Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ INIMA

 Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 826 pentru FĂRĂ INIMA.

Ion Creangă - Povestea porcului

... ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea lui Dumnezeu? — Așa este ... ei n-a făcut nici o ispravă; și împăratul, după cum s-a hotărât, pe toți i-a tăiat, fără cruțare, de le plânge lumea de milă. Apoi, măi babă, ce zici? bune vești sunt aceste? Ba și împăratul cică s-a bolnăvit ... i zise: — Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie, și pe noi să ne lași, tocmai acum, străini, cu inima arsă și fără nici un sprijin! — Nu te îngriji, mămucă, defel; că trăind și nemurind ai să vezi cine sunt eu. Atunci moșneagul, nemaiavând ce zice, își ... nimica! Până acum m-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia, și acum... parcă văd c-am să rămân fără dânsul! Și, tot bocind ea, o apucă leșin de supărare. Iar moșneagul, de cuvânt; pune cușma pe cap, o îndeasă pe urechi, își ia toiagul ...

 

Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu

... Cutezând cu tine să se potrivească, Apoi eu nu-s altă, decât o nimică! Nimică! dar însă în mine lucește A ta bunătate fără de măsură; Fața ta în mine se închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în înălțime, Căci sufletul știe c-al tău spirit este, Judecă, pricepe și mă ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

... Cutezând cu tine să se potrivească, Apoi eu nu-s altă, decât o nimică! Nimică! dar însă în mine lucește A ta bunătate fără de măsură; Fața ta în mine se închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în înălțime, Căci sufletul știe c-al tău spirit este, Judecă, pricepe și mă ...

 

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului

... înțelege emoția și neastâmpărul din ce m ce crescânde ale mamei lui Artur, grațioasa madam Aglae Ionescu. Madam Ionescu stă, umblă, mănâncă, doarme, face orișice, fără să poată părăsi un moment gândul că și-n anul acesta fracțiunea lui Artur are să fie covârșită de a lui Ioniță; căci ... gândul ei, mama lui Artur, întâlnind în stradă pe d. Tiberiu Bumbeș, institutorul, care o salută până la pământ, se hotărăște să-și calce pe inimă, oprește caleașca și strigă: — Pardon, domnule Bumbeș! un cuvânt... — Cu tot respectul! zice foarte unsuros tânărul Tiberiu și se apropie cu capul gol ... mustățile și părul, pe care-l piaptănă drept în sus. De ce adică — se-ntreabă cetitorul — madam Ionescu trebuie să-și calce pe inimă, când oprește trăsura spre a vorbi d-lui Bumbeș? O! răspunz eu; este un lucru intim, pe care am uitat să-l spun ... ori, în treacăt, îl vede aruncându-i ocheade galeșe pe sub ochelarii lui albaștri, fiindcă poartă ochelari albaștri, o apucă un fel de leșin la inimă cu dureri de cap; începe să caște, și cască, și cască și trebuie să meargă numaidecât acasă, să puie să-i descânte de deochi. La ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1902)

... stăpânÄ­ în noua lor țară, eÄ­ n’aÅ­ fost în stare să întemeieze o viață comună, ci aÅ­ trăit despărțițÄ­ după semințiÄ­, care se hărțuiau fără de curmare între ele. Abia după douÄ• sute de anÄ­, în fața unuÄ­ puternic dușman, eÄ­ s’aÅ­ unit sub o singură căpetenie, dar unirea ... sunt capabilÄ­, noÄ­ nu suntem în stare să înfrînăm pe aceÄ­a dintre noÄ­, care fac causă comună cu dânșiÄ­ și propagă semitismul fără de sfială. Unde are să ne ducă slăbiciunea acĂ©sta!? Fără

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... unde s-a căzut, și în buimăceală ne-a arătat odaia d-tale, la a cărei ușă am bătut fără a primi vreun răspuns sau a auzi vreo mișcare, fiindcă atunci d-ta te aflai cufundat într-un somn adânc. Deci ... deșert și întuneric, în care pierdusem orice urmă și orice legătură cu lumea activă, văzând alfa și omega funcțiilor vieții numai în curmarea unui proces fără țintă și sfârșit. Omul izgonit din principiile sociale plutește în spațiul deșert ca frunza uscată, ce se-nvârte în aer, zbuciumată de vânt, spre a ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV

... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul ... puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat ... nalță la cer cu agerul gând. A lui întuneric ș-a ei strălucire Văzu Babilonul cel cu zidul lat, Noroadele acele fără cârmuire De ea îmblânzite, la ea s-au plecat. Schiții cei sălbatici și tracii cumpliți, Sunt puterii sale marturi neclintiți. Dup-o îndelungă și grea ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Ucenicul vrăjitor

... vraci, și-s eu stapânul! Hai, că pun eu azi la cale Toate duhurile sale! Știu pe dinafară Farmecele lui, Și minuni, ca dânsul, Fac, fără să-i spui. Iute! iute Adă apă, Să înceapă Rotitoare Valuri-valuri pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Vino dar, mătură roasă! Ia-ți ... Mătură netoată, Stai pe loc, îți spun! Băț, ce-ai fost odată, Nu mai fi nebun! Nu ascultă?! Hai tu numa! Căci acuma Cu toporul Fără de zăbavă multă Am să-ți potolesc eu zorul! Iată-mi-l! Târâș s-arată! De m-arunc la tine-odată, Nici nu mântui tot ...

 

Johann Wolfgang von Goethe - Ucenicul vrăjitor

... vraci, și-s eu stapânul! Hai, că pun eu azi la cale Toate duhurile sale! Știu pe dinafară Farmecele lui, Și minuni, ca dânsul, Fac, fără să-i spui. Iute! iute Adă apă, Să înceapă Rotitoare Valuri-valuri pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Vino dar, mătură roasă! Ia-ți ... Mătură netoată, Stai pe loc, îți spun! Băț, ce-ai fost odată, Nu mai fi nebun! Nu ascultă?! Hai tu numa! Căci acuma Cu toporul Fără de zăbavă multă Am să-ți potolesc eu zorul! Iată-mi-l! Târâș s-arată! De m-arunc la tine-odată, Nici nu mântui tot ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... lui Henri Heine. Acest răspuns, deși mult mai adânc decât întâiul, totuși nu ne mulțumește, căci, ca și cel dintâi, el împinge întrebarea mai departe, fără a ne da un răspuns convingător. Dacă decepționismul în literatura noastră e pricinuit de literatura decepționistă a Apusului, apoi care e ... răpit aceste credințe naive, dar care linișteau, și nu i-au dat nimic în schimb. Dar omenirea nu poate, ca un simplu muritor, să trăiască fără credință, și de aici pornește decepționismul ori pesimismul: aceasta e pricina boalei veacului". Alții învinovățesc ba filozofia metafizică, ba pe cea pozitivistă. ,,Filozofia metafizică â ... Filozofia modernă a descurajat spiritele, ea este pricina decepționismului veacului." ,,Democrația modernă — zic alții — a ațâțat râvnele și ambițiile fără a putea mulțumi, ea este pricina decepționismului." Taine vorbind de poeții veacului nostru zice [4]: ,,Jelania și plângerile lor au umplut tot veacul ... împrejurul lor, ascultând cum inima noastră le repetă încet strigătele. Eram mâhniți ca dânșii și ca dânșii porniți spre revoltă. Democrația statornicită ațâța ambițiile noastre fără a le îndeplini. Filozofia ce se întemeiase zorea pofta noastră de a dezveli ceea ce nu cunoșteam, ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

... avut ocaziunea să constate sărăcia limbii române, și a trebuit să recunoască necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre ... cum susțin directorii respectivi... Graziella trebuie să fie cu un an mai tânără ca mine, dacă nu mai în vârstă; dar tot plăcută, plină de inimă, de avânt, de entuziasm... Nu putem zice că a fost frumoasă Graziella; dar grațioasă... și... oameni cu dare de mână. Nici cuvânt, prin ... vârstă în litere, științe și arte, eu stam la dreapta stăpânei casei. După ce foarte greu m-am ridicat de la masă, pe la zece fără un sfert, am trecut în salon, unde ne așteptau țigări, țigarete, cafele, des bonbons et des liqueurs — adică pe românește bomboane și lichioruri... îmi ... culc mai devreme... Cum am face rost de o sanie? — Ei! bravo — răspunde el — nene Iancule! Cum se poate să pleci așa, fără ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>