Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SFÂNT
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 939 pentru SFÂNT.
Ștefan Octavian Iosif - Eroi în zdrențe
Ştefan Octavian Iosif - Eroi în zdrenţe Eroi în zdrențe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Să-mbrac în haine pe măsură Și-n rime mîndre versul meu, Să poată mai ușor străbate Azi prin saloane, — pot și eu. Ci gîndurile mele sfinte Nu-s tineri leneși cari se-mbracă La modă, în mănuși și fracuri, Și cari trăiesc ca să petreacă. Azi spada nu mai zîngănește Și pușca ruginită doarme. Dar e război !... în luptă însă Slujesc idei în loc de arme. Acolo stau și eu în luptă, Între soldații ăstui veac ! Eu lupt cu versuri: un războinic E orice cîntec care-l fac. Ostași în zdrențe, dar eroici, Dintr-înșii laș nici unul nu-i... Și vitejia face cinstea Unui ostaș, nu haina lui ! Și nu mă-ntreb eu: după moarte-mi Trăi-vor cîntecele mele? Să piară, de li-i scris scris, în luptă, Eu nu mă îngrijesc de ele. Dar sfîntă-i cartea unde-or zace Ideile-mi de mult uitate: Mormînt d-eroi care muriră În lupta pentru
Ștefan Octavian Iosif - Imnul muncii
Ştefan Octavian Iosif - Imnul muncii Imnul muncii de Ștefan Octavian Iosif Acum începe munca cea spornică și saltă C-o grabă fericită dintr-o rotilă într-altă, E-o spornică-nfrățire de mii și mii de fire, Ca un acord armonic de încordate lire. E-o goană de bobine, de roți și transmisioane, Ce prind să se-nvârtească și-ncep să se hârjoane. Și vuie toată casa de-asurzitoarea larmă. Ici munți albi de zăpadă se zdrumică, se sfarmă, Pe roțile-nroșite ies norii albi de aburi; Viu apa clocotește și colcăie în jgheaburi; Urzeala străvezie pe suluri se destramă; Ici fără preget zboară suveica și recheamă Mereu tot alte fire ce se-ntrețes grăbite În unda înspumată a pânzei înălbite, Și fabrica răsună de sfântul glas al muncii, Al muncii ce hrănește și mamele, și
Ștefan Octavian Iosif - La Luvru
Ştefan Octavian Iosif - La Luvru La Luvru de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ce de popor în templul artei sfinte !... Sub aste bolți de veacuri consacrate Mii de străini din țări îndepărtate Trec rătăciți... Dar să luăm aminte... Abia-ndrăznim să trecem înainte : Eterne forme-n marmură-nghețate, Vechi pînze rupte din eternitate Vădesc ce-nalță omeneasca minte... E-o lume-n veci de veci nepieritoare, Comori pe care Cronos nu le-nghite : Un Rafael, un Rubens, un Murillo... În fund, senina Venus de la Milo... — Dar ce te-ntorci și nu m-asculți, iubite ?... — Ce ochi albaștri ! Cum o cheamă
Ștefan Octavian Iosif - La arme
Ştefan Octavian Iosif - La arme La arme de Ștefan Octavian Iosif Veniți, viteji apărători ai țării! Veniți, căci sfânta zi a răsărit: E ziua mare a reînălțării Drapelului de gloanțe zdrențuit! Veniți din toate unghiurile zării, Să cucerim ce-avem de cucerit! La arme, cei de-un sânge și de-o lege! La arme, pentru neam și pentru rege! Când Patria ne cheamă sub drapel, Datori sunt toți copiii ei s-alerge, Să-l apere, să moară pentru el! Ce credeți voi, noroade nesătule, Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus! N-am înfruntat noi năvăliri destule Din miazănoapte, răsărit și-apus! Adună-ți, rege, oștile și du-le La biruință-așa cum le-ai mai dus! La arme, cei de-un sânge și de-o lege! La arme, pentru neam și pentru rege! Când Patria ne cheamă sub drapel, Datori sunt toți copiii ei s-alerge, Să-l apere, să moară pentru el! Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume În cartea gloriosului trecut: Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume, Dar până când mai stau Carpații scut Acel ce ne va șterge de pe lume Să știe toți că ...
Ștefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
... lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, tot mai puternic, mai mândru străjuiești Umplând tot orizontul cu raza ta cea clară, Întocmai cum în zare luceafărul de ...
Ștefan Octavian Iosif - Lumea lor!
Ştefan Octavian Iosif - Lumea lor! Lumea lor ! de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cînd pisica nu-i acasă... Doarme dus sfînt' Niculae În vestminte argintii, Dar ce colb e în odaie Și ce zarvă de copii ! Au rămas stăpîni în casă, Toată lumea e a lor ! Unu-i cocoțat pe masă, Altul joacă-ntr-un picior. Uite popa cum îngînă Liturgia... Doi se bat. Un ștrengar c-o vargă-n mînă Strigă parcă-i împărat ! O sprințară de fetică Se hlizește la oglindă... Nu le pasă de nimică... Dar ce tropot e în tindă ? Ca de ipsos stau de frică... Oare cine-o fi intrat ? Ochii nimeni nu-și ridică, Nici chiar marele-mpărat ! Vântul fuse ?... Cine este ? Ori vreunul din părinți ? Ce tăcere-făr' de veste ! Smirna-s... diavolii de sfinți ! În privaz, sfînt' Niculae Doarme parcă nici nu știe ! Numai colbul din odaie Joacă-n raza
Ștefan Octavian Iosif - Mandolinate
... Ca un Copil! III Eu știu cât sânt De efemer — Un fulg în vânt — Dar până pier, Vreau să te cânt! Un cântec sfânt Cum n-a sunat Mai minunat Nici pe pământ Și nici în cer... Și-atâta-ți cer În schimb, ca preț: Doar să ...
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
Ştefan Octavian Iosif - Meduza Meduza de Ștefan Octavian Iosif Poem dramatic PERSOANELE DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE MEDUZA (culcată pe o blană de tigru) Aduceți flori și muzică s-adie... Vreau să m-adoarmă dulcea melodie... (Muzică) O SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în odaie? MEDUZA Să-mi puneți flori de busuioc în baie, Că floare a iubirii-i busuiocul Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul. A DOUA SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în grădină? MEDUZA Pe Darius îl cer, el vreau să vină... (Intră Darius): DARIUS Umil în față robul ți se-nchină! MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine? DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de praf... MEDUZA Ci vino să te scutur, Berbantul și șăgalnicul meu flutur! Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac... Ieri se plângea un ram de liliac Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune: Adevărat să fie?... Și-un căpșune Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza... DARIUS Dar cea mai albă floare e Meduza! MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor... DARIUS Eu voi ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Odă bachică
Ştefan Octavian Iosif - Odă bachică Odă bachică de Ștefan Octavian Iosif Poate ai vreun dor să-ți vindeci, Ori te paște vreun blestem? Dragul meu prieten, vin', deci, Toarnă în pahare vin, deci, Și să bem! Că beția-i rost de glume, E uitare de necaz... Crezi că Dumnezeu anume Când creă această lume Era treaz? În beția lui divină Lumea el când o născu, "Fiat lux!" cu gura plină Zise, și pe loc lumină Se făcu... Și de-aceea are vinul Darul de la Dumnezeu Să coboare-n ochi seninul Și s-adoarmă-n inimi chinul Cel mai greu! Știe-apoi și din Scriptură Cel din urmă bun creștin Să se ia de Paști, în gură, Sfânta cuminecătură Tot cu vin! Și-orice-ar zice fariseii, N-a schimbat c-un gest divin Însuși regele Iudeii, Christ, la Canna Galileii Apa-n vin?! Chiar poetul când se-mbată Nu-i mai inspirat la scris? În lumină-adevărată Toate-atunci lui i s-arată, Ca un vis... Până când, deci, urcă-n vie Vreji de viță pe haraci, Sus paharele, frăție!... Și pe urmă... pot să vie Mii de
Ștefan Octavian Iosif - Reînviere
Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana