Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMȚIT
Rezultatele 311 - 320 din aproximativ 1005 pentru SIMȚIT.
Alexandru Macedonski - Oh! suflet orb
Alexandru Macedonski - Oh! suflet orb Oh! suflet orb de Alexandru Macedonski Oh! suflet orb m-absorbi întruna Și nu mă vezi, nici nu m-auzi, Rămâi, cu ochii morți și cruzi, Și reci, mai reci de cum e luna. Veghez asupră-ți totdeauna... Visez, vibrez și nu m-auzi, Rămâi cu ochii morți și cruzi, Și sunt arcuș, — și nu ești struna. Și reci, mai reci de cum e luna Sunt ochii tăi și morți și cruzi, Și nu mă vezi, nici nu m-auzi, Și sunt arcuș, — și nu ești struna. Iar suflet orb m-absorbi întruna, Te simt, te-aud, și nu m-auzi, Și ochii tăi sunt stinși — și cruzi, Și reci, — mai reci de cum e
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
Alexandru Macedonski - Răspuns la câţiva critici Răspuns la câțiva critici de Alexandru Macedonski (Fragment) Nu pot să zbor cu voi pe-o rază... Mi-e frică luna să nu cază, Să ne turtească împreună, Că-n Iadul cel de grozăvie Am merge în tovărășie, Ș-atuncea: Noapte bună! Dar dintr-a mea junie dusă În întristarea mea nespusă Mai am pe neașteptate Ca să-mpletesc încă ghirlante Pe fruntea sfintelor amante Un șir de foi uscate! Voi preferați în lăcrămioare Ca într-o baie răcoritoare Să v-afundați până la gât, Ș-astfel din apa lor căldicică Să dați afară o cărticică Bună de leacuri și de urât. Ei! Zău!... Voi poate c-aveți dreptate Și puteți plânge, în libertate, Dureri pe care nu le-ați simțit! Le puteți pune și pe hârtie... Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?... Nu vă voi spune ce-am suferit! Marturi zadarnici nu vă voi face A suferinții care-n piept zace, Adevărata durere tace! Și-ascunde fața și plânge-n umbră, O știe numai noaptea cea sumbră, Care-o-nvelește ca-ntr-o manta! Încât de visuri, vă cer iertare, Nu pot să umblu pe nori ...
Alexandru Macedonski - Rondelul coroanelor nepieritoare
Alexandru Macedonski - Rondelul coroanelor nepieritoare Rondelul coroanelor nepieritoare de Alexandru Macedonski Coroane-n veci nepieritoare Dintre frunzișurile mari Ale bătrânilor stejari Mi-așterne umbra sub picioare. Ducându-mi pașii solitari, Pe sub pădurea cântătoare, Coroane-n veci nepieritoare Simt în frunzișurile mari. Aleea e-n apus de soare. -- Se urcă flacări tot mai tari, Și se răsfrâng, scânteietoare, Printre copacii seculari, Coroane-n veci
Alexandru Macedonski - Rondelul rozelor ce mor
Alexandru Macedonski - Rondelul rozelor ce mor Rondelul rozelor ce mor de Alexandru Macedonski E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și-n mine -- Ș-au fost atât de viață pline, Și azi se sting așa ușor. În tot, se simte un fior. O jale e în orișicine. E vremea rozelor ce mor -- Mor în grădini, și mor și-n mine. Pe sub amurgu-ntristător, Curg vălmășaguri de suspine, Și-n marea noapte care vine Duioase-și pleacă fruntea lor... -- E vremea rozelor ce
Alexandru Macedonski - Sonetul puterii
Alexandru Macedonski - Sonetul puterii Sonetul puterii de Alexandru Macedonski Târnăcopul, pila, mâna, mușcă stânca cu-ndârjire. Vâna de-aur bănuită e adânc în munte-ascunsă... Strălucirea ei curată nicăieri nu e răspunsă, Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire. Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare ș-o-ngrijire Străbătea-voi, prin voință, până-n taina nepătrunsă, Sau rămâne-va ș-aceasta vechea Mekă neajunsă, Și plătit voi fi de munca fără seamăn, c-o rânjire? Dar deși, dintre unelte, pe granit mi-au fost sfărmate, Rând pe rând, aproape toate, în asalturi necurmate, Și cu toate că, grămadă, zac tocite, și chiar rupte, Nici acum în al meu suflet nu stă-nfiptă disperarea. Simt izbânda-n depărtare printre trudă și noi lupte, Căci unealta neatinsă ce păstrat-am e:
Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă, Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ...
