Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VOI
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 1401 pentru PE VOI.
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn găsi de cuviință a trimite Cabinetelor europene acea memorabilă declarație prin care zice că: „deși pe tronurile Principatelor-Unite el era gata a depune ambele sale coroane pe fruntea unui Principe străin, dacă marile Puteri ar voi să realizeze dorințele nației române exprimate de Divanurile ad-hoc din anul 1858". Șapte exemplare din acest document istoric fură subscrise de Domnitor și expediate ... lungă și interesantă conversație asupra întâmplărilor din Principate și din Piemont, amicul meu dl Ruscalla mă lăsă să mă odihnesc, făgăduindu-mi că va înștiința pe contele Cavour de sosirea mea și că va veni mai târziu să-mi anunțe ora audienței ce mi se va acorda. Pe la amiază, dl Vegezzi mă înștiința că voi fi primit chiar în aceeași zi de dl ministru al afacerilor străine, și dar mă îndreptai spre aripa Palatului regal în care se află toate ... ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... Bătrâna? Nu!... Ne așteaptă... Doamne! Doamne!... ne așteaptă nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ce cerne din ... albe, de ți se părea că e o hârtie sclivistă ori o batistă spălată și-nălbită în două sute de ape. Și care călător trecea pe acolo, ori pe jos, ori călare, ori în căruță, cu un cal, cu doi, cu trei, ori cu oricâți să fi fost, că era drum umblat și bătut ... dar mama ei Ilinca nu râdea; ea își întorsese privirile de la copila ei; ea nu vrea să se mai uite, să privească, să vază pe copila ei. Îi era teamă, îi era frică, îi era milă și o durea văzând
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... de zestre și suflete de țigani, și fiecare are câte un nume, două, deosebite, peste acelea ce i le-a dat alde cumătrul. Pe biata baba Stanca o cheamă cioroaica a bătrână ; pe Ioniță băiatul îl cheamă diavolul de buzat ; pe Măriuța fata, împelițata ; pe Călin bucătarul, baraonul de râtan ș.c.l. Coconița Drăgana știe bine să vază de casă, este și econoamă bună. Pe scară mai nu e niciodată măturat, ca să nu se tocească treptele; în pridvor, în sală lipsesc câteva cărămizi de când trăia răposatul socrul coconiței ... rară și vrednicuță, apoi nu știu de unde până unde, că a căpătat și un drept mare să-și facă vătaf de curte pe însuși Dumnezeu. Eu nu crez una ca aceasta, însă dumneaei pe tot ceasul ne-o spune; căci, când n-are dumneaei chef de bătaie, atunci pe toate slugile, pe toți oamenii din casă îi trimite să-i bată Dumnezeu. Ia să vedeți cum se fac trebile în casa dumneaei. Să luăm, spre exemplu, vremea ... când frățica i-a făcut și ceva nou), gătițică, înțepată,-ntindicheată. Ce zici, dragul meu cititor? când s-ar uita Dumnezeu la noi, pe
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
... avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele și ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunși la vreme de bătrânețe, începură a se îngrijura ... A zecea zi sculându-se unchiașul, ieși afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ștergarul să se șteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El își zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu știe ce va fi pățit baba mea." Întinse unchiașul la drum. Nu mai căuta ... de copil, de drăguleț, și cu o carte în mână. A treia seară când veniră ursitoarele, se întâmplă ca unchiașul să fie deștept. Pe dânsul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, și de trei zile nu-i mai dase ochii în gene, tot umblând pe lângă babă ca s-o îngrijească și s-o caute la boală. D-aia și când veniră ursitoarele, el nu dormea, ci sta stârcit într ... ...
Dimitrie Anghel - Imn (Anghel)
... Publicată în Sămănătorul , 23 dec. 1907 Împărecheri ciudate de slove...o, cuvinte! Ce farmec se deșteaptă cînd vă rostește gura... De n-ați fi fost voi oare, atunci cu ce veșminte S-ar fi-mbrăcat pe lume și dragostea și ura? Ce-ar fi făcut un suflet cu tot ce-adună-ntr-însul, Și oare brațul volnic, și buza ce sărută ... nevoi Ați răsărit, ca-n urmă, ca niște diamante, Din val în val s-ajungeți curate pîn la noi? Subt bolta cărei peșteri ați răsunat voi oare, Ca după vremuri strînse, vers după vers, cu greu, În ganga unei strofe pe veci nemuritoare, Să răsunați prin gura și harfa lui Orfeu? Cuvinte, juvaere, ecouri depărtate Al altor suferințe și bucurii - cuvinte, Cu voi
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi ... cinci și se răniră doi. A patra zi căzu împușcat însuși comandantul artileriei leșești, dar mai pieriră trei din moldoveni. Numărul bravilor scădea pe toată ziua. Seara, adunându-se pe lângă foc, văzură că au sfârșit și munițiile și merindele. — Ce este de făcut, tată? întrebă tânărul vânător pe bătrânul, care, rănit la un picior, sta întins pe o laviță. — Câți au pierit d-ai noștri? — Zece. — Și nu mai avem nici praf, nici merinde? — Nu. — Dacă-i ... care trei duceau pe umerele lor pe alți trei ce erau răniți. — Ce este aceasta? strigă Sobiețki răpezindu-se calare înaintea lor. Ce sunteți voi? — Străjerii din cetate, răspunse bătrânul rănit, din spatele fiiului său. — Cum! atâța sunteți? — Zece din noi au pierit din mila măriei tale ...
