Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SA NU
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 922 pentru CA SA NU.
... George Coşbuc - Mânioasă Mânioasă de George Coșbuc Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai demult, În priveghetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! Că-n zori Lina sta ... Vântul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz: Eu mergeam la plug în laz, Și, când trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut. Îi vorbesc, și nu-mi răspunde, Nu-mi răspunde! Și-o întreb, și nu-mi răspunde! Și mă mir ce i-am făcut! Vreau de-aici să rump o floare! Ochii unui înger scump Au albastrul de cicoare, Și ... ei frumoși și dragi Priveau tot spre poala rochii, S-a pus Lina pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii, Umblă ochii! Ca la șerpi, îi umblă ochii, Și mă mir ce i-am făcut! Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribeag ... din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag Mai știu eu ce-aștept în prag! Alte dăți suna zăvorul; Lina pe furiș, ca dorul, Pășea-n degete pridvorul Și la mine-n prag venea, Mamă-sa cât ce-adormea. Azi ard hainele pe mine, Mi-e greu capul
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... decât o nepoată, pripășită pe lângă dânsul de când a plecat la agialâc, ca să-i păzească coștoroaba. Și nu mărită fată mare, nu sleiește un puț, nu dăruiește un crâmpei de salbă iconostasului unde se miruiește, caiafa de el! Și vorba se încinse ca focul. - Să dea Hagiu?... Hagiu să dea?... - Dar nu l-ați văzut cum mișună prin cârciumi și băcănii? zise ctitorul. Intră într-una, ia binișor o măslină, o aduce la gură ș-o strecoară ... mormăind: "A mea era!... era a mea!" Paracliserul știa de la nepoata Hagiului că Hagiul de zece ani taie din turul pantalonilor ca să-i cârpească pe unde se cosesc. Scurteica fusese încă p-atât de lungă, dar o scurtase mereu din poale, ca să încăputeze mânecile. III Fum pe coșul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nămeții până la ștreșini. Apele să înghețe tun. Treaba lor! Hagiul nu vrea să știe de crapă pietrile la gerul Bobotezei, nici dacă în iulie turbează cânii de căldură. Iarna tremură, vara gâfuie. Toată viața lui, de ... ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... Bărnuțiu nu e om de știință, că Șincai nu e istoric, că Societatea Academică Română e stearpă, că cele mai multe ziare și poezii nici nu merită acest nume; de ce să fie totuși așa de amar combătute? Tot sunt creațiuni de cultură, forme fie și goale pentru primirea cuprinsului viitor ... și de eufonia cuvintelor, totuși nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală; fiindcă sonul literelor nu are să ne impresioneze ca ton muzical, ci mai întâi de toate ca un mijloc de a deștepta imaginile și noțiunile corespunzătoare cuvintelor, și unde această deșteptare lipsește, lipsește posibilitatea percepțiunii unei poezii. Din contră, cine ... ninsori. partea materială din ceea ce este frumos în această poezie sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
... pistevo era de jale sfânta religie a auzi cineva domneasca rugăciune, care se zice în auzul tuturor ce se află înaintea Domnului, cerând ca să fie voia lui, precum se face în cer așa să se facă și pe pământ; cerând pâinea cea spre ființă, adică să nu ajungă, dupe cum a ajuns fiul omului, mai jos decât fiarele pădurii și păsările cerului, neavând unde să-și plece capul; cerând ca ... ceea ce îl povățuiește ea, astupându-și auzul la glasul ei cel mântuitor, punând într-adins a le vorbi într-o limbă ce nu era a părinților lor și pe care nu o înțelegea! Când altădată ar fi putut mai bine a se potrivi acel verset al prorocului și împăratului: "Urechi au și nu aud"? Tot era degenerație, amorțeală! Ieșind din biserică, vedeai pe jeluitor a se sili să-și dea jalba către stăpânire în limba grecească ... se gătesc pentru darul preoției. Întâmplându-se oarecare neînțelegeri între răposatul și preasfinția-sa părintele episcopul, Lazăr a trecut în Brașov, de unde, ca ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... de culori. PetrĂ©le , albatrozii și muetele , cu aripi ascuțite, retezeau netezișul apelor, muindu-și gușa, în goana vânatului. Ogrăzile de măslini, pe povârnișul golfului, ca niște petice de fum împrăștiate pe-o pânză verde și înflorită. Atunci Cella, fără să clipească, dreaptă ca o făclie, cânta. Vorbele ei curgeau ca niște picături de apă ce cad pe marmură. Nu era șir, nici înțeles. Nu ghiceai gând, nici simțire omenească. Și glasul Cellei suia fără căpătâi, repezindu-și dorul, nedeslușit și rece, între mare și cer." Cimpoiul, chinuit la subțioara ... Dincolo de lume, pe unde nimeni nu mă poate urma. — Și când te înfunzi în scorburile pietroase nu simți singurătatea ca o durere? — Nu știu ce e durerea, căci n-am cunoscut plăcerea, nu plâng, PetrĂ©l pasăre de mare de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii ( fr.: le Muetă pescărel ( fr.: la mouette ). căci n-am râs ... la un loc n-ar fi putut cuprinde." "O, de ce vânturile nu mă dete rechinilor! Viața n-ar fi murit, căci, adormind pe talazuri ca pe-un pat moale, cea din urmă tresărire a dragostei ar fi călătorit veșnic,
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
... Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe ... pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să ... aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea jos, Și fără să-l cunoască, ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... înțelege îndată că nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca redactor al Timpului mai mult decât a avut, să fi avut mai puțin, pentru micile lui trebuințe materiale tot atât era. Numai după ... Eminescu? Am răspunde cu toată convingerea: nu! Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era, prin urmare, pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plângerea mărginită a unui egoist nemulțumit cu soarta sa particulară, ci era eterizat sub forma mai senină a melancoliei pentru soarta omenirii îndeobște; și chiar acolo unde din poezia lui străbate indignarea ... estetic, iar nu cu o amărăciune personală. Eminescu, din punct de vedere al egoismului celui mai nepăsător om ce și-l poate închipui cineva, precum nu putea fi atins de un simțimânt prea intensiv al fericirii, nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninătatea abstractă, iacă nota lui caracteristică în melancolie, ca
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, La marfa lui gândește, iar altă grijă n-are; Când cumpără ... nu afli alt ca dânsul Să știe cum să-mpartă un rup în patru grefuri, Un cifert din cot să fure și litrele din ochi. Nu arde lumânare, nu face iarna foc, El tremură mai bine decât să cheltuiască, Ș-adeseori în casă trăiește fără slugă. Cămeșa nu își schimbă cu săptămâni întregi; Prostirile-i în patu-i de negre putrezesc; Un singur caftan are rămas numai urzeala. De vede la o masă ... s-a dus în ceea lume? O, când boierii noștri și-ar ști trebile lor Cum știe el pe-a altor, nu ...
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
... a mea să fie!“ „A ta!“ strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcând un salt Ș-apucând în a sa mână un gigantic bolovan. „A mea!“ strigă Strâmbă-Lemne, ridicând un stejar nalt Și-nvârtindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan. Iată că un răcnet jalnic sus pe munte se aude! Urieșii se-ntorc iute, părăsind armele crude, Și zăresc pe Statu-Palmă ... mari se sparg în zgomot, răpezite peste dealuri, Dar nici clocotul lor aprig, clăbucind, ferbând în spume, Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani în rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume, Cu fălci negre scrâșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol. El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pământul să-l turtească-n răzbunare! Ca și dânsul, Strâmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducând viscol, ducând larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ... prin vis călătorind. Urlă-n vaiet urieșii!... Amândoi, cuprinși deodată În vârtej de nebunie, se fac Dunăre turbată S-în văzduh încep s-arunce, împroșcând ca ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... cu toate dichisile cĂ©le bune și ne-au alcătuit trupul cu toate mădularile: cu gură, cu urechi, cu picioare, cu ochi și cu mâini, ca acĂ©stea toate să le întindem și să le lărgim în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate și scârnave și făr’ de lĂ©ge, carile nu să cad. Drept acĂ©ia, să cinstim și să slăvim pre ziditorul nostru și să-i mulțămim ca celuia ce ne-au făcut și ne-au cinstit. Trup ne-au dat, ca cu dânsul să slujim Dumnezeului celui putĂ©rnic și bun și întru nimica să nu lăsăm soarta diavolului, vrăjmașului lui Dumnezeu și pierzătoriul sufletelor noastre, să nu-l lăsăm să ne stăpânească el, ci totdeauna să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, pentru că a lui făptură și zidire suntem. Gură ... va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ...
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
... dar imortalii noștri sunt copilăriți cu totul! De s-o apuca Mitiță să le cânte cu fagotul, Mâni, le vine fantezia să pornească chi lo sa? O chindie, un macabru terza-perza hopsasa! A! mi-ar trebui-nțeposul stylum al lui Juvenal, Nu penița mea cea boantă și condeiul meu banal, Sau măcar, dacă n-am stylum, de-aș fi-avut măcar noroc Să posed și eu ca ... pentr-un biet teatru — ierte-l Domnul pe-Aristia Fondatorul! sau mai bine, nouă, ierte-ne prostia! — Pe când, zic, pentru teatru, prăpădit ca vai de el, Cum am spune vechi-grecește hlemande marel to del Nu putu găsi ministrul supereminent Haret, Nici măcar lescaie frântă în mirificu-i buget, Ș-asta, când? când, Melpomeno? când, o Thalie română? În momentul când ... Mai la urmă „frunzuliță lobodă...â€� ce-mi pasă mie De teatru-comedie, boscărie-academie? Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii? un gag. ca Galilei, Să caz jertfă la prigoană ad majorem gloriam Dei Ca să strig e pur și muove!? Nu că nu ...