Alexandru Macedonski - Te înțeleg, o! Țepeș...
Alexandru Macedonski - Te înţeleg, o! Ţepeş... Te înțeleg, o! Țepeș... de Alexandru Macedonski Te înțeleg, o! Țepeș-vodă, Țepeș-vodă mare domn, Ș-aș voi să te văd astăzi Deșteptându-te din somn! Simt în mine câteodată O mânie ca ș-a ta, Și de-ar fi ca să-ți iau locul, Țepeș, eu te-aș imita! Visurile tale sumbre Pentru mine nu sunt noi... Țepeș, Țepeș, lasă-ți groapa, Să mai vii și printre
Alexandru Macedonski - Vânt de toamnă
Alexandru Macedonski - Vânt de toamnă Vânt de toamnă de Alexandru Macedonski Mă zoresc să scriu degrabă... Pentru ce, nu știu nici eu Mă zorește Dumnezeu? Simt că viața mea e slabă? Când apusul e mai falnic, Norii toți când strălucesc, Melancolic îi privesc Și rămân cu ochiul jalnic. Este oare, este oare, Semn de moarte pe curând Versul meu ce plânge blând Ca susurul de izvoare? Cu octombrie ce vine, Fi-voi oare frunza-n vânt Doborâtă la pământ Și uitată de oricine? De-aud clopotul de jale, Fără voia mea tresar, De-ntâlnesc funebrul car, Mă întorc din a mea
Alexandru Vlahuță - În amurg...
Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și nențeleasă, La poarta păcii neturburate, Din care omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde!... Unde mă duceți, visuri deșarte? De ce, luceafăr, te-afunzi ...
Alexandru Vlahuţă - În pădure În pădure de Alexandru Vlahuță Publicată în Epoca , an I, nr. 38, 3 ianuarie 1886 Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric, Și cît îmi pari de sfîntă !... Tu mă uimești, pădure, Cînd pe sub bolți tăcute și pline de-ntuneric Las pașii să mă poarte și gîndul să mă fure... Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric ! Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale, Ce dulci vedenii tainic subt ochi mi se strecoară !... Se-ntorc morții din groapă și vremile din cale, Și iar mă simt copilul nebun de-odinioară, Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale, Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne. Din vremi renvie basmul, și-mi torn palate iarăși Din aurul luminii ce printre crăngi se cerne... Veniți, crai din poveste, ne-om prinde iar tovarăși, Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne ! Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte Căta-vom Cosinzene, ascunse prin palate, Iar zmeii, pe la poduri, de-or sta cu noi să lupte, I-om birui, și-n alte tărîmuri vom răzbate, Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte. Încet... din fund de vremuri un ...
Alexandru Vlahuță - Ah! Cântă-mi mereu
Alexandru Vlahuţă - Ah! Cântă-mi mereu Ah! Cântă-mi mereu de Alexandru Vlahuță D-șoarei M. G. Menită din leagăn de blânda-ți ursită, Menită să cânți, În ceruri, cu gândul copilă iubită, În ceruri te-avânți. Și multe din lumea în veci stătătoare, Și multe răpești, Mistere frumoase și fărmecătoare, Mistere cerești. Și vii de la îngeri cu taine sfințite, Și vii pe pământ, Și spui lumei noastre de lumi infinite, Și spui al tău cânt. Ș-ascultă pământul cuprins de uimire, Ș-ascultă cu dor, Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire, Șoptindu-i ușor. Dar cerul se simte prădat de-a ta minte, Dar ceru-i mâhnit, Căci tu ai spus lumii a lui taine sfinte, Căci tu l-ai smerit. Pământul te-adoră răpit de-admirare, Pământ sum și eu. Ah! cântă-mi. Îmi place cereasca-ți cântare; Ah! cântă-mi