Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 590 pentru IE.
George Topîrceanu - Bimbirițichel
George Topîrceanu - Bimbiriţichel Bimbirițichel de George Topîrceanu I ................ Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se numește Papă-lapte Și-a-mplinit abia doi ani. Toată ziulica țipă — Nu stă locului o clipă, (Cere lapte), vrei-nu vrei. Biata mă-sa la tot pasul Trebuie să-i șteargă nasul Și să-l aibă-n grija ei. N-au nici capră, n-au nici vacă. Mama-i văduvă săracă. Numai Bimbirițichel O ajută câteodată Când o vede supărată... Ce s-ar face fără el? II Într-o seară, o vecină Zice: — Vin de la grădină, Dintr-o margine de sat. Mă dusesem, eu cu fata, Și-am luat și pe cumnata, Să culegem zarzavat. Dar nici nu intrasem bine: De sub gard, de lângă mine Țâșt! un iepure șoldan! Arză-l focul să mi-l arză, Mi-a mâncat un car de varză, Toată munca dintr-un an!... Bimbirițichel deoparte Stă uitându-se-ntr-o carte, Parcă nici n-ar auzi Chestia cu zarzavatul... Dar a doua zi, băiatul S-a sculat în zori de zi. Unde pleacă? ...
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu)
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu) De profundis de George Topîrceanu I Nu, asta nu pot s-o suport! Curând, e-un an și jumătate De când ați declarat că-s mort În unanimitate. Toți proștii câți m-au cunoscut Ziceau: ,,Mi-era un fel de rudă — Săracul! Cine-ar fi crezut?...â€� Îmi vine să-nviez de ciudă! Profane mâini mi-au răsfoit, La Iași, arhiva. Revistele m-au prohodit, Amicii mi-au mâncat coliva. Mă pipăi, stau nedumerit. Mă trag de păr, simt că mă doare... Nu, n-am murit! Vă dau cuvântul de onoare. Scriu versuri proaste, deci exist! Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată. Trăiesc, de vreme ce sunt trist Și râd ca altădată. Dar astăzi, negru și zburlit De cum m-a prins dușmanul, — Vă dau de veste c-am sosit Întreg, și eu, și geamantanul! II Am fost la început în rai La Neamț, la mănăstire: Păduri de cetini, flori de plai, Singurătate și iubire... Pe urmă am intrat în iad La Turtucaia, Și încă miroseam a brad Când s-a-nceput bătaia. Acolo jos, un căpitan Cu barba rară M- ...
George Topîrceanu - Doleanțele unui cronicar teatral
George Topîrceanu - Doleanţele unui cronicar teatral Doleanțele unui cronicar teatral de George Topîrceanu Pe cerul plin de sclipitoare puncte, Trec efemere linii de lumină. Sub pasul meu întârziat, suspină Sonorul glas al frunzelor defuncte. Zadarnic luna mă petrece-n cale Pe bulevardul alb și singuratic, — Că subsemnatul, "cronicar dramatic", Acum e-n rolul misiunii sale. De-abia încerc un singur vers de odă, — Și-n capul meu vin stafii inedite, Cu gesturi largi, — cu răcnete cumplite: Moțoc, Spancioc, Ciubăr și Despot-vodă! "Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!..." Deodată tace ritmicul meu pas: În scena a III-a, mi-am adus aminte, Madam Pruteanu a strâmbat din nas. De ce-a strâmbat?... Probabil, o nuanță De fin dispreț, când vede pe Carmina, — Fiindcă-și pierde ultima speranță... De n-aș uita nuanța cu pricina! Și iar pornesc... dar mă opresc deodată. Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru: De ce nu vin ieșenii toți la teatru?... O chestiune foarte complicată! Francisca... artă... rasa și talentul... Deci, vasăzică, vor să se răzbune... Ce-i vinovat Onor. Direcțiune? Domnia-sa regretă incidentul... ...Vâr degetul în buzunarul ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847 Anul nou 1847 de Gheorghe Asachi Răposat-au anul cel vechi; din cenușa sa învie Un nou fenix, ș-a lui aripi le-au întins acum în ceri. Toată lumea îl salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an acesta pentru mine să mai cer? Poate trai voios și dulce? Știu lucoarea trecătoare, Care fulgerând se pare c-a deschide ceriul sânt, Dar când cred că-i văd lumina, în loc de doritul soare, Mai adânc tuneric încă se revarsă pre pământ. Poate muzele, amorul? A juneților lângoare Am cercat, ii mă-nălțase păn la sfera lui Platon, Dar la tartar mă împinsă o putere-nfiorătoare, Când eram acum aproape de muncelul Elicon. Îngânat în somn, în visuri, nu putui lumea-nțelege, Și dorite floricele vrând s-adun adeseori, Trezit din visul cel dulce, numai spini putui culege; Nu, nu cerc eu Elicona, nu, nu vreu d-acum amor. Amiciția? Oare cine n-ar dori cu duioșie! Decât zâna ce ideea pre pământ a fost urzit, Mai frumoasă, mai plăcută ceriul n-are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o viață- ...
Gheorghe Asachi - Cărările și calea dreaptă
Gheorghe Asachi - Cărările şi calea dreaptă Cărările și calea dreaptă de Gheorghe Asachi Spre o cale grea și lungă Călători doi s-au unit, Deși ii aveau s-agiungă Scop cu totul diferit. Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea. Celalalt, în curăție, Câștig strâmb nu căuta, Fără de fățărnicie Dreptului se închina. Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, Dar șiretul călător, Pintre nobili și popor Trecând, în gândul său zice: Nătărăul las să ție Drumul lung; eu prin potice Voi cârni cu ghibăcie, Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laude și parale; Uneori le-am și răpit! Fața, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strâmbă Tupil se înainta Tot în stânga,-n dreapta ba! Ori pe unde el se duce Ceva trebuie s-apuce; Fiind toate de al său plac, Nu ferește nici un lac, Ce înainte ca să poată Păn la brâu în tină-noată, Ș-încărcat cu grea povoară, Deși plin e de ocară, Împroșcat de tot și uns, Așa la scop au agiuns. Însă toți îl defăimau, Cu degetu-l arătau. Omul bun, cu mică ...
Gheorghe Asachi - Caminul Caminul de Gheorghe Asachi Fabulă Pe când frigul domnea-afară, Vizitele merg și vin, Toată ziua, pănă-n sară, Focu-ardea în un cămin, [1] Dar salonul fiind mare, Era încă tot răcoare. Oaspeții, deci, boieri, dame, Bătrâni, tineri, fiice, mame, Să se încălzească vin Mai aproape de camin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-a-l pute macar atinge, Și caminul împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ii deș-auzise, De-nteres au de amor, Și de intrigi multe ori, El, discret [2] , da vorbei drum Pe-unde ieșea al său fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de camin, Cu dispreț el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojâjie de casă În ungherul ei rămasă. Dar a lui orbire ține Pănă primăvara vine. Cald fiind în orice loc, Nu se face-n camin foc; La ferestrile deschise Oaspeții se-ndesuise, Și caminu-acum răcit Se văzură părăsit. Atunci, târziu, înțălege Cele ce favorul drege, Că acii ce-l cungiura Focului se închina. Când vei pierde-un har străin, Vei păți c-acel camin! Note ^ Camin, franțuzește ...
