Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE A CĂRUI
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 608 pentru DE A CĂRUI.
... bun. Cui nu-i place să-și facă altul mai pe plac. În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți de când a bătut vântul cel mare, s-au plecat spre răbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială. Așa a și rămas ... lui cu Sărăcenii ăștia. Mai că n-a fost încă popă care să fi stat mai mult decât trei zile în Sărăceni; și care a stat mai multă vreme aici s-a curățit de păcate. Iar acum părintele Trandafir ajunsese la acest canon de
... Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător; Dar trebuia să treacă o renumită vale, La care cărăușii-ndată ce-au sosit, Așa s-au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte ... ce-l purtau, Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau — neghiobii, un car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca ... pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu carul lor; Dar greutatea îi apasă; Ei să oprească vor, Și-n dreapta se cam lasă; Apoi, de la o culme, la stânga-n loc cârmesc, O culcă drept pe fugă, cât le lua piciorul, Răstoarnă oalele... și în râpă se opresc... Încât ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... realitate însă nu poate să fie între oameni normal organizați un reprezentant pur al unei munci; fiecare le realizează pe amândouă și dacă am vorbit de două tipuri deosebite le-am înțeles numai după grad — unul reprezentând mai ales un fel de muncă, altul alta. Sunt exemple fericite și excepționale când în același om se întrupează într-un grad foarte înalt amândouă felurile de muncă — astfel e, spre pildă, un sociolog genial care descoperă calea pe care merge și trebuie să meargă societatea și care totodată ajunge cel mai aprig propagandist practic al ideilor create de el. De altfel, aceste feluri de muncă pot să treacă una în alta. Astfel, noi am văzut cum munca creatoare trece în munca-exercițiu, asemenea și aceasta din urmă, acumulată și ... a tuturor facultăților psihice. Această nepricepere e una din cauzele plângerilor artiștilor contra concetățenilor lor—și câtă dreptate au bieții artiști! Un om harnic care cheltuiește toată viața lui muncă-exercițiu, se uită de sus la leneșul de artist care în toată viața lui a scris un biet volum pentru facerea căruia, ca muncă de
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... cu miros de ferigă..., impresie saturată de exactitate poetică. În același plan de interpretare ca și natura este tratat, în subtilă simbolizare, mecanismul ceasornicului: angrenaj de forțe, lecție de determinism cu sistemul lui de sori strălucitori, cu palpitul spiralei nelămurit și sur închipuind o nebuloasă, cu pretenția coardei de perpetuum movens al rotației dintre cele două capace e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l recompune prin sinteză. Emil Codrescu este un maistru ceasornicar, aplecat cu îndărătnicie asupra sistemelor chinuitoare din care-i este alcătuit sufletul. Atât de completă îi este expunerea, încât ușor se poate demonstra cuprinsul intim al cărții prin citate textuale. Mă tem însă că deloc nu-mi va fi ... grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a simți accentele și valorile acestui roman de analiză, atât de minuțios și atât de
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
... Una peste alta, rău amestecate, Surcele și așchii, a securii pradă, Țăndări și găteje, doage răsturnate, Multe ciopliture Și sfărâmăture D-orice fel de lemne, mobile stricate, -- Un groscior cărbune, cât nuca de mare, Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi Erau niște foi, Al căror stăpân Era un jupân Meșter spoitor ... așteaptă. Hei! acum veți zice Că-al nostru cărbune a cătat să fie Foarte mulțumit? Săracul pârlice! Plesnit în scânteie l-acea grozăvie, De tot împărțit, Cine-l mai cunoaște în focul cel mare, Care și mai tare Îl făcu cenușă în vreo-nghesuire? Pieri fără nume, fără pomenire!... Și foile iară, cuprinse de foc, Lăsate în loc D-al lor jupân meșter, care, spăimântat, A fost și tulit-o din somn deșteptat, Arseră și ele Cu lemn și cu piele, Devenind cenușă fără de suflare. Iată-vă exemplu, și dați ascultare Voi, care
Gheorghe Asachi - Omul literat
... Gheorghe Asachi - Omul literat Omul literat de Gheorghe Asachi De când soarta, românilor favorisitoare, au deschis căile pe care au a păși pentru a agiunge la scopul dorit a civilizațiii, mulți tineri, însuflețiți de o vrednică de laudă dorință, ostenesc în deosăbite ramuri, cu țintire a înavuți limba și ideile compatrioților. În unii să descopere talent, în alții numai buna ... un giudeț amfiction ce să poate închega din gramaticii români a Transilvaniii, a Țării Românești și a Moldovei. Doritori de a vedea așezată cultura neamului românesc pe trainice temeiuri, noi împărtășim aice portretul și însușirile omului literat, pe care să aibă totdeauna tinerii noștri de model întru a lor țintire. Omul literat este acela a căruia meserie îl îndatorează a cultiva a sa ... întrebuințează pentru de a înavuți dialectul patriii sale. El petrece culegerea literaturei străine, cu a căria esență înfrumusețează literatura națională. Înzăstrat de aceste norocite organe, care
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate ...
