Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCEPÂND DE LA

 Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 546 pentru ÎNCEPÂND DE LA.

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

... sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe toate la fel. Și ce și-a zis: „Bine, dacă la trup îs deosebite, de ce n-ar fi și la pene?â€� Atunci s-a uitat în sus, în jos, și-a hotărât îndată unui păun — păunul era alb, cânta ... Ia să rămân eu neagră cum sunt.â€� Și neagră a rămas. Tot astfel și corbul. Puține au avut înțelepciunea să se roage de Dumnezeu să le facă el cum o crede în nemărginita lui mărinimie. Așa Preaînaltul și-a atins degetul de penele păunului și-a făcut: prigoria, gangurul, scatiul. Ba chiar și eu am întins aripile de mi-a pus albastrul de pe ele. Uite. Mărturisesc, cam puțin, însă și așa e bine, că tot mi-a venit mintea cea de ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... 29 octombrie, se mută la numărul 73, care e mai departe decât numărul 94! * Și acum, spre a termina pentru astăzi, o ODĂ La Regatul Român Un soare nou străluce pe plaiul țărei mele Și-n raze hriliante — înconjurat de stele Zâmbește cu iubire, cu grații și amor La tot ce-i român astăzi, la toți câți țara ador! Un stol de păsărele din regiuni înalte Inton în armonie un imn de bravitate? Urând cu bucurie ca țara lui Traian Să meargă spre progrese mereu, din an în an. Un rai de floricele împart a lor nectare Pe aripi de zefire din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul de Regat. Acum, ca niciodată, întreaga țară gustă Din cupa amoroasă o băutură-Augustă Prin care-și pregătește un falnic viitor, Un viitor de aur, ce-i demn d-acest popor. Prin astă băutură ce azi i se oferă A noastră mândră țară s-avântă spre altă ... notițe literare sunt scrise mai ales pentru cine nu a văzut până acuma Sinaia. În adevăr, e vorba să facem o mică dare

 

Dimitrie Anghel - Fata din dafin

... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne ... altul, ne așezam pe lespezi și așteptam încrezători ca lumea fantastică a celor ce au ființă în povești să se trezească și întrupeze. La Fata din Dafin visam noi, la frumoasa și bălaia copilă robită de un farmec, căci în grădina noastră era un dafin uriaș și plin

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ... de român încă n-au ajuns să învețe carte... oameni în fine care au făptură și caracter de la tații greci, bulgari și numai numele

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... a împlinit. Că, din una-n alta, au hotărât ca hotarul să le fie un nuc, nucul acesta, care pe atunci să fi fost copac de un an, crescut în vale, la poalele dealului dinspre răsărit. Dar, peste noapte, Odobac voinicul se gândește ce se gândește, se scoală, se duce la nuc, îl apucă bărbătește de trunchi, îl smulge cu rădăcini cu tot și se suie de-l înfige drept în creștetul dealului. S-o fi mirat el Cârlibaba, Dumnezeu știe, dar prin minte n-a putut să-i treacă ... ani, nalt și spătos, ca și moșu-său Toader, vânjos și uscat, ca și dânsul, numai cu obrazul mai rumen și cu pletele negre. Trăia la un loc cu moșneagul, care-i ținuse loc de tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

... Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român Congresul Cooperativ Român de Ion Luca Caragiale 1893 ȘEDINȚA DE INAUGURARE Ședința solemnă de deschidere a congresului se începe la orele 1 d.a. sub președinția dlui Dem. Buteulescu, prezenți fiind 1000 de membri cooperatori. PREȘEDINTELE , în termeni foarte frumoși, salută și felicită pe membrii congresului pentru patriotismul cu care sau grăbit a veni să aducă ... trebuie ciocănit mereu. (Aplauze.) UN GUVERNAMENTAL LIBER-SCHIMBIST : Luați seama: vrea să ne potcovească! (Râsete și sâsâituri.) D. IORDACHE IONESCU din Șelari, prezidentul „Spumei de drojdiiâ€�, societatea comercianților români de băuturi: Vin, domnilor!... (Chef mare și tămbălău în toată adunarea. Oratorul se așează la loc mahmur. Zgomotul se potolește.) D. PREȘEDINTE : Urmați, frate cooperator... O VOCE : Degeaba! acuma i s-a stricat gustul! ALTA : Să-l dreagă ... Murmure, întreruperi și protestări.) DIRECTORUL fabricii „Stellaâ€�: începutul acesta nu miroase bine. (Zgomot.) D. PREȘEDINTE , către orator: Mă rog, compania dv. nu este înscrisă la ordinea zilii. În ședința de noapte... La noapte! DIRECTORUL Comp. bar.: Dar, domnule președinte!... TOATA SALA : La noapte! la ...

