Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE CÂND

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 2262 pentru PE CÂND.

Emil Gârleanu - Calul

... înspre câmp ca să-și poarte călărețul, prin fața regimentului, în văzul sutelor de cai ce stăteau nemișcați la strigătul goarnei, ca și oamenii de pe ei. Și nu mai putea de mulțumire când, după alergările prin vânt și ploaie, se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. După câțiva ani porni la un drum mai greu. Mergeau ... de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe urmele lui veneau alții, simțea zbuciumările celui de pe el, dar nici unul nu-l ajunse. Târziu, când se opri la un adăpost, în crupă îl ardea o usturime grozavă. O tăietură de sabie îl crestase adânc. Mâinile stăpânului îi spălară rana ușor ... în fața ferestruii. Bătrânului parcă îi veni din nou vlaga tinereții, ridică în sus capul, se uită la stăpânul lui, apoi rămase cu ochii pironiți pe acel care-l înlocuia. Iar când se duseră cu toții, se închise ușa; și când venitul ridică botul să smulgă din brațul de fân, din care dânsul mâncase mai înainte, el se smunci, rupse frâul și, repezindu-se către celălalt ... ...

 

Petre Ispirescu - Aleodor împărat

... peste un tăune. Când se gătea a-l strivi cu piciorul, tăunele zise: - Cruță-mi viața, Aleodor împărat, și eu te voi mântui pe tine de la moarte. Ține acest pufuleț din aripioara mea, și când vei gândi la mine, eu voi fi la tine. Auzind Aleodor unele ca acestea, și că îi zise și pre nume, odată ridică piciorul și ... se gândea și se răzgândea cum să se ascunză mai bine. Vezi că era vorba de capul lui, iară nu de altceva. Și tot mergând pe gânduri și tot plănuind, iată că-și aduse aminte de știucă. Scoase solzul, se uită și gândi la stăpâna lui; când iată, măre, că știuca și venise și-i zise: - Ce poftești de la mine, Făt-Frumos? - Ce să poftesc? Iacă, iacă, ce mi s-a ... întâmplat. Nu știi tu ceva să mă înveți ce să fac? - Ia nu te mai îngrija. Lasă pe mine. Și îndată, lovind din coadă, făcu pe Aleodor un1 cosăcel și îl ascunse pe fundul mării, printre ceilalți cosăcei. Când se sculă fata își luă ocheanul și se uită cu el în toate părțile. Nu-l văzu. De unde ceilalți cari venise să o ceară ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

... Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar inimi de nădejde, Și ... crucea-n frunte disprețuiesc și chinuri, Și foc, și însăși moartea, ca să surpe puterea Celui în desfrânare ticălos al ei tată. Un râs grozav pe buza-i cochet se rătăcește, Un foc de răzbunare din ochii-i scânteiază Dar, fără nici o urmă d-epresie fatală, Dodată a ei ... tine preursită. Nu cu de fier toiege, ci cu-nsăși a ta lege Fă-ne ca să ne paștem sub umbra crucii tale. Pe dâns-a ridicat-o norodul ce cânt astăzi, Și chiar după povața-ți iată-l în mântuire. Fă-l, Stăpâne, de pildă la ... a făcut o mare isprava în inimile tuturor. [2] Cu acest prilej, poetul, lăsând al său sujet, se urcă în anii cei dintâi ai creștinătății, pe când ...

 

George Coșbuc - Vântoasele

... Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el — Flăcăii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum vă spun eu vouă. Că vâjâia vârtej de vânt, Pe când vorbeau: plecase răul! Și undele-nghițind flăcăul L-au ridicat de pe pământ. Și se făcu-n văzduh roșeață Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut — Băiatul meu era pierdut Când s-a mai limpezit de ceață! Ce-a fost apoi — la Dumnezeu Sunt toate câte sunt să fie! Ce-a ... Și-acolo, Doamne, mi l-au dus, De ne-a stricat tot rostul vieții!... Și-l așteptam la horă, bieții, Și, galbeni-ceară, când ne-au spus Flăcăii, cari au fost cu dânsul: Eu n-aveam lume pe pământ Să știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă. Nici sufletul, și ...

 

Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri)

... eu să fiu pe lume Rămas singur trăitor, Ca-n pustiiuri fără nume Un nemernic călător? Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare când și când? E o sanie ușoară Prin lumină lunecând. Săniuța e durată Dintr-un lemn ușor de plop Și se duce înhămată Cu un iepure ce-i ... într-însa cine este? Om să fie, sau un ciot? E vestitul din poveste Statu-Palmă-Barba-Cot! Iepurașu-n trei picioare Saltă, fuge ușurel, Pe zăpada lucitoare Săpând urme dupe el, Pe când barba argintie Al uncheșului străbun Se târie pe câmpie Ca o coadă de păun. Unde pleacă, unde zboară?... Iată-l vine spre Siret Și pe deal mi se coboară Ca un bulgăr de omăt. El în lunc-acum pătrunde Să descopere cu drag Primăvara ce s-ascunde Înlăuntrul unui fag ... ești tu, copiliță?“ El întreabă, plin de dor. Lunca-ntreagă se răsună! Din copaci, din văgăuni, Mii de veveriți de lună Ies, aleargă pe aluni, Și din fagul nalt și falnic, Vechi al luncii împărat, Iese-un glas plăpând și jalnic, Care blând a cuvântat: „Cine ... ...

