Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM DE NIMIC
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 623 pentru OM DE NIMIC.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... ochii în albastrul cerului... colindările de prin stufișurile de soc cu flori mirositoare... găitanele verzi presărate cu rochițele-rândunicii, învoalte și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca binișor capul ... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... credincioasă, nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul. Sdrobitoarea opresiune a acelei stupide tiranii trebuia neapărat să dea naștere la încercări de revoltă. S'au mai găsit și bărbați, cari să'ndrăznească a gândi și a râde. Mulți dintre ei au căzut jertfa ... voință neîncovoiată; sub chipul acela de răzeș plin de bonomie naivă, e totdeauna deșteaptă la pândă cea mai sigură judecată politică, cea mai adâncă dibăcie de om de stat. Toate acestea, pe un fond moral fără cea mai mică imputare. Mai înainte de 2 Maiu - pe atunci corpul electoral era corp electoral, și Parlamentul, parlament, - Lascar Catargiu merge ca prezident al Camerei, cu ceremonialul de rigoare, la palat să prezinte răspunsul la adresa Tronului. Vodă Cuza, cu un zâmbet răutăcios, face semn primului ministru M. Cogălniceanu, care era de față ca de obiceiu, să primească adresa Camerei, și apoi, cu o mișcare ușuratecă, pune mâinile la spate. Eu vorbesc aici cu Vodă! zise Lascar Catargiu, și, îndoind ... iar când n'a putut păși, a stat țapăn pe loc; dar înapoi, nu s'a dat niciodată. Iată de ...
... Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat: „Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa de bună, mâine ne va ierta.â€� — „Oh, nu sciu de ce-mi vine să plâng câte odată, De ce în carul negru ea nemișcată sta?â€� Așa vorbeau copiii...; trecu întinsa noapte, Sîrmanii încercară s'adoarmă 'n deșert; Tot așteptau s'audă a ... zile multe, copiii 'n așteptare, La fie-care sgomot spre ușă alergau; Văzând că nu mai vine, vărsau lacrămi amare, Pe câți intrau în casă, de dînsa întrebau! Și toți ziceau: „E'n ceruri de îngeri ocolită, Petrece fericită, făr'a gândi la voi.â€� — „Nu! răspundeau copiii, măicuța mult iubită Nu poate fi în ceruri ... trecu o vreme; iar mortea ne'mpăcată Fu pentru ei umană, duioasă ca o sor: Căci nu voi, sîrmanii, lung timp să-i mai despartă De mama lor; la ambii săpa mormîntul lor, Acum ei dorm în pace, ...
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi e xistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic ― el era proză, deși proză bonomă ― el [o] iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviință care-i impunea și pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubea precum numai un om []își poate iubi copilul ... totdeauna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iară mânecele totdeauna suflecate trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel umbla. Bietul Porfire Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu ...
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... ce răspândește bunul, când vine ca acuma sub chipul poeziei dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și este de dorit să fie tot ce se scrie și se cugetă la noi. Dar românul e astfel: râvnește strălucirile străine, aleargă după umbrele și fluturii străini ... ascund vro idee, și când s-ar putea găsi cevași, limba o ascunde sub o mrejă încâlcită. Mai are românul că așteaptă să-i vie de aiurea judecata a oamenilor și a lucrărilor sale; călare pe două-trei nume, ce s-au veștezit de când se pomenesc, puterea criticii și dezvoltarea gustului sunt adormite în el. Ne pare bine că suntem cei întâi a vorbi de dl Dăscălescu și dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia, ce se arată cu așa miros de naționalitate, o floricică românească, ce se ivește lângă tufele de ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii scoși de sulițile turcilor. Căci mai ales împotriva acestor vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce ... o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea ...
