Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU ADEVĂRAT
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 392 pentru CU ADEVĂRAT.
... a cărei pecete purta niște inițiale binecunoscute mie, și a cărei adresă era scrisă de-o mână asemine binecunoscută mie, mâna prietenului meu. Cu ce strângere de inimă deschisei scrisoarea! Prin ea mi se vestea că Constantin viziteul, o slugă veche și credincioasă, sosise cu trăsura spre a mă duce la moșia părintească pentru timpul vacanțelor. Scrisoarea era scurtă, dar întovărășită de câteva gavanoase cu dulceață, o cutie de rahat și câțiva galbeni de cheltuială pe drum. Prin post-scriptum tatăl-meu îmi zicea să iau sama să nu răcesc ... oblojele, luptă de la care atârna liniștea a două luni de vacanțe; însă el, de frică să nu piarză gologanul, începu să scârțâie cu arcușul pe strune, fără să mai aștepte învoirea mea, și în același timp prinse să cânte și din gură cu niște strâmbături așa de ciudate, încât nu mă putui opri de a zâmbi cu tot amarul ce simțeam în mine. Bietul Balan, nedeprins cu asemene sunete ce-i supărau nervele, prinse și el să hămăiască și să urle de răsuna vecinătatea, țiind astfel ison cântecul țigănesc. — Schimbă altul ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... pe ziarul Graiul Trotușului pe a cărui pagină de anunciuri, între cașcavalul de Penteleu și stacoșii de Marea Neagră, citi următoarele rânduri scrise cu litere mari: Subsemnatul, cu toată stima aduc la cunoștința onorabilului public că am deschis o locantă de lux la băile Slănicului cu bucătărie franceză sau română, după gust. Vinațuri străine și indigene cu prețuri moderate. Serviciu prompt și regulat. Table d hĂ´te în fiecare zi sau prânz Å• la carte, după voință. La abonamentele cu luna se fac reduceri. Ce idee! zise Peruzescu, lovindu-se cu mâna peste frunte. La Slănic!... La Slănic!... La băi în țara mea! Acolo-i dă mers. Un viitor om mare trebuie să-și cunoască țara ... a făcut silă de străini. Anul acesta nu voi să-mi deșert punga la nemți sau la franțuji. Să vedem cum o mai fi și cu ai noștri? — Aveți mare dreptate. Sunteți negustor? — Nu, răspunse Peruzescu, c-un surâs protector. — Proprietar, poate? Vă ocupați cu lucrul câmpului? — Ai-da-de!... Unde mă ocup eu cu secături dă alea. Proprietar, da, cât poftești, însă moșiile nici le văd ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... 1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han ... firește; așa de greu că d-l Stavrache, mai întâi, nici n-a voit să crează. Cum s-a putut? Omul cu greutate, proprietarul cu atîtea acareturi și cuprins, mai bogat decît multă lume dimprejur! - frate-său! preotul - să fi fost capul bandei de tâlhari! Și cu toate astea era adevărat. Dracu-l împinsese! Și nenorocitul își povesti din fir în păr toate isprăvile. Călcarea de la el fusese un marafet ca să adoarmă bănuielile. Cu ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă ... rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie ... mi tălmăcea zugrăvelile, înfigând degetul arătător asupra sfinților și oftând parcă ar fi voit să plângă vremile apuse și credințele de odinioară. Erau patru. Trei - cu giubele lungi, cu șepci cu cozoroace de lac, crăpate și șterse de lustru. Jupân Hagiul purta pe umeri o scurteică de lastic, galbenă, spălăcită, pătată de untdelemn și picată cu ... băieri la pungă, ca în ziua de azi... Hagiul plecă capul în jos, strângându-și poalele scurteicii. Doi din bătrâni iar zâmbiră și iar înțeleseră ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ghearăle sale. O colonie de otomani goi și flămânzi, ce nu mai găseau ... popor încălzit de soarele asiatic, Osman avea pe lângă un fond de trândăvie orientală toată fierberea unei senzualități nesățioase. El iubea luxul, băutura și mai cu osebire femeile; și, cu toate aceste, în pieptul său nu s-a dezvălit niciodată simțimântul vreunui amor adevărat. El căuta în amor nu un ideal, ci un mijloc de desfătare a simțurilor sale, și acolo unde nu putea izbuti prin viclenie ... cântece de dragoste care scoteau pe furiș din pieptul nevinovatelor fete suspinuri de dor. Ici ședeau bătrânii satului cu figurile lor serioase și meditative, încinși cu curele late și țiind în mână câte un lung toiag, semn al statorniciei; dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu ...
