Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CASA MARE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 373 pentru CASA MARE.
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... fost Și, de-ar trăi pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O țară, cât o lume, toiagu-i stăpânea, Și oști avea din plinul, și-a gurii sale graiuri, Treceau poruncitoare pe ... ce lucea, Și caută cai, cu-aripi de spaimă și-ntunerec; Și-otrăvuri pun pe spate și-n pante se înferec. Dar zmeul cel mai mare, al căruia palat Pe șeptezeci și șepte de munți era durat, De-abia primi cuvântul de fata-mpărătească, Când el a fost de ... largi aripe, Venea ca o săgeată, ca fulger de turbat Și cade spre grădina lui Stâlpeș împărat Văzut-au toți curtenii de-afară și din casă, Văzut-a împăratul și nalta-mpărăteasă Din turn văzut-a bine, cum zmeul cel din nor De-a dreptul ...
Titu Maiorescu - Observări polemice
... puțin decât 6 volume de exemple din literatura noastră, cele din urmă cu notițe biografice asupra celebrităților române! 6 volume de modeluri literare la români? Mare descoperire și grea, în aparență. Dar când te uiți mai de aproape, te miri de ce au ieșit numai 6 volume. Căci în această colecție ... cu muți. Apoi vine Viața și vitejia lui David , care se termină astfel: Eșii spre întâmpinare Ear smulgându-i lung-lat-taiul, La filisteanul cel mare Pre Criș ceva mai scurtaiul. Și pentru a lui lungime Și am ridicat ocara, Sudui-mă cu asprime. Și așa am scăpat țara ... citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui ... o intrigă mitropolitană, condusă de preasfințitul Suhopan, fu nevoit a demisiona" etc. Cel mai mic defect al acestei narațiuni este neadevărul. Întrebarea cea mare este dacă e iertat a trata asemenea lucruri într-o carte de școală? Să nu uităm că păr. Suhopan trăiește încă, și în ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... Ia să intrăm înăuntru, că pe nădușala asta te bolnăvești chiar din senin, zău. Și, ținând pe babă de subsuori, trecură într-o odaie răcoroasă, mare, în care bătrâna păru a se înzdreveni ca prin farmec. Sofia Murguleț se îngrijea de babă cu un interes nespus. O puse să ... mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a-i ... dau eu fata unui asemenea mojic!... Ți-am spus: dacă mi-o lua Dumnezeu mințile, poate. Apoi urmă a face pași mari prin casă și a trage adânc din țigară, ca și cum maximul acesta de fum ar fi putut reduce firea sa la un minimum de ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor de bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri în toalete de ... de bine; am jucat până la trei ceasuri. ROCHIA DE CATIFEA: Eu n-am găsit adunarea plăcută... Era prea multă amestecătură... Numai jupâneasa mea din casă lipsea. ROCHIA DE CREP: Se poate; însă eu, doamna mea, nu caut într-un bal decât petrecere și nu cer alta decât să am cavaleri ... foarte grațioasă) : Unde-oi scrie că-ți mai aduci aminte de prietene și că te apropii de ele! AGHIOTANTUL: Doamna mea, am avut totdeauna de mare plăcere a mă g[...]n compania d-tale, și dar... ROCHIA DE CATIFEA (iute) : Și dar, vii să mă poftești la cel dintâi ... mi-a dedicat mie domnul X. UN CAVALER BĂRBOS: Nu știam că X este compozitor de muzică... Pân-acum l-am cunoscut ca un mare amator de cai, și nu-mi închipuiesc ce relație poate fi între călărie și arta muzicală. DAMA DE LA CLAVIR (zâmbind) : Un om cu gust ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... Și pentru acĂ©ia, unii de la alți chizmindu și însemnând și pre scurtu scriind, adecă și răposatul Gligorie UrĂ©che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară ... sale și toate pre rând chizmind și însămnând, am izvodit din toate izvoadele într-un loc și am făcut unul disăvârșit, de care lucru cu mare nevoință am silit să nu rămâie nimic nesămnat. Cuprins 1 PrĂ©dosloviia descălicării a Țării Moldovei dinceputul ei. Carea este însemnată de UrĂ ... 