Alexandru Macedonski - Geniurilor
... ta vie Son obscure et lâche fureur!... (LEBRUN) Invidia neagră în van se tot luptă C-o inimă vilă, perfidă, conruptă. Să sfarme aceea ce voi ați creat, Căci Iadul la ceruri s-atingă nu poate Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate Mereu e forțat! În van contra voastră pigmeii ... ca să zboare cu aripi de ceară Și lesne le-nmoaie lumina solară Spre soare-nainte de-a face un pas! Audacie mare pe dânșii-i domnește Când micul lor suflet amar vă hulește!... Triumful lor însă e-n veci momentan! Byron n-a fost oare, chiar ... vadă Că luptă în van! O! Geniuri! vouă această cântare Închin, căci voi singuri fuserăți în stare Invidia oarbă a nesocoti, Urmând înainte pe calea frumoasă Atâta de dulce ș-atât de spinoasă Ce-atâția cutează a disprețui! Și ție, junime, în care străluce Scânteia cea sacră ... n urmă Mulțimea de oameni compacți într-o turmă Cu sufletul mic! Derâdă! derâdă! ființele brute Și geniul vostru ș-a voastră virtute!... Voi mergeți-nainte!... Lăsați-i
Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate
... rurale. 7. Organizator și supraveghetor al muzeului pedagogic. 8. Însărcinat cu diverse publicațiuni ale aceluiași minister. 9. Director al buletinului aceluiași minister. Aceste însărcinări, însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s ... a gândit să mai ceară încă o ocupație d-lui ministru. — Domnule ministru, îmi mai rămâne încă timp liber; voi să-l sacrific și pe acela pentru folosul statului și al patriei! Iată ce m-am gândit eu, domnule ministru. Este o dare de seamă a d-lui ... ăi obosi cu atâtea treburi? — Eu nu obosesc niciodată, d-le ministru. Dar pentru a înconjura primejdia oboselii eventuale, o să pui pe altul s-o traducă, pe d. R... — Ei? și d-ta ce o să faci atunci? — Eu?... Eu o să supraveghez pe traducător să nu facă traducția rău, pentru că nu prea știe bine cele două limbi. Și astfel, deși împovărat deja cu atâtea sarcine, d. DamĂ ... să o dea probabil ajutorului, care, fiind desigur modest și discret, n-a voit să-și spuie numele, ca să nu-l jeneze
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi ... visătorului care se privește în ea și se recunoaște cum va fi mai tîrziu, o palidă mască, cu ochii abia însemnați și gura mută închisă pe veci de un zîmbet amar. Spectrala figură din lună îl atrage ca pe un frate ce-i seamănă și ochii lui se închid, să nu mai vadă trista imagine... Nepăsătoare și albă, aducînd cu ea un fior necunoscut ... să astupe sunetele și să prindă neliniștita îndoială ca s-o zugrume... Revolta dormea încă, ațipită undeva, îndărătul coardelor, dar tremurătoarele mîni o treziră și pe ea fără de voie ; și mîniosul chip al celei deșteptate din somn privi o clipă nedumerit la cealaltă față și trecu apoi peste ea într ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... marele lui talent, de inspirațiile lui, păstra încă reflexul ființei lui divine și a o distruge singur însemna a se distruge pe el. Și o milă nesfîrșită atunci îl cuprinse, văzînd în orice semen un copil, denaturat poate, dar care totuși era un copil, și pe care dacă l-ar fi distrus ar fi însemnat să se distrugă pe el însuși. O pildă era de ajuns, și atunci a hotărît să dea o pildă numai, să inventeze un sistem pedagogic, o represiune ... ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele cerului, și se revărsa tumultuos ca din prisosul unui roman ce și-ar fi pus degetul în fundul gîtlejului aplecat pe vomitoriu, grăbit și gelos de cei răzemați pe un cot pe circularele divane, care ospătau înainte, beți și cu ochii licăritori înălțați spre brațele molatec arcate ale sclavilor ce ridicau amfora ca să umple cupele pînă ... o-clock -ul de bestii porni, cu zîmbete albe de dinți ori cu sclipiri de simandicoase coarne, cu licăritoare stele aprinse în lumina unui fulger ...
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
... scoată. (Kibrik - Renumit dentist bucureștean.) * Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată: - Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă... * În tren. Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa ... cu un prieten. Conductorul cere biletele. Mitică, prezentând pe al său și cu un zâmbet către conductor: - Cât vine să-mi plătești diferența? * - Unde mergi pe vară, Mitică? - La munte... - În ce loc? - La Muntele de pietate, monșer. * Mitică, cu un aer dezolat: - Nu știi ce i s-a întâmplat ... Cotoi! * Mitică e în divergență de opinii cu Costică, amicul său, care, după o lungă discuție, nu vrea să se lase învins. Mitică îl bate pe umăr: - Nu face pe prostu', monșer, c-apoi te pomenești că rămâi așa! * Costică încheie așa, la cafenea, un violent discurs politic: - Domnul Carp e autocrat! Mitică: - Ba pardon ... al dracului, căci știu bine că ai. Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i dai înapoi? Mitică (repede): Un franc când voi avea, altul când voi putea, iar ...