Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PIEPT

 Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 654 pentru PIEPT.

Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc

Ivan Andreievici Krâlov - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste... ...

 

Johann Wolfgang von Goethe - Graiul ielelor

... Ștefan Octavian Iosif Cin' zboară prin viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu ...

 

Mateiu Caragiale - Înțeleptul

... petrece și bea și ospătează. Așa un veac trăit-a, voios și înțelept, Și când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept, L-a plâns ca pe-un părinte mulțimea-ndurerată; Și dacă cronicarii uitării-l hărăzesc, În cântece-amintirea-i e de popor păstrată ...

 

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...

 

Matilda Cugler-Poni - Durerea

Matilda Cugler-Poni - Durerea Durerea de Matilda Cugler-Poni Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este? Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam? Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam? Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară, Când păsările cântă c-un glas fermecător, Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară Și scumpa ta speranță și junul tău amor! Cu inima ferbinte și plină de credință Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință, Chiar legile naturii în cale s-or opri. O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc, Cum plec atunce toate ca visul care trece Lăsând numai durere în pieptul omenesc. Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge, Durerea ne petrece prin viață la mormânt, Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge, Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

 

Matilda Cugler-Poni - Floarea în câmp

Matilda Cugler-Poni - Floarea în câmp Floarea în câmp de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Florea 'n câmp când veștejesce, Alta 'n locu-i înfloresce; Dar 'n pieptul omenesc Florile când veștejesc, Cade roa în zadar, Alte 'n loc nu mai

 

Mihai Eminescu - A frumseții tale forme...

Mihai Eminescu - A frumseţii tale forme... A frumseții tale forme... de Mihai Eminescu A frumseții tale forme ca un sculptor când le pipăi Toată viața mea trecută, toată ființa mea o clipă-i, Am uitat de toate, toate, și nimic nu-mi vine-n minte; Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte; Gura ta ca focul arde, arde roșia ta față, Răsuflarea ta e-n stare chiar la morți să dea viață, Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simți atât de mult, Inima-ți, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult; Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor, Te-alipești de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor, Cu-acea mândră, agățată și sălbatecă strânsoare Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară... Tu nu vezi? Nu-ți aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă Să-ți pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi ești de dragă, Cât de dragă-mi ești... Nu întreba ce îmi mai bate O! viața mea trecută parc-a fost o ciuntitură! Și ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ți ...

 

Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei

... tăi se plec cu teamă, Tu roșești ­ glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune fața pe-al meu piept, Gâtul tău pe brațu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubești, tu? Spune drept! Mă iubești! Surâzi șireată Și îți pleci ochii ...

 

Mihai Eminescu - Ce e amorul%3F

Mihai Eminescu - Ce e amorul%3F Ce e amorul? de Mihai Eminescu Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Căci mii de lacrimi nu-i ajung Și tot mai multe cere. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul ți-l leagă, Încât să n-o mai poți uita Viața ta întreagă. Dar încă de te-așteaptă-n prag În umbră de unghere, De se-ntâlnește drag cu drag Cum inima ta cere Dispar și ceruri și pământ Și pieptul tău se bate, Și totu-atârnă de-un cuvânt Șoptit pe jumătate. Te urmărește săptămâni Un pas făcut alene, O dulce strângere de mâni, Un tremurat de gene. Te urmăresc luminători Ca soarele și luna, Și peste zi de-atâtea ori Și noaptea totdeauna. Căci scris a fost ca viața ta De doru-i să nu-ncapă, Căci te-a cuprins asemenea Lianelor din

 

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de noi, a mea nebună...

... nimica astăzi nu-mi mai pasă, Nu cer nimic din lume, nici aștept. Mă mir de ce cu strângeri dureroase Sărmana inimă mai bate-n piept

 

Mihai Eminescu - Confesiune

... e milă. Nu este dat ca omul cel muritor, în silă Să poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplită, Să ducă-n piept durerea ­ aceea ce menită A fost ca să o poarte o omenire toată, Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfărmată ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>