87 Pentru Țara Ungurească de jos și Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de aproape și cum au avut și ei crăie mare ca și lĂ©șii 88 De domniia lui Bogdan vodă cel Orbu si Grozav, feciorul lui Ștefan vodă celui Bun, vă leato 7012 (1504) iulie ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa viață, Voind a face răul în cel mai mare grad, Deși-i nebun de frunte, viteaz îl socotiți. Stenon ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute ca moara cea stricată ... singur numai de-a sale secături, Din mâini bălăbănește întocmai ca din limbă, Și n-are nici rușine, nici chip de politețe, Cu mare bucurie de toți e priimit, De toți cu sârguință chemat ș-îmbrățoșat. O zi dacă lipsește, oricine îl întreabă, Trimit de-l cercetează și zic ... științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia ... care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... viitor măreț, și, prin negurile aurite ale acelui viitor, sufletul nostru întrevedea umbre de eroi români mișcându-se pe câmpul gloriei, precum odinioară Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Zăream noi, ca printr-un vis, țările noastre ajunse iar[...]n vechea lor putere, și nația noastră ridicată iarăși printre cele mai ... de simțire, care respectează, care-și iubește pământul și care, fiind mândru de numele său de român, îl dă ca un semn de cea mai mare laudă oricărui om vrednic, oricărui viteaz, fie măcar de sânge străin. Am multă sperare într-acest neam a cărui adâncă cuminție e tipărită ... malul Dunării, sau a nemților care au degerat de frig în Moldova, zicând că le era kald ? ș.c.l. Cine, ajungând noaptea la o casă țărănească, a întrebat: bucuros la oaspeți ? și n-a auzit îndată: bucuros! sau trecând pe lângă o masă de țărani, a ... frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...
... i: pe Smaranda, pe vară-mea, iar a alungat-o bărbatusău. A bătut-o și-a gonit-o din casă. Sfătuiește-l și dumneata, moș Cuhulea, poate-o primi-o, c-a bătut-o degeaba. Cum vorbeau așa, numai iată și femeia, Smaranda ... din gură, își duse pestelca la ochi și începu să spuie, printre sughițuri de plâns: — Degeaba; că nici moartă nu-i mai intru în casă. După ce-și șterse ochii, ca să dea loc celuilalt rând de lacrimi, urmă: Mai bine m-oi vârî slugă undeva, să-mi câștig o ... Uite ce e, zise, în sfârșit, vino mâine pe la mine, și-om vedea, om vedea... Băietanul și femeia plecară, iar bătrânul se duse în casă, luă un cuțit și se întoarse în grădină, să sape la tulpina rozetei unde se dusese chiftirița. Cum săpa, nerăbdător să dea mai repede de ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a ... idee! zise Peruzescu, lovindu-se cu mâna peste frunte. La Slănic!... La Slănic!... La băi în țara mea! Acolo-i dă mers. Un viitor om mare trebuie să-și cunoască țara. Ș-apoi, he! he! Acolo o să lenvârtim!... Zis și făcut. Bagajul nu era greu de alcătuit. Cât era pe ... să stați pe semne mai multă vreme la feredeie. — O lună, poate. — V-o rânduit doftorii? — Ba nu, dă petrecere. E plictis mare în București, și-n străinătate fusei anii trecuți. Mi s-a făcut silă de străini. Anul acesta nu voi să-mi deșert punga ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... unde văzui zarea vieții copilărești!!!" Un năprasnic vânt atuncea nourii groși despicară, Printre carii raza lunii rătăcitei i-au ivit A părinților ei casă: unde s-au căzut să moară... Decât să păcătuiască cu bărbarul ce-au iubit; Ea aude izvorașul a căruia vălurele Dezmierda odinioară sânul ... ticăloasa în al său mândru palat, I-am cerut câteva ore să-mi dea măcar ascultare, Gândind s-o fac să-nțeleagă c-au făcut mare păcat; Având speranță că poate voi deștepta fapta bună, Ce din frageda sa vârstă învățase de la noi. Ah, dar nemulțumitoarea, cu a sa ... peste val înghețând; Asemenea și șivoiul ce curgea cu repegiune, Cu butucul rumpt de dânsul, se încleștase sleind. Iar Gafița, leșinată pe prispa de lângă casă, Se trezește zbuciumată de durere și de chin; Și simte că vântul rece o pătrunse pân’ la oase Și că-i prefăcu în gheață țâțișoarele ... ticăloasă, Să te găsesc aici moartă și să nu-mi cei ajutor!? Au inima ta-nghețată nu ți-au spus că a mea casă Primește și hrănește vie orice călător?" Deci s-apropie, ridică și cunoaște... ah! pe cine? "Ah, fiică, fiică amată, păcatul tău te-au ajuns, Ș ...