Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE (DIN)AFARĂ
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 606 pentru DE (DIN)AFARĂ.
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... îi era milă de copii. După ce-l mai ciocmăni muierea o toană, puse în gând să-i facă voia, căci limbuția nevestei îl scoase afară din țâțâni. Se sculă, deci, de dimineață, își luă copiii și plecară împreună cu vorba că merge la lemne. Fata, ca una ce era și mai mare decât băiatul, luă în ... mă voi întoarce am să vă aduc mere. - Bine, tătuță, răspunseră copiii, numai să nu zăbovești mult, căci ne este frică singuri. - Fiți pe pace din partea asta. Zise și plecă. El se opri la o depărtare cât arunci cu o zburătură de țandără, și se sui într-un copaci și legă un căpătâi de scândură de vârful copaciului. De câte ori bătea vântul scândura se lovea, iar copiii ziceau: - Auzi, tata taie lemne. El însă se întoarse la nevastă, și îi spuse ceea ce ... cățeii și plecă la vânat, că așa era treaba lui. Asemenea făcu și zmeul. Seara când se întoarseră, găsiră mâncărică și fierturică gata. Se puseră de îmbucară și se veseliră. Azi așa, mâine așa, trecea zilele ca păcatele de iute. De câtăva vreme zmeul se întorcea
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... avut precaÂuția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cliÂnică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... sau de relaÂție, tulburări care-i pot amenința existența. Sunt bolnavi care, fiind săraci, nu pot să-și proÂcu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele neceÂsare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și să știe!... Că moșul Drăghici să strig mă mână, Ca tot îns' la cortul ... un mil; Apoi să ne deie slobozie Dă-a face trii hodini câte-odată!..." Aici voroava lui fu curmată, Căci Avèl striga din gura toată: ,,Ahăsta m-i sfat, ahasta-i minte!..." De-aci toată mulțimea-adunată Lăudă sfat și vorbele sfinte, Și cu toții-împreună-așezară Solii să pornească pănă-în sară. Lângă-acele ei mai hotărâră ... o țâră, Dar', ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate, Au pus în frunte să meargă bucate! Socotind bătrânii-înțelepțește Cumcă gloata sâlită de foame Va căuta să meargă bărbătește, [5] Ca flămând pântece să-ș întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... numai leneșă nu este. — Se prea poate; da' eu, când eram ca dânsa, mă învârteam într-un călcâi; nici un lucru nu se clintea din locul lui. Pe dinăuntru odăile ca paharele, pe-afară curtea ca o tavă, și prispa de s-ar fi cojit, măcar într-un locșor, mi-aș fi tăiat mâinile din cot. Fu de ajuns mamei Iana. Își iubea fata ca lumina ochilor. Trase necăjit un vlăstar de dud, îndesă foile în șorț și, dregându-și glasul, după ce se șterse la gură, zise cam înțepat: — De, cumătrița mea, fiecine își spală rufele în albia ei, și, de-a fi floare, de-a fi cărbune, pe umerii lui își poartă cămașa. Mie, din mila Domnului, Irina, atâta suflet mi-a rămas pe sufletul meu, și de-a avea vro vină, nu pot s-o jupoi de piele. Ca copilul, nu e picat din soare, și d-ta ăi fi trăgând multe cu Răducanu d-tale... — Ferească Dumnezeu! Nu s-a pomenit! Unde se află! N ... casei... om veni... să vedem... Mama Iana, cum ajunse acasă, trânti frunzele în mijlocul odăii. Gândacii se târau în cârduri grase și bălaie pe velințele ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și ... lucru de termită) o lucrare ocultă de destrucțiune. Își sfredelesc galerii pe subt pământ, la 'ntuneric, până la zidurile locuințelor sau a magaziilor, de aici coboară drept în jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului. Unele se năpustesc asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile și podelele de mai sus, până ajung la acoperiș ca să-l roază și pe ăla. Lucrează însă cu multă băgare de seamă, să nu dea cumva de lumină, și respectă cu cea mai mare grije suprafața obiectelor atacate, mulțumindu-se să le găunoșeze. Dacă locul li se pare bun, le-a ... ...
... necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare ... îmi zice. — Se putea să nu ascult, scumpa mea amică, de ordinele d-tale? Suntem, cu toții, invitați vreo doisprezece inși, toți lume aleasă din litere, științe, arte, dintre cari vreo șase reporteri. Ușile spre sala de mâncare se deschid. La masă!... Dau brațul Graziellei... Un prânz împărătesc! și tot lucruri ușoare: Mezeluri, salam, ghiudem, limbă, licurini, masline, icre de știucă și negre; supă de clapon cu patèle; pană de
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... pentru dobitoace, pentru căci n-au nici minte, nici cuvânt, ce lucrează pururea fărde greșală, precum îi învață firea lor. Nici iaste pentru altă făptură din câte să află în lume, pentru căci sunt toate nesimțitoare și urmează a nu fi priimitoare de pocăință. Și iată dară că numai pentru noi, oamenii, au dat îndurătoriul Dumnezeu acest dar de mântuire al pocăinței; sau, să zic mai bine, pentru noi creștinii, pentru căci păcătuesc și jidovii, și turcii, iar nu le folosĂ©ște, nici le ... Elisei, de au fost murit un jidov în cetatea Samariei și, după obiceaiul ce avea acolo, au rădicat unii trupul mortului și-l ducea afară din cetate, să-l îngroape. Și mergând pre cale, la locul cel rânduit, făr de vĂ©ste au eșit dintr-un crâng, ce era acolea aproape, niște tâlhari moavitĂ©ni, ca să-i omoară. Și văzând îngropătorii o nevoe ca ... cea adevărată și ca pre un mort patemile lui, pohtele lui cĂ©le rĂ©le și îndulcirile trupului său îl aduc să-l îngroape. Unde? Afară din cetate, afară din ...
... vânat și mă întinsei leneș pe o canapea. * Șargul meu sprinten și spornic la mers alerga acum pe câmpia albă, ca o nălucă ce fuge de umbra ei. Două doruri care din inima stăpânului trecuse într-a lui, îl mânau din urmă. Unul era dorul vânatului, patimă a mea din copilărie, celalalt dorul Elenei, fiica lui Neagu, cea mai frumoasă fată din împrejurimi. Dar, cât fugeam eu de iute, ziua fugea și mai iute, încât în dreptul morii de vânt noaptea mă și întâmpină. Deodată sania mea se sprăvăli. Ha! gândii eu în mine, s-a întâlnit graba cu zăbava. Ion ar ... albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar calul ei alb necheza, de clocotea pădurea. Nenorocit, apucai de-a dreptul prin codru ca să scap nu de pedeapsa oamenilor, ci de însuși cugetul meu, dar abia făcusem câțiva pași că mirele ei cel nalt și uscăcios ieși ca din pământ, întovărășit ...
Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție Și de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut Și chiar dincoace-a trecut!" Vâlcul ei se supunea, Patru boi la car punea Și ... iar râdea, Cu zilele purcedea, Și voinicul mort cădea Jos la cotul Prutului, În mijlocul câmpului! [1] Carul a fost adus în Dacia de coloniștii romani. Ei aveau deosebite trăsuri. Acea de care se serveau cetățenii avuți se numea biga . Trăsura matroanelor se chema carpentium și era cu două roți, însă la serbările publice ele se suiau ... Afară de acestea, romanii aveau pentru țară o trăsură carruca . Vizitiul se numea carricarius , cărucier. [2] Imagine antică. Furiile iadului, după mitologia romană, poartă plete de șerpi. [3] Adeseori se văd în basmele românilor figurând arme și unelte de foc. Îngerii au în mâna dreaptă sabie de foc: o calamitate publică e numită bici de foc; vânturile de
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... a merge nu se-ndură? Iar el râzând răspunde Că nu cunoaște mila; De nu-i voi da de voie Mi-o ia el cu de-a sila. Îi zic: mă lese-n pace, Căci inima mă doare, Fiorul mă sfârșește Și cad de pe picioare. Iar el răspunde...  vorba-i De lacrimi pare plină Â:  De vrei un leac, iubită, La inima-mi tu vină. III ANA Povestește chiar din capăt să te văd dacă o știi... MUȚI E! Achil și Agamemnon își spunea grobienii. Și atunci bătrânul Nestor prinde-a spune la ... Dară nu vrea cuconașul, asta-i... Spune, fata mea. BIBI Crainicii lui Agamemnon, ei asemeni se luară Pe Brizeis s-o aducă... dar Achil stătea afară, Lângă cort, și să i-o ceară frică li-i și nu le vine. Ci Achil nu-i mai încearcă și cu ea de mână vine. Și le-o dă în seamă... MUȚI Prostul! Numai gura îi de el. De-o iubește pe Brizeis, de ce-o dă ca un mișel? I-aș fi dat eu lui mireasă...  să fi fost eu acolo  Îi umpleam de ...
... e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și de butelce cu vutce de multe colore; și apoi șerbeturi, dar ce șerbeturi! de o mie de soiuri: pe roză, pe ciocolată, pe vanilie, fără vanilie, unul decât altul mai gustos și mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de către amabilii cavaleri. Minune de înghețată! Și nu e scumpă, câte un leu, iar leul are mult mai puțin decât drept credincioasa noastră rublă