... și fața lui atunci se-nveselea, se lumina, ca și când primblarea i-ar fi fost aievea. — Așa că n-ai să te duci de la noi, Aliuță? îi ziceam eu, netezindu-i barba. — Cum va fi scris! răspundea el. Pentru Aliuță tot era scris. De s-a născut, de-a mers prin bătălii, de-a căpătat răni, de-a venit la noi a fost scris. De va mai trăi mult sau puțin, de se va întoarce sau nu în țara lui, asemene era scris de mai nainte; de aceea el avea întotdeauna fața senină și liniștea sufletească a omului ce nu-și poartă grija vieții. Într-una din zile văzui în ... se așezau de pază la poartă și în jurul casei; era o nerânduială cum nu fusese niciodată. — Ce este? întrebai eu pe Aliuță. — Nimic, răspunse el. Bujor a trimis o scrisoare prin care ne dă de veste că mâni la amiază are să ne calce casa. — Și ce are să fie, Aliuță? — Ce va fi scris! adaose el cu ... ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
... sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ține minte - ori, mai știu ce ... ziua și noaptea nelipsit, nici în somn nu-i las... Cine-i crește? cine-i îngrijește? cine-i îndeamnă la bine? Da dacă-s proști?... De când îi tot dăscălesc eu? giaba: sunt grei de cap. - Bine, bine, zise Sâmpietru, văzând pe Dumnezeu necăjit, te știm noi ce procopsit ești; da Dumnezeu vrea dovezi, nu vorbe... Haide, nu ne mai împuia capul cară-te, cât e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! Ce să facă ... i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune o roată la mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... este numai că doctrinele acestei societăți tind foarte mult la degradare și materialism. Ca să ajungă cineva la gradul de perfect slujnicar, cată, mai întîi de toate, să facă amor cu slujnicele, să suspine neîncetat pentru dînsele și să sufere de multe ori asprimea gerului, ploaia și alte calamități, ca să poată conversa o jumătate de oră cu prea iubita sa slujnică în budoarul ei cel parfumat cu estract de ceapă sau usturoi. Slujnicarii se recrutează mai totdauna dintre gentilomii de mahala și mai cu seamă din mahalalele: Cuibul cu barza, Popa Chițul și Biserica lui Tîrcă… Caracteristica slujnicarului nu este anevoie de făcut. El este totdauna un june de la douăzeci și doi pînă la douăzeci și cinci de anișori, bine făcut, bine îmbrăcat, frizat și înmănușat întocmai ca un lion de Paris. Acest lux ar face pe oamenii fără experiență să-l ia drept fiul unui proprietar bogat sau de moștenitor al vreunui unchi din repertoriul teatrului comic francez; lucrurile însă merg cu totul altfel și vă încredințez cu mîna pe conștiință că vestmintele după ... a-l descri cu cele mai negre culori și se silește prin orice mijloace a-l face să treacă, în ochii publicului, de infam și trădător. Locurile frecventate mai des ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... așa de grozav profesorul că, d-ai vrea, chiar și tu ai învăța carte... Ci lasă muștele, nu fi prost... Să-i zici "Domnul" că, de nu, îți mănâncă coada... Și să nu scoți limba d-un cot, că-ți mănâncă și urechile, bunătat' de urechi, măi Grivei, măi... Câte nu spuneam și pisicii! Parc-o simț și acum, ghemuită în sân, caldă și moale. Torcea, cu capul pe gura ... c-un sfanț pe lună. Noaptea visam școala: un palat mare, mare și frumos, ca în basme, cu porți de fer, cu geamlâcuri, cu uși de cleștari, cu ziduri văpsite ca niște icoane, și mai împodobite decât steaua lui Nea Nicuță, încondeiată de Burghelea, zugrav vestit, căruia îi frecam văpselele între pietre numai ca să mă uit la el zile întregi cum din nimic scotea sfinți, îngeri, draci, cai și balauri. Veni și ziua de Școală domnească. Abia se luminase. Mă deșteptă frate-meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii ... de vro trei ori din mână și încep să socotesc măgarii și boii în cai, pe prețul Micului, adică pe 200 de
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V Satir și Perierg SATIR: Orice-a vrea Pan să-mi facă, măcar să mă omoare, Cu oamenii prin târguri nu-i chip de viețuire! Năravurile-n lume prea mult s-au felurit. Apoi și cu-a lor haine nu pot să mă-nvoiesc; Frumoși vrând să ... nu mă știi. Când mă-i cunoaște bine, când gându-mi vei afla, Atunci nu vei mai zice că oamenii sunt una. Al nostru neam de are defecte îndestule, Eu însă sunt prieten cu buni, și fug de răi. La curiozitatea-mi fă bine să-mi răspunzi, Și vei vedea în faptă că nu-s vreun fățarnic. SATIR: Nimic nu-mi trebuiește; mă-ntorc în codrii noștri, Dar pot ședea la vorbă pân-ce m-oi dezbrăca. Un ceas din mila Modei la care ... din scoarță pân-în scoarță Nimic n-a văzut altă decât a ei gravure, Plătind pre autorul c-un: Foarte mulțumesc! De toată osteneala și truda ce-a avut. Acest om ce-n ființă făcu nimica toată, Pierzând atâta vreme c-un lucru chiar netrebnic ... ...