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter ... aici via să rodească“. Într-acest fel grohăiră, Și se și porniră, Și-ntr-o oară biata vie au fost fărâmată, Și scurmată, Și de tot stricată; Căci este la toți știut, Ce pagube au făcut Cest soi rău de dobitoace, prin țări unde-au petrecut... Pân’ și la moșii răpite De însuși a lor stăpân, făr-a fi de el poprite. Căci lui foarte mult îi place Slănina pe porcii săi să fie groasă și grasă, Iar de poznele ce fac lui puțin îi pasă. Deci rădăcina de ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică. Te vor încungiura-te năroade de gloate, Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate. Beserica cea svântă carea ți-i
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei
... că el înrâurește asupra celor cu aceeași simțire ca și dânsul. Să luăm câteva exemple. Eminescu place păturii culte. Chipul cum privește el amorul, femeia, de pildă, este chipul cum o privește această pătură. El, ca și pătura cultă, dorește o femeie molatecă, frumoasă, eterică, cu care să steie "pe prispa cea de brazde", cu care să se consoleze de decepțiile vieții. Închipuiți-vă acuma un țăran, destul de cult ca să înțeleagă arta, care muncește pământul 16 ceasuri pe zi și care nu poate ține slugi acasă. El va admira pe acel artist care va avea ca ideal o femeie voinică, harnică, muncitoare, gospodină. Alt exemplu: Zola, ale cărui romane, în mare parte, sunt cantaridă tipărită, va plăcea, va ... dând o formă sugestivă simțirilor și dorințelor proletare, va îmbărbăta pe tovarășii săi și va contribui la apropierea țelului. Prin urmare, arta e o armă de clasă și anume: Arta unei clase care piere e o armă contra sa însăși, căci îi grăbește descompunerea morală. Arta unei clase care se ridică mărește forța și încrederea acestei clase, pe de o parte, iar pe de alta, vâră groază în inima clasei
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
... îi cei și știi tu cum e? Tot ce e om se naște și se-ngroapă, Fie-n colibă, fie-n vechi castele, Pe culmi de munte ori la mal de apă. Dar e-mpărat, dar cetitor de stele, Același vis îi sună în ureche, A lor vieți sunt pururi tot acele. Pe când sunt tineri se adun pereche, La joc ... viață și la danț s-adună, Bătrâni fiind vorbesc de vremea veche. Și lui ursit-am tot o viață bună Și măsurată pe un pic de vreme, Să aibă ziua soare, noaptea lună! Căci de ar fi încoronat de steme Sau pe pământul gol de și-ar așterne, Tot viață și tot moarte-o să se cheme. Tu chemi blestemul nenduratei ierne Pe capul lui cel tânăr, nențeleapto! Tu-i ... ta nebună. Și ziua neagră peste el așteapt-o. Căci i s-a dat să simtă-ntotdeuna Un dor adânc și îndărătnic foarte De-o frumusețe cum nu e nici una Și s-o ajungă chiar e dat de soarte, Căci tinereță neîmbătrânită Îi dăruim și viață făr- de