Gheorghe Asachi - Capra, giunca și oaia, în companie cu leul
Gheorghe Asachi - Capra, giunca şi oaia, în companie cu leul Capra, giunca și oaia, în companie cu leul de Gheorghe Asachi Capra, oaia și o giuncă Cu un leu foarte cumplit, Care domnea în o luncă, Între ii s-au învoit În companie dineoare De a face-o vânătoare, Și precum li se cuvine Să se-mpartă între sine. Capra-n cursă ce-au întins Pe un cerb întăi au prins, Și a ei vânat îndată Cătră soții săi arată. Atunci leul, împărat, Pe brâncă au numărat, Zicând: De știu socoteală, Suntem patru la-mpărțală. Pre vânat apoi-mparte, Făcându-și dintăi o parte. Zis-au: Asta mie-o ieu, Pentru că mă cheamă leu, Partea a doua se cuvine, După drept, celui mai tare, Ș-asta cred c-o știți pre bine! Partea a tria o rădic Pentru că sunt mai voinic, Iar cu partea de pe urmă Socoteala ni să curmă: Pre cel ce brânc-a să-ntindă Îl zugrum și-l fac
Gheorghe Asachi - Castorii Castorii de Gheorghe Asachi Lângă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată, De mănunți fii și fiice avea câte o păreche, Casa lui era de bârne, dup-a țărei modă veche. Ostenind cu ghibacie Și păzind iconomie, Spre nutreț ave-n camară Tot producturi de la țară: Frunză, scoarță, nuci și ghindă, La prânz, cină și merindă. Cu această rânduială Trăiau fără de sminteală În duratul foișor Acii soți cu fiii lor Fericiți, d-ar fi urmat Cu cest metod măsurat, Ce din neam în neam de fire Li s-au dat spre moștenire, Și-n repaos gios trăind, Mai presus n-ar fi dorind. Dar o pildă prea străină De-a lor sistemă-i dizbină; Din apoasa lor camară Ieșia adeseori, Pe răcoare, cătră sară, Cu soția-cel castor, Și primblându-se prin lac Scotea-n aer a lor cap. Lua aminte și vedea Ce la curte se dregea, Cât-armonie, lumină, Se lățea prin cea grădină, Cum prin înflorit parter, Cu-nvățatul guverner, Tineretul boierin Dialect vorbea străin. La aceste luând sama, A castorului ...
Gheorghe Asachi - Iarna (Asachi)
Gheorghe Asachi - Iarna (Asachi) Iarna de Gheorghe Asachi Pictori plini de sumeție, Ce-aratați pe-a iernei zână Sub figura d-o bătrână, Tremurați de-a ei mânie! De-nsuși Ercules, mai tare, Prin ea râul zace-n fieră, Ș-a ei singură suflare Schimbă toate-n atmosferă. Ea invită pre pământ Pre turbatul ager vânt, Lui Zevs tunetu-nfrânează Și a fulgerilor rază. Însă dac-a ei putere Ne aduce-atâta frică, Ea prin liniștea, ce-i fiică, Ne revarsă mângâiere. Ea d-ospețe-i dătătoare Ș-alinează-a vieței haos; Timpuri alte-s de sudoare, Iarna-i timpul de repaos. Ea din Olimp ni adună Pe-Amor, Bahus și pre Gioc, Și când viforile sună, Ii ni-aprind în inimi foc Că în van a verei doamna De spici și de flori să-ncinge, Ni surâde în van toamna, C-a lor poame iarna
Gheorghe Asachi - Imnul moldovenilor la anul nou 1829
Gheorghe Asachi - Imnul moldovenilor la anul nou 1829 Imnul moldovenilor la anul nou 1829 de Gheorghe Asachi când s-a introdus noul așezământ politic Melodia, după Horul din Moisi Din tronul cel de stele, O, Doamne, ia aminte, A fiilor, părinte, Ascultă ruga-n ceri! Pe anul ce acuma Din sânul tău derează Îl binecuvântează Cu cii ce-l vor urma. Nici casa, nici câmpia, Cu grindeni, cu furtună, Cu fulgeri ce detună Nu ne mai certa. Pre vasul nou ce duce A patriei noastre soarte Lin zefir ca să-l poarte Spre țărmul cel dorit. Moldovei fericire, O, Doamne,-ntemeiaz-o, Urmașii noștri vaz-o Din zi în zi sporind. Pre-Auguștii Protectori, Tot harul ș-acel bine, Ce de la ii ni vine, Revarsă-l
Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ...