Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEZI FUSE
Rezultatele 321 - 330 din aproximativ 2012 pentru VEZI FUSE.
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... pufăind de râs, parcă-s un neamț calic de cei care scot măsele la iarmaroc. Băiatul n-are să mă mai cunoască când m-o vedea la Paris. Toate-s bune și frumoase, adause el, dar dacă am primit să mă fac de râs în haine așa caraghioase, nu voi primi ... nemaiumblate de el, locuite de alte neamuri, cu alte legi și obiceiuri, vorbind alte limbi și închinându-se la alți sfinți. Pe fața lui se vedea întipărită teama necunoscutului; fața însă mohorâtă a țiganului strălucea de veselie. Avea, mă rog, să vadă atâtea târguri și atâtea minunății nemaipomenite. De ... soi de dări și havalele. El n-a călcat niciodată pragul vreunei dregătorii publice; iar în casa lui, ferească Dumnezeu, nu s-ar fi înfățișat vreun obraz al cârmuirei decât doar cu spinarea încovoiată pentru a săruta mâna soției lui și a-l felicita de ... să se miște, să se lungească, ba chiar să și ațipească câteodată, atunci începu să prețuiască drăcia nemțească, căci fără dânsa cine știe când ar fi ajuns la Paris să-și îmbrățișeze copilul și câte parale l-ar ...
... puțin per-nicioase pentru sănătatea corpului și a spiritului, fiindcă aici (subliniind ironic, în pofida d-nei Alexandrescu) după toate aparențele, nu poate fi caz de bănuială... (Alexandreasca, mutră.) Sper însă că doamna care a căscat acum a treia oară... D-na ALEXANDRESCU (înțepată) Ei ... Știu, dar sfeștania ține câteva minute, nu două ceasuri. PROFESORUL În fine. TOȚI A! PROFESORUL Estetica, fiind o știință exactă, arta nu poate fi lăsată pe mâna celor nepreparați științificește... Nu știi dreptul, nu poți fi avocat, ori magistrat; nu știi medicina, nu o poți exercita; nu știi Estetica nu poți profesa o artă. Arta are nevoie de controlul, de solicitudinea ... din spate cu atențiune.) TÂNĂRUL Dați-mi voie să vă citesc. DIRECTORUL Mă rog, sunt lungi actele? TÂNĂRUL (scoate din ghiozdan un caiet gros) Veți vedea. SUFLORUL Dă-mi voie! asta e atribuția mea, a suflerului. (ia caietul; îl deschide.) E scris mărunt. TÂNĂRUL A! eu scriu ... sub cari voiți s-ascundeți pornirea d-v. contr-a tot ce-i românesc. DIRECTORUL A! d-le! noi nu putem fi ...
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
... poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că ... viață cu dânsul. Acești oameni, ținând încă minte că sunt moldoveni, se înțelege că-l vor asculta și-i vor da tot ajutorul care va fi cu putință. Ei vor merge în rând cu dânsul spre ajungerea țintei dorite, având în inimi tot acel dor de o viață mai bună pentru ... fel de fel de ticăloșii. Acest lucru face necrezarea țăranilor încă și mai mare. În fiecare obște de oameni sunt și lepădături. Asta se poate vedea întotdeauna și peste tot locul, dar mai ales în ziua de astăzi în viața noastră. Noi luăm preoțimea întreagă îndeobște și vedem cu bucurie că ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... pot să mă-nsor Cu fată de trup de om, Căci baba ce m-au moșit Mi-au spus că ursita mea Zână frumoasă va fi, Ce sub soare n-au mai fost, Deci dă-mi arme și ostași, Să mă duc să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia ... stelele începu Să clipească în senin Ca niște de aur ochi, Ce se uita la Bogdan, Țintă, ca când se mira; Căci ele prea rar vedea Alt om pe-acolo umblând. Deci eroul ostenit Opri obositul cal Lângă un șipot curat, Ce din munte izvora Și în coif apă luând Întâi ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tinereții. Mă credeam frumos ... un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, pe câte una, fără să le disting la început ... unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ... mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o învățai o minciună (ca și cum ar
Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky
... pur și simplu Pawlowsky. Dar să meargă d. Pawlowsky și, fără nici o autorizare, să-și permită a vorbi ca și cum ar fi fost autorizat, mărturisesc drept că aceasta n-o înțeleg din partea d-lui Pawlowsky! Eu bănuiesc ce și-a zis d. Pawlowsky. D ... rău că nu s-a îngrijit a avea la timp cuvenita autorizare. Căci, în definitiv, dacă d. Pawlowsky tăcea, n-ar fi vorbit. Ei? dacă n-ar fi vorbit, ce mare deosebire? Dar d. Pawlowsky a ținut să vorbească; foarte bine. Atunci mă întreb eu: dacă între a tăcea ... un moment de îndoială. Deși știrea era oficială, mai presus, prin urmare, de orice bănuială de parțialitate, mi-am zis: Pawlowsky?... Imposibil. Pawlowsky nu poate fi capabil de așa greșeli politice. Pawlowsky, pe care de obicei îl știu toți rezervat, ducând prudența și tactul dincolo de limitele obișnuite — Pawlowsky? nu ... a confirmat că tot Pawlowsky acela este și mi s-a dovedit că Pawlowsky a vorbit chiar fără a fi ...