 

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

... pierduți în nouri Avea cârduri mari de bouri, Ș-avea munți, ș-avea păduri, Și cetăți cu-ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai zbucium Când, sunând voios din bucium, Chema țara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De curgeau ca râurile Și-nnegrea pustiurile. Amar mie,-ntr-un ... plângea. Plâns-au toate schiturile, Toate răsăriturile Și apusurile toate, Și noroade, limbi și gloate, Miazănoapte, miazăzi Nu-l mai putură trezi. Plâns-au marea pe-ai ei regi, Pe-mpărații lumii-ntregi, Ș-o furtună se lăsă Ce pământul l-înecă. Miazănoapte și apus Neamuri mii pe cale-au pus, Roiuri mari și prădătoare, A străinelor popoare, Ce curgeau, mări, curgeau, Capăt nici nu mai aveau, Ca să puie moștenire ... Când gândesc l-așa dureri, Pare-mi-se c-au fost ieri, Când gândesc l-ai mei ciobani, Pare-mi-se mii de ani... Iară când am auzit Că bărbatul mi-au murit, Teiu-acesta am sădit, Crește teiul și-nflorește Și viața mi-o umbrește. Și în umbră-i cum ... ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e ... rău înflorește roza, Celui bun răsar spini și mărăciune, Încât pentru dânsul îi temniță lumea, Dar și nedreptatea e deșertăciune. Mai încolo râde și necredincioasa, Când plânge, suspină acel ce-au amat-o, Ea, iubind pe altul, i-au jurat credință... Dar apoi ș-acela pe dânsa o lasă. Și pe dânsul iarăși alta îl înșeală. Spuneți dar, amorul nu-i deșertăciune? Veninoși zavistnici hulesc totdeauna Merite, talente, iar faptele bune Sunt rău răsplătite și nesocotite ... a ta stihie, Și ea migăiește tinerele zile. Fii cu înțelepții amic bun și frate, Și stă la ospețe cu dânșii în vorbă, Iar când vezi pe ceruri luna mângâioasă Plutind printre stele către miez de noapte, Du-te de te culcă în trufașe brațe, Și cât ești ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

... afund din stele-n stele, Cătând să-și vază visul cu ochii printre ele. Ce vis?... El ce trăise ca șoimul izolat, Din răvărsatul vieții pe lume-nstrăinat, Crescut în înfrățire cu iarba și cu vântul, Având de templu cerul și de culcuș pământul; El, oaspele câmpiei, născut pe al ei sin, Scăldat în foc de soare și-n limpede senin, Ce nu văzuse încă nici sate, nici orașe, Nici florile-omenirei cu chipuri ... dulce grai, Ce vis frământă gându-i, ce taină spune-ades Și stelelor din ceruri, și florilor din șes? III Trei zile sunt acuma de când pe-o seară lină Văzut-au o minune zburând pe sub lumină, O fată alungată de-un bivol cu ochi crunți. Era domnița, fiica lui Dragoș de la munți, Scăpată din robia tatarilor, calare Pe ... brațele întinde; Dar flacăra mai vie la glasu-i se aprinde. Și zborul își răpede în aer strălucind. Briar aleargă, trece prin umbră rătăcind, Încalecă pe-un bivol ce-n cale întâlnește, Îi pune ghioaga-n șolduri și pleacă vulturește. Atunci de după dealuri Crai-noul răsărind Văzu o fiară neagră ... ...

 

Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)

... aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi ... vii, în cari urcă și stăruie ceva, e o tendință numai; aceea egoistă, de a fi singur și de a lupta pe socoteala sa pentru a-și apăra ființa. Frunzarele făcute valuri când bate vântul, masa aceea verde care mișcă, freamătă, se despletește și se îndoaie, părând că e un singur trup ce se împotrivește contra furiei destructive ... a morții, e o părere numai, și fiecare creangă ori foaie, pentru ea luptă căutându-și partea de soare. Și-acum, când moartea era pe aproape, în nemișcarea asta, rigiditatea fiecărui fir de iarbă, înțepenirea dreaptă a fiecărui arbore, lupta îndărătnică a fiecărei flori, vădeau și ... un murmur dulce, vroind parcă să întregească o simfonie, să arate ce strâns sunt legate între ele și sunt de mult odrasla aceluiași pământ. Și când ...

 

Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe

... și străbată 'n lung și 'n lat camera. Sângele i se urcase la cap, ochii îi scânteiau, mișcările-i erau scurte și nervoase, și, din când în când, se bătea cu pumnul în piept. Rostogolindu-se 'n pieptul lui fără să poată găsi o ieșire, pasiunea se âmfla din ce în ce. O ... care părea a fi un balsam calmant pentru înima lui muncită. În două minute sacagiul deșertă sacaua, își primi plata și se sui pe saca. În van însă lovea cu biciul pe spinarea gloabei; gloaba nu putea porni; era ocupată cu afaceri intime. D. Boliac privea scena sacagiului și gloabei cu cel mai mare interes. Secretarul, asteptând ... liniști. Bătrânul imperialist, uimit de fericita lui inspirațiune, își aduse aminte că nu și-a băut, după masă, cafeaua; se răpezi, puse mâna pe călimări și înghiți cu sete licoarea neagră... Crezuse că era ceașca de cafea. Tocmai când simți pe gât efectul acru, aruncă, plin de necaz, călimările în pieptul secretarului, care, mânjit de cerneală de sus până jos, fugi pe ușă făcându-și cruce. Și când ...

 

Mihai Eminescu - La moartea lui Neamțu

... dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a ... stelele cerești? De-a vieții grea enigmă ție-acuma nu-ți mai pasă, Căci problema ei cea mare la nimic o ai redus. Pe când nouă-ncă viața e o cifră nențeleasă Și-n zădar cătăm răspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus. În zădar ne batem capul, triste firi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>