 

Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

... Miron Costin - Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace de Miron Costin LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA... DNI Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți, carii pomenescÅ­ de descălecatul cel dentâiu a țărîi noastre și Țărîi Muntenești: Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin. DionÅ­, la viața lui Traian-împăratul — latin. Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat. Aceste au scris de Dachia, cum au descălecatu-oă TraianÅ­, împăratul Rîmului, în anii de la Hristos 1202, pre socoteala vrĂ©milor, cu rîmlĂ©nii. Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorÅ­ Moldovei: Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi ... truda noastră, cît să nu să uite lucrurile și cursul țărîi, de unde au părăsit a scrie răpăosatul UrĂ©che vornicul. Afla-vei de la Dragoș-vodă, din descălecatul țărîi cel al doilè,

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea. Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la dânsul. Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ... fete ce trec de

 

Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație

... el spre îndeplinirea scripturilor și spre a noastră, a nepocăiților, răscumpărare de blestemul păcatului strămoșesc..." Gazeta orașului Metz, în număru-i de la 20 septembre același an, scria următoarele: „Un litograf de la noi a cumpărat de 20.000 franci stofă de mătase, pe care s-o taie în bucăți ca să tipărească pe ele desenul «hlamidei». O singură casă de comerț tot de aici a vândut în aste trei săptămâni 80.000 de medalii cu chipul fecioarei; altul, 52.000. Vaporașele de pe Mosel au transportat în același timp 6.000 kilograme de cruciulițe, iconițe, mătănii și alte obiecte plăcute evlaviei..." Își închipuie prin urmare oricine ce năvală de credincioși a trebuit să fie la catedrala din Trier în ziua când, cu slujbă mare, episcopul și tot înaltul cler au dezvălit cutia în care sta închisă de mult „hlamida mântuitorului". Lume după lume a alergat... Orbi, surzi șimuți, ologi, schilozi și betegi, nebuni, apucați și capii — veneau care ... fețe bisericești, ca să-ntărească în popor încrederea în sfânta hlamidă, prefăcându-se că vin betegi și se-ntorc teferi. Pe lângă asta (și aci începe

 

Emil Gârleanu - Demisia

... în afară îi dă chipului înfățișarea aceea îndrăzneață și batjocoritoare pe care o are și-n întorsătura vorbei. Deși nu poate să aibă mai mult de treizeci și cinci de ani, părul, pieptănat cu cărare, e înflorit ici-colo de sclipiri albe. Mincu, sfrijit, cu obrajii înfundați, aproape fără de gene și sprâncene, dar luminat de zâmbetul ascuțit pe care meseria cupletistului îl pecetluiește totdeauna pe buze, se miră parcă: Îți merge bine la Constanța, Șerbescule. Șerbescu, drept răspuns, își asmuță buzele și dă drumul la rotogoale de fum care ies, una după alta, se rotesc, apoi se-nșiră-n aer, ca o salbă. Pe urmă se uită primprejur. — Mincule, am rămas ... halba, golesc băutura câteșitrei, și mai vine un rând. Șerbescu lovește cu pumnul în masă: — Cât ai pe lună, domnule? — O sută douăzeci de lei. — Și ca controlor cât câștigai? Funcționarul își vâră cele trei degete de la mâna dreaptă în buzunarul jiletcei, scoate pieptul în afară și dă capul pe spate, de răspunde cu ifos, încâlcindu-se: — Pân la o sută șaapte-șaapte-zeeci de

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... rămână o moștenire neatinsă a generațiilor viitoare. Și care poet, în momentul adevăratului entuziasm, nu ar trebui să uite marginile actualității și, încălzit de raza unei încrederi adesea iluzorie, nu și-ar înălța aspirarea spre o nemurire omenească?... Era într-o seară lină de mai din anul 1871; dar în salonul unde se adunase atâta mulțime de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>