Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TINE LOC DE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 466 pentru TINE LOC DE.
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita această localitate are a face o călătorie aproape de două ore printre cele mai frumoase grădini și vile și a privi o mulțime de vedute încîntătoare. Ajungînd pe creștetul colinei, primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani, clădit tocmai pe acel loc unde odată era monasterul antic în care își fini cariera vieții celebrul pictor Fra Giovanni Angelico. Esteriorul acestei biserici nu are nimic de admirat pentru călătorul arheolog, dar cînd cineva vizitează interiorul ei, este peste putință a nu se simți transportat în timpii cei mai glorioși ... îmi răspunse călugărul, oftînd din profunditatea inimei. Viața monahală, zise el, își are și ea amărăciunele ei, și încă foarte mari. Crede, amice, că eu, de aș fi liber ca tine, în loc să doresc a mă face călugăr și a lua cu aceasta asupră-mi o sarcină foarte anevoie de purtat, aș rămînea mai bine în lumea aceea plină de valuri, de
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... cea mai caracteristică manifestare a lui, al doilea vers, concentrând esențialul în două cuvinte, arată intensivitatea acestui sentiment — și amândouă la un loc stingerea lui. Adăugați la acestea regretul după amorul dispărut, apoi tonul care dă acestui regret o nuanță de mândrie și, fără să vă mai gândiți la lumina care se răsfrânge în mod fatal din strofele anterioare asupra lor, vă puteți da seamă cât ... și artistică în cele mai nebuloase teorii estetice. Ei au pretenția că ne pot sugera idei și stări sufletești numai prin imagini și prin șiruri de cuvinte, reduse la rolul de sunete. Și astfel, în loc să ne arate, de pildă, în lumină convenabilă, cel puțin colțul unei săli, ca să putem completa restul, poetul ne poartă prin întuneric sau prin odăile vecine! Decât așa ... doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu tergiversări de plantă. Voluptatea sepulcrală distilează-n mine seva Vesperalelor litanii, templele lui Saki-deva, Conturează nostalgia de
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... sfaturi bune năravurile rele? Știi a-ți păstra curate și cugetul, și mâna? Nu-ți sunt supărătoare a celor săraci lacrimi? De ești drept, nezavistnic, îndurător și blând, De crezi că e ca tine fieștecare om, Atunci cu bună seamă poți zice că ești nobil, Poți crede că cu Ector și cu Ahil ești rudă; Cezar și Alexandru și ... toți bărbații mari Că-ți sunt strămoși socoate-i de-ți plac și de-i voiești. Dar nu te folosește de-ai fi chiar fiu de rigă Când n-ai întru năravuri d-un câine osebire!“ Iată sentimente cu adevărat nobile; iată idei drepte și de care trebuie să se pătrundă tot acela ce vrea să fie cunoscut de nobil. Dea Domnul ca aceste maxime sfinte să se tipărească în mințile românilor și ca boierii noștri să le învețe copiilor lor, odată cu Crezul ... Ea este foarte bine nimerită în toate privirile; stilul e limpede, bogat și înțeles; versurile sunt bine întocmite, armonioase și vădesc că au fost lucrate de doi poeți; cadența lor e pretutindene plăcută. Mulțumim deci domnilor traducători care au întreprins un lucru atât de greu și l-au desăvârșit atât
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice într-alt loc: Dumnezeul izbândirilor, domnul Dumnezeul izbândirilor slobod au lucrat, de care frică și groază fiind cuprins și începătoriul neamului omenesc, strămoșul nostru Adam, s-au ascuns și < n-a > cutezat ca să iasă ... și a milostivirii, vrând ca să se împlinească și prorociia prorocului Zahariei care au zis?Spuneț fĂ©tei Sionului: iată împăratul tău vine la tine blând și șezând pre asin și pre mânz, fiiul cei de supt jug, cu care cuvinte Duhul Sfânt groaza carea o putea socoti norodul, pentru numele cel împărătesc, făcând pomenire de blândĂ©țe și de smerenie, minunat o au potolit întru atâta cât nu era nimic așa de sărac și de lepădat, carele să socotească că nu va putea mĂ©rge la împăratul cel cu numele smĂ©rin și sărac. Deci spre arătarea aceștii faceri de ... voiu aștepta, Doamne, și oasele mĂ©le să vor odihni întru nădăjduire. Pentru care lucru mie mi să pare a fi părinții cei de demult asĂ©menea acelora pre carii îi ia și-i învăluiaște furtuna cea de ...
