine

... auzi vorbă multă, Nu tot spori, ci m-ascultă, Tu vei fi știind prea bine Ce zic oamenii de mine. -0 ! zice el, ai un nume Cam prea defăimat de lume. Te pun în rînd cu nebunii Și mai vîrtos te zic unii Că ești un bețiv în formă, Bei pînă ...

 

Anton Pann - Lupul, pocăit

Anton Pann - Lupul, pocăit Lupul, pocăit de Anton Pann Lupul părul își leapădă, dar năravul nu-și lasă Un lup dac-a-mbătrînit, Într-o zi ce i-a venit, A vrut a să pocăi Și faptele a-și căi. Deci cu acest al său gînd, Numele-n cîine schimbînd, S-a smerit ca un bătrîn Și s-a băgat la stăpîn, Să slujească într-un an La oi, pe lîngă cioban. Într-acest chip dar slujind Și oile-n cîmp păzînd, Într-o zi fiind lungit, O oaie l-a mirosit. El îndată ș-a uitat Că e în, cîine schimbat Ș-apucînd oaia de trup O jertvi-n grab ca un lup. Ciobanul peste el dînd Ș-această faptă văzînd: -Ce-ai făcut, l-a întrebat, Cîine bătrîn și spurcat? Iar el smerit să uita Ș-într-acest chip să-ndrepta -Eu, zise, fiind culcat, M-apucasem de visat. Oaia cum păștea-mprejur, Vind tocma ca un fur, Pe la șpate mă mușca Și coada îmi îmbuca. Eu i-am zis o dată "mîr", I-am zis ...

 

Anton Pann - Suflet altu n-are

... loc? Unde e astîmpăr, Nici vînz, nici nu cumpăr, N-am stăpîn noroc; Un loc prea departe De vecinică moarte Ce-acum pătimesc, Numai pentru nume Că mă aflu-n lume Și-adecă trăiesc. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>