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... vânătoare în Basarabia de Constantin Stamati-Ciurea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odiÂnioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o ... zis, lăcomia de cuceÂrire, înnăscută omului, ea iese la iveală în diferite chipuri. Unii aleargă după vânat, țintind în păsărele, alții vânează frumusețea, împușcând cu fraze sentimentale, făgăduințe înfocate sau cu louis dori 2 și gălbenași. Bancherii împușcă în creditori cu polițe neplătite, cărturarii de la masa verde cu codici, diplomații cu note și hâtre combinații. Damele împușcă cu căutături nerezistibile, izvorâte din gingași ochișori, ce străbat cuirasele inimilor celor mai călite. Și toți acești vânători de ambe sexe sunt când țintași, când țintă ... are munți, lacuri și păduri, el se compune din șesuri, curmate în mari intervaluri de râulețe. Pe la anul 1840, Bugeacul se putea numi un adevărat Eldorado4 al vânătorilor, cuprinzând mii de păsări, ce se-nmulțeau prin abundentele ierburi ale acestor șesuri ce se întind până la Dunăre ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor lipsi, mai ales ei, conștient ori instinctiv, să urmeze cu scumpătate lapidarele povețe ale ilustrului florentin, pe cari le ponigresc pe față, urmând și-n aceasta tot o povață a lui. Cine oare ... exigențe. Ba mai mult: unuia și aceluiași singur azi îi place așa, mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au ... foarte convenabile — poezioare juvenile de cadru mic, uneori destul de curățele. În același timp era pianistă, și nu tocmai mediocră— descifra sigur și fraza cu gust și pricepere; cultiva totodată cu asiduitate desenul și pictura — desina fin și mai ales zugrăvea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... fără porc, la Paște fără veșminte noi și la Moși fără doniți și ulcioare și pomană morților. Amândouă aveau de la răposați acareturi bune, așezate cu temei, să tot ție și să nu mai putrezească; ceva bani cheag, ogrăzi cu pruni și zarzări, grădini cu flori și legume, toate ocolite cu garduri-pleturi, să nu vezi prin ele, și umbrite cu streșini de mărăcini. Că după cum se sfătuiau între ele: "Omul e sărac numai când dorește ce nu are și nu se mulțumește pe ce ... fată? — Să dea Dumnezeu, cumătră! — Ce, n-ai luat seama cum se-nvoiesc ei? Apoi o veni vremea și s-or alege bătrânii cu bătrânii și tinerii cu tinerii. — Să dea Dumnezeu! — Că așa se primenește omenirea. Ca mâine o să te văd cu unul în poală, cu altul în cârcă și cu altul în troacă, și bunico, încoa, bunico, încolo, mai înțelegi, capule, dacă-ți dă mâna! — Să dea Dumnezeu! — Că de-o lege suntem ... apoi, ca și cum și-ar fi adus aminte de demult, îngână sfios și mândru: Mâine e rândul vostru. Veniți la noi? Să v-așteptăm cu
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... Fată Sarră! Eu ți-am zis asară, Să vezi oul cum se sară. — Pre-evghenicoșilor, urmă profesorul, vedeți că toate aste frasis se sfârșesc cu sară , dar, precum ați văzut, au deosebire în scris. Asemene veți videa și cu a doua paradigmă. Băiatul mai scrise: Maică-ta de-i vηe Bine ar fi să vηe Pân-la noi la vie ... cuprins, ca acel împărat roman ce striga la moartea sa: "Je sens que je deviens dieu!" Ce făceam eu în vremea aceasta? Eu rămăsesem încremenit, cu ochii holbați, cu gura cascată, căci nu înțelegeam nimic, eu care mă țineam că știu ceva! Dascalul acesta luă în ochii mei un chip măreț, academic, piramidal, neînțeles ... în puține zile o vei învăța. "O! am gândit, acesta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de învățătură." Am luat-o cu toată onoarea cuvenită operii unui literat și, deschizând-o, am văzut că era un abecedar cu slove d-un palmac de mari! Am rămas mut de oțerire și de rușine. Ce batjocură! să mă puie pe mine, care nu mai eram ... ...
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... să se vadă ghine. Aha! o aud cântând, pesemne s-o schimbat vântul. Dinioarea era poznă! Scena IV C-na CALIOPI, STĂNICĂ CALIOPI: (cântând). Azi cu o petițiune M-adresăi cătră Amor, Și-l rugăi cu-ncordăciune, Să astâmpere-al meu dor. De-a mea tristă pusăciune, Te îndură, zeu de foc! De nu vrei protestăciune Să întind în ... di ganțe Moldau nu e nimic mai curioz decât d-ta; și fiindcă eu vreu la mine un femee curioz, purced astăzi de la Cernoviț cu aine iudișe ailvaghen ca să aduc în fuga mare inima mea la picioarele d-tale, cu care ih habe di ere...ș.c.l. Baron FLAIMUC: " CALIOPI: Știi că-i curioz om, germanul acesta? treci la al italianului, stilul lui îmi place mai ... cum înobilează el ceea ce spune. STĂNICĂ: (cetind) . "Că siete corta e grosa, precum m-au asigurat mai multe persoane, mă jur... Dacă va fi cu volia d-tale... să te ieu de spoză." Spuză? ce va să zică el cu spuza? CALIOPI: . Spoză, va să zică soție, ne-nvățatule! STĂNICĂ: (cetind) . "De când am speranță că vei fi mia, nu mai trăiesc, mor, am murit ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și o femeie frumoasă, tânără încă, voind să-l mângâie pe el, care se înfiorase de aspectul bătrânului. Tresări, parc ... pentru cei slabi. Mănoiu este un filozof al secolului. Socoteala lui este mai profundă ca a naivilor de geniu. Ce poți s-ajungi cu o licență în drept? Magistrat? Trei sute de lei pe lună. Avocat? Câți ani să caști gura pe la ușile tribunalelor? Și cu câtă răbdare și cu ce mijloace ajungi la o clientelă modestă? Și-apoi samsarlâcul domina profesia. Ca să izbutești în avocatură, îți trebuie tot atâta, cum să zic, tot ... viie! Chitaristul cânta o romanță de Cavadia . Roșu, cu capul pe spate, pișca, patetic și cadențat, coardele chitarei. Banda îl acompania, ușor și prelung. Dinicu, cu naiul la gură, sufla binișorbinișor în țevile groase și înalte. — O cafea turcească... cu