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... STĂNICĂ S-o pus la tauletă. DRĂGĂNESCU. Bine, du-te de-ți caută de treabă. (Stănică iese.) Avem vreme de vorbit. TEODORINI. Viu de la tine, mi-au spus că ești aice, ș-am venit înadins ca să-mi dai cele de pe urmă științi. DRĂGĂNESCU. Tronc! tocma când o să ne apucăm de treabă! Ești așa de struluibatec, încât sunt sigur c-ai uitat tot ce ț-am spus. TEODORINI. Așa ți se pare? Ascultă dar să-ți repetez lecția mea. Tu ... i la tine! (Iese amândoi; Stănică intră.) Scena III STĂNICĂ: (singur) . Iaca, bre! cuconașii iștia se duc, parcă se tem de cuconiță. Doamne! cât îi de amarnică azi! nimic nu-i mai place. Am închiet-o de trei ori și tot s-o rupt sferile, curgea apa de pe mine; pe urmă o trebuit s-o văruiesc din cap pănă în picioare, da încai acu-i albă și roșă ca o păpușă. Parcă ... IV C-na CALIOPI, STĂNICĂ CALIOPI: (cântând). Azi cu o petițiune M-adresăi cătră Amor, Și-l rugăi cu-ncordăciune, Să astâmpere-al meu dor. De-a mea tristă pusăciune, Te îndură, zeu de foc! ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii ... tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la reședință, cu livretul de oaste, și uitase. Și câte și mai câte, până când, într-o bună zi, moșneagul îl luă din scurt: — Mitrule, ție nu ți-s ... grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce să știe alții înaintea mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja de ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și cât de bine îmi prinde răcoarea asta după un marș obositor de o zi întreagă! Dinspre grajd, vine o fată tânără cu o doniță de lapte; fața-i îmbrobodită cu o basma albă până aproape de urechi. Un vânător ardelean o oprește și o întreabă nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ... el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de la Anzio! Și câte flamuri, câte petreceri și cântări nu se află la Anzio, un adevărat cuib de rai! Eram răpit de povestirea și ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... individul, același rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca ... aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul ... auzit întrebarea mea, nu-mi răspunse nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu care te-ai împușcat! Au nu te vezi plin ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... foia să se dea jos, bolborosind printre dinți: — D-apoi să-mi dai simbria, că eu mă duc... — Bată-te Dumnezeu, nevoiașule, că de douăzeci de ani te duci și tot nu mai pleci. Măcar de te-ai duce dracului!... — Parcă-c eu de vină, dacă-s caii stătuți de drum... În același timp voi să sară în noroi. Stăpânu-său îl apucă de ceafă: — Ce faci, mă!... Vrei să sari în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc? — Poi ce să fac ... Tănase se mai lumină la chip, întrebă pe fecior dacă a venit cineva în lipsa lui, apoi, sub cuvânt că acolonu era destul loc, că să nu pară că ascultă de vorba nevestei, se duse la el în odaie să se schimbe. În același timp, Tincuța, mângâind fata, își revărsa trebuința de a înbrățișa pe cineva, de a auzi o vorbă bună, ea, care avea atâta nevoie de mângâiere. Stăteau amândouă, una lângă alta, de vreun ceas, când intră Scatiu. — Mă rog, mâncăm astăzi? Tincuța urma a spune fetei o istorioară. Se întrerupse un moment și-i
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... iar fata doarme pe brânci, ori strânsă făcută ghem, sau cu mâinile între genuchi. - Aceasta este piaza reaoa a împărăției tale, răspunse filosoful; de nu o vei depărta din casă, nu se va alege nici praful de d-ta și de copiii dumitale. Împăratul băgase și el de seamă că se cam adevereau zisele filosofului, că de când, adecă, dobândise fata, d-atunci și el dă îndărăt. Dară nu știa ce să facă, cum să scape de prăpăd pe cei doisprezece copii. Bietul împărat! Și acesta îi era copil. N-ar fi vrut, vezi, să piară nici unul. În cele din urmă ... pisica moartă. - Să te duci, fetico, din casa mea, zise baba și îndărăt să nu te mai întorci. Te văz a fi fată de oameni, te văz că ai scule, dară lipsă de așa bogății. Mai bine eu cu sărăcia mea și să trăiesc în ticnă. De când ai venit tu, belele mi-au tăiat inima. Du-te, dragul mamei, și ia împreună cu tine tot ce ai adus în casa mea și bun și rău. Fata n-avu încotro, și cătă să plece din coliba babei. Înainte însă de