Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IUBIRE

 Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 584 pentru IUBIRE.

Mihai Eminescu - E ceasul cel de taină

Mihai Eminescu - E ceasul cel de taină E ceasul cel de taină de Mihai Eminescu E ceasul cel de taină, în care-inelul sorții Unește-al vieții capăt cu începutul morții: Sub piedica aceasta bătrânii mor în pace Și se concep copiii acei ce se vor face; Cei însurați desigur aceia că vor naște; Pe cel făr- de soție iubirea îl va

 

Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te știe

Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te ştie E trist ca nimeni să te știe de Mihai Eminescu E trist ca nimeni să te știe, Dar și mai trist să-ți zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deși ai fost ca Dumnezeu. Unde sunteți, iubiri deșarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu fața ta? În vița lumii acestie, Ce-i fără capăt și-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă numai te-am avut. De-atunci te chem din întuneric Și amintirea ta dezmierd Pân-ce răsai... un vis himeric, Abia răsai... și iar te pierd. Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult... Tot mai puțină armonie... Pustiu din ce în ce mai mult. Și din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Și-n mângâieri de tot

 

Mihai Eminescu - Epigonii

Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei

... din tei Făt-Frumos din tei de Mihai Eminescu - "Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire, Căci născută ești, copilă, Din nevrednică iubire. Mâni în schit la sfânta Ana Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale, Mântuirea feței mele." - "Nu voi, tată, să usuce Al meu ...

 

Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă

Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i ­ și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea ­ comedie Ea joacă azi ­ juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare ­ Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată ­ Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...

 

Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă

Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i ­ și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea ­ comedie Ea joacă azi ­ juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare ­ Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată ­ Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...

 

Mihai Eminescu - Floare albastră

Mihai Eminescu - Floare albastră Floare albastră de Mihai Eminescu - "Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în soare Grămădești-n a ta gândire Și câmpiile Asire Și întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare - Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite!" Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. Ah! ea spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica. - "Hai în codrul cu verdeață, Und-isvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreață. Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ți astup cu dânsul gura. De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o știe, Căci va fi sub pălărie - Ș-apoi cine treabă are! Când prin crengi ...

 

Mihai Eminescu - Foaia veștedă

Mihai Eminescu - Foaia veştedă Foaia veștedă (după N. Lenau) de Mihai Eminescu Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus mișcînd fereasta — Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voi păstra-o, voi întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mîna dragei mele. Cum copacu-și uită foaia Ce pe vînt mi-a fost trimisă, Astfel ea uitat-au poate Aste foi de dînsa scrise. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau în față, Dovedite de minciună Cer să sting a lor viață. Dulcea lor zădărnicie Nu mă-ndur s-o pun pe foc, Deși-mi stau atît de triste Că nu pot muri pe loc. Voi păstra întreg amarul Și norocul ăstor foi, În durerea vechii pierderi Recitindu-mă napoi; Numai vestea blînd-a morții, Foaia tristă le-am adaos: Moartea vindec-orice rană, Dînd la patime

 

Mihai Eminescu - Kamadeva

Mihai Eminescu - Kamadeva Kamadeva de Mihai Eminescu Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, L-am chemat în somn pe Kama — Kamadeva, zeul indic. El veni, copilul mîndru, Călărind pe-un papagal, Avînd zîmbetul fățarnic Pe-a lui buze de coral. Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, cu săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. Puse-o floare-atunci-n arcu-i, Mă lovi cu ea în piept, Și de-atunci în orice noapte Plîng pe patul meu deștept… Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei

 

Mihai Eminescu - La Heliade

... cunune, Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpînde, june, Ci falnica cunună a bardului bătrîn; Eu n-aș alege lira vibrîndă de iubire, Ci ceea care falnic îmi cîntă de mărire, Cu focul albei Veste aprinde al meu sîn. Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare, Pe fruntea ...

 

Mihai Eminescu - Menire

Mihai Eminescu - Menire Menire de Mihai Eminescu De-mi vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu mă laud, Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud Dară nime nu m-a face Ca să joc dup-a lui flaut Căci menirea vieții mele E pe mine să mă caut. Bismarqueuri de falsă marcă, Mie-mi pare cum că, parcă De iubirea nemțărimei Nici un rău nu vă înțarcă. În zădar Alsasul, Posen, Cu-a lor stare vă încarcă Ochii voștri, să pricepeți Unde duce-a țării barcă Și ce rău ne prorocește A cobirei neagră țarcă. Voi ne duceți spre pieire, Bismarqueuri de falsă marcă. Escelența, bezedeaua Cu mândrie poartă steaua Ce cu stimă i-a fost dată C-a putut a fi licheaua Ce la rus ș-aplecat capul Și la turc a-aprins luleaua Ci în loc de ștreangul care Se cădea, i-au dat cordeaua Căci nevasta-i pentru-o târlă De cătane fu cățeaua; În zădar cu-a lor mândrie Tu îngreuni canapeaua, Crezi că lumea te admiră Când ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>