Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GURĂ MARE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 762 pentru GURĂ MARE.
Ion Luca Caragiale - Însemnătatea presei
Ion Luca Caragiale - Însemnătatea presei Însemnătatea presei de Ion Luca Caragiale Adesea ori auzi pe unii sceptici, cari nu cred în nimic, cari nu vor să înțeleagă că omenirea are o menire, susținându-ți că invenția tiparului a dat între altele omului și mijlocul de a-și arăta dobitocia și a-și exercita perfidia; că presa liberă este adesea un testimoniu de paupertate intelectuală a unei nații și un document de rele năravuri și rele apucături. Uită însă scepticii să socotească marile avantaje ale presei. Un exemplu recent le va astupa gura. Iată-l: Gheorghe Marin, un om modest până alaltăeri, devenit astăzi ilustru, a fost omorît și chinuit, torturat și asasinat de comisarul Crețu. După ce l-a ucis, comisarul asasin a pus câțiva sbiri de au luat cadavrul și l-au îngropat noaptea. Ce ar fi devenit nenorocita văduvă și orfanii victimei, dacă nu era, gata la postul său, sentinela neadormită a opiniei publice, presa ? Din nenorocire pentru Gheorghe Marin și familia, presa a aflat această tragică împrejurare, și cu toată sinceritatea și buna credință de care este ...
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... și de eres, Era pe lumea asta o mândră 'mpărăți Ce - avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea Și mâna lui sbârcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ... lasă a vântului frâuri S'asvârle toți norii de-a muntelui brâuri, El trece la astrul ce luce curat. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o 'nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui sboară în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
... prindeau și adormeam; uneori tresăream ș-o întrebam câte ceva; ea începea să spuie, și eu visam înainte. - A fost odată un împărat mare, mare... - Cât de mare? - Mare de tot. Și-și iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Și îi părea rău, îi părea rău că nu avea copii ... a dus, s-a dus... - ... s-a dus, s-a dus... - Până a dat de o pădure mare și întunecoasă... - ... întunecoasă... - ... de nu se vedea prin ea. Și acolo și-a legat calul d-un ștejar bătrân, ș-a pus ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ... maiestatea și curajul protivnicei lui, se domoli, se trase înapoi, și prin această mișcare aduse o nouă dovadă observării ce am făcut demult, că: fala mare ispravă n-are. GALBENUL (după o scurtă tăcere) : Nu te bucura, proasto, că eu mă voi înjosi a te onora cu loviturile mele ... bine zicând, într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei. O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... bine apropiându-se de țintă, aci ia proporțiuni gigantice și... pierde cumpătul! Dar priviți-o chiar în pulberea căderii: ea tot încă este mult mai mare decât tremurânzii pigmei, cari calcă sub picioare cadavrul! În fine, când eroul nu mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta ... popă și pe un neguțitor: Roma și Veneția. Dar papatul deveni abia o slabă umbră a trecutei sale măriri: rațiunea își redobândi o mare parte din terenul ce-i uzurpase superstițiunea; Luther zgudui pân-în fundamente tronul Hildebranzilor; mai toată Germania, Anglia, jumătatea Franței, jumătatea Poloniei îmbrățișară lumina protestantismului ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ... decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieții-mi să fie cât de grea, Voi ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o-nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui zboară în ... de-oameni ce-aștept venirea lor. Dar pân- ce corpu-n lume un înger îl cuprinde, Deasupra vămii lumii pe luminoase căi Imperiul lui cel mare o stea în cer aprinde  Acolo el domnește, lăsând a lumii văi. Dar de viața-i lumească domnia-n cer depinde: De ... Atârnă de viață domnia lor cerească: Ce samănă în lume, în stele ei culeg; Nefericiți adesea, ce-o soarte-mpărătească Un om ce-i născut mare în lume își aleg; Un împărat puternic dar înfocat când moare; O stea urieșască în caos se coboară. Dar în acest cer
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
... dus." Corbul nici că asculta, Peste câmpuri se uita Și de cină își căta, Și făcea un chef nespus. "Grațioasă maiestate! Strălucite, preanălțate, O, ce mare împărat!... Dar e mut... ah, ce păcat!" Corbul, însă, tot tăcu Până cina își făcu; După ce o termină Și bine se ospătă, Către vulpe ... Hei! a fost pe când a fost, Pe când era tata prost, Că vulpea c-o zicătură Îi ștergea cașul din gură; Dar acum e altcevaș, Gura nu mai pui pe caș. Hei, vulpoi de năciunal , N-a fost bun ăst cașcaval?" Dacă știi că ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... ea, fără să-și dea seama unde se duce. Când, ce să vezi d-ta? Poteca pe care apucase, îl scoase drept la un eleșteu mare. În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă, așa de florile mărului, fără să știe ce are să facă cu dânsa ... și cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nuÂi deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, își zise ... gătească să meargă. Atunci ea îi răspunse: - Dragul meu logodnic, trebuie să știi că și eu sunt fată de împărat, și încă fată de împărat mare, și avut, și puternic. Dară blestematele de farmece ne-a acoperit palaturile cu apa aceasta murdară, împărăția ne-a fost răpit ... de la oaie, intrară fiecare în câte o baie și se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii și pe velințele cele de
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... comedie modernă la noi un tip de bețivan bătăuș de alegeri, care s-ar numi pompos Mihai Viteazul! Despre acest Falstaff al lui Shakespeare, un mare critic francez, Philarète Charles, zice: “În privința spiritului, Falstaff este un om inimitabil. Ca și Figaro, el găsește la toate răspuns. Să-l ...
Ștefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Ștefan Octavian Iosif În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu. Li-s ochii ofiliți, au buze moi Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi. În parcul vechi și rece și pustiu, Nălucile își fac trecutul viu. − Îți amintești extazul nostru vechi ? − Ce tot îmi torci trecutul în urechi ! − Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu. − Ah, zile dragi cum altele n-om ști, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ... − Ce bolți albastre, ce speranțe mari ! − Speranța-i azi prin norii funerari. Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum Și noaptea îi aude doar, prin