... gânditoare Când s-ascundea în nourași, Când s-aprindea tremurătoare Deasupra sfântului oraș. Și a Golgothei. Jos în ceață, Din munte târgul se vedea, Iar sus, în pacea lor măreață, Trei cruci înalte înnegrea: Pe cele două... spânzurați Se mai vedeau cei răstigniți, Și slabi, la fețe-ngălbeniți, Erau ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... fără de moarte Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de ... fii gata cu arcul ca să o săgetezi, iar paloșul și sulița să le ții la îndemână, ca să te slujești cu dânsele când va fi de trebuință. Se deteră spre odihnă; dar pândea când unul, când altul. A doua zi, când se revărsa ziorile, ei se pregăteau să ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... oraș trăise, însă cu viața câmpească, Și cu-a naturii frumusețe, era mult mai mulțumit. În sfârșit, pe acest tânăr negreșit l-ar fi ales Mentor ca pe Telemah-Centaur, ca pe Ahiles. Deci el de-a sale talente nicicum nu se sumețește, Și deosebit de-aceste ... ai dus, dragul tatei! Deci Domnul să-ți deie bine, Și să te povățuiască ca pe un copil străin; Și amarul vieții mele cât voi fi eu făr’ de tine, Ție dulce să se facă și să-ți meargă tot în plin; O, Doamne, a mele zile te rog ... servesc, Să-ți fiu sclav, să-mi fii stăpână, altă simbră nu voiesc: Prea mă rog măriei tale, mândruță cucoană dragă, Iar eu ți-oi fi cu priință ca câinele de la oi Și te-oi păzi cu credință. Căci sufletul meu se-mpacă, Cât vom trăi noi pe lume, să ...
George Coșbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo
... n-avu loc, cât larg era, Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, și-așa socot Că nu va trece luna Și-oi fi scăpat de-aici detot. Dar vezi te rog de una: Să nu mai faci cum ai făcut S-aduni la tine satul, De veselă că ... ciungi și-ologi! Hristos să-i miluiască! Tu mergi la popa-n sat să-l rogi O slujbă să-mi citească. Puteri de nu vei fi având De plată, vorba-i lasă, Că-i voi lucra o zi, oricând, La-ntorsul meu acasă. Pe Nuțu vi-l lăsasem mic, Cu creștetul ... vă răstoarnă casa? Făcutu-i-ați și lui la fel Căciulă, cum am vrut-o? Aveam o piele-n pod, de miel, Doar nu veți fi vândut-o? Nevestei mele să-i mai spui Să-mi cumpere o coasă, Cea veche nu știu este-ori nu-i Și-o fi acum și roasă De când rugina scurmă-n ea. Să-mi văd, o date-ar sfântul, Cum cade iarba-n fața mea Și-mi bate ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; Nu zic că nu-i învățată. Isteață și delicată, Politicoasă. Holteiul Apoi ce vrei altă? Însuratul Îi pentru alții frumoasă... Iar eu plâng și ... luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi donc! ce surpriză îmi face ghiujul acest făr’ de minte, Urează ca din vechime cu ruginite cuvinte! Cucernicul meu chelar, ca zăpada înălbit, Strângând umerii ...