Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN EA
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 2045 pentru DIN EA.
Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici
... negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al adânc înțeleptei noastre religiuni. Eu, smuls de soartă de la sânul mamei patrii, rămăsei ca orfan din leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu ... Eu cercai cu lira mea poetică să vorbesc limba patriei, să dezmierd acel odor scump, cum mama Română mă dezmierda când mă legăna în pruncie. Ea, murind, mă strânse în brațe ținându-mi obrazul lipit de buzele sale; eram atuncea în vârstă numai de patru ani. Îmi ținteam ochii mei în ... nu pricepeam de ce pleoapele i se închid, de ce adoarme ținându-mă la piept. În curând buzele ei se răciră și brațul îi înțepeni; ea adormise somÂnul etern, pe care eu nu-l înțelegeam, precum nu știam și ce soartă mă așteaptă. Trist îmi este gândul că, ajungând la ... ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... fericire ! oi să-mi hrănesc eu muma !... Ea nu va mai lucra !» Dar viața-i se scursese în vreme prea puțină... Acel care privește din cer p-ăl de suspină Chemă pe a mea maică. Zîmbind, p-a mele brațe s-opri a ei ... demîncare, Voi fi l-a ta plăcere.» Munceam eu cît și patru, și făr-a face gură : Și cînd veneam din muncă, găseam în bătătură Pe îngerașul meu ! Oh ! ce plăcere, Doamne! cînd într-o zi mi-arată Că am plecat pe drumul de a ... tată ! Mărite Dumnezeu ! Eu mă topeam cu ziua de multă nerăbdare. Gîndeam ca ce dulcețuri să-i dau eu demîncare, Ce poate să poftească. Dar ea, mai înțeleaptă, venea pe lîngă mine Și îmi zicea să strîngem pentru acel ce vine — Spunea cum a să-l crească. Era ... decît brațul ; dar brațul este-al nostru ! Noi nu putem să-l spargem în veci în lucrul vostru, Să mai scădeți ceva !...» Strigară muncitorii din satele vecine Dar iată că oștire a stăpînirii vine Și-ncepe a lega !... O ! cum ai să mai tremuri, dreptate omenească ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... proză -- vezi Byron, Hugo, Leconte de Lisle etc., comparați cu romancierii și nuveliștii din literaturile respective. Poezia -- și mai ales cea lirică, cea mai însemnată din speciile genului --, exprimând mai ales afectivitatea unui individ și concepția lui de viață --, e națională adesea numai întru atâta întru cât sufletul unui individ poartă ... redus importanța unor însemnați scriitori munteni și mai ales a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față de acea viață. Pentru probă, vom observa că Alecsandri (care nu strălucea doar printr-o deosebită putere de a ... a fost, dealtfel, și istoric, și nuvelist; evocatoarele Amintiri de la "Junimea", ale lui G. Panu, pline de tipuri vii ca un roman; Amintiri din "Junimea", cea mai bună operă a d-lui Iacob Negruzzi, și mai ales amintirile ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă...Miniatură — din cauza evenimentelor liliputane pe care i le oferă viața; frescă, din cauza importanței pe care le-o dă impresionabilitatea pururi trează, sufletul lacom de emoții, imaginația promptă în amăgiri. Caracterul subiectiv și liric al operei dnei ... femei. Dna Papadat-Bengescu nu e o feministă, în înțelesul curent al cuvântului. Ca oricare dintre eroinele sale, Bianca Porporata nu are nimic sufragetic în ea. Bianca nu vrea drepturi pentru femei. (Ea doar își zice „Sfinxâ€� pe copertă — iar un sfinx nu poate merge la vot...) Dar dreptul la viață al naturii individuale este imprescriptibil ... și crea singură condițiile unei vieți proprii, conformă cu aspirațiile... Dar poate că ne înșelăm. În orice caz, intenția autoarei rămâne mai confuză decât aceea din Casa de păpuși . La Ibsen, concepția reiese puternic și unitar, fiindcă el face pe Nora să plece numai după ce ne-a arătat ... ordin mai înalt și mai general, care dau piesei o largă semnificație socială. Autoarea noastră nu arată motivele pentru care a plecat Adriana ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... chiar pe birjar; iar leafa o ține numai ca să nutrească amorașele sale cu fetele de pe la marșande. Aceștia sunt timpii cei mai fericiți din viața gentilomului nostru, dar, din fatalitate, neguțătorii amăgiți îi taie creditul și încep a-l persecuta pentru datoriele lor. În cazul acesta, ingeniosul june aleargă la sfînta noastră ... zică un cuvînt și țara este brăzdată cu șosele și drumuri de fier, casele statului se umple de bani, cultura și instrucția ajunge pe cea din Germania, cu un cuvînt România se ridică la cel mai suprem grad al fericirei sale; din nenorocire, însă, guvernul nostru nu știe să se folosească de consiliele patrioților slujnicari și de aceea lucrurile merg cu susul în jos. Slujnicarul adevărat, pe ... paladiul sau deviza societății lor. Iată ce este societatea slujnicarilor în simț colectiv și ce este slujnicarul în parte. Capitolul II - Mitică Rîmătorian În una din nopțile lui decembriu din anul 1858, vîntul muscălesc sufla cu tărie, ploaia curgea în mari cătățimi de apă amestecată cu zăpadă și grindină. Pavagiul Capitalei era plin de noroi ... turburată de nimeni, afară de desele patrulii militare care străbăteau capitala în toate direcțiunile, căci guvernul dupe timpul acela, nemulțumindu-se pe întreruperea comunicației provenită ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... a trebuit să-și împlânte ghearăle sale. O colonie de otomani goi și flămânzi, ce nu mai găseau adăpost în țara lor, ceată compusă din vagabonzi, dezertori din armată, bandiți scăpați de prin închisorile Turciei, s-a aruncat într-una din zile ca un nor de lăcuste peste munții Dornei. Sub cuvânt că făceau comerț de cherestele, ei începură a stoarce munca locuitorilor în ... izbuti în scurtă vreme a răspândi pretutindene mizerie, sânge și desperare. În zadar locuitorii Dornei alergară de mai multe ori la sprijinul autorităților din țară; autoritățile erau prea slabe pentru a izgoni din poticele Carpaților acești hoți, care, sub masca de comercianți, pustiiau munții și răpeau din gura locuitorilor și a copiilor lor pânea de toate zilele. Unul dintre ei se deosebea mai cu samă prin înrâurirea ce avea asupra ... ca și cum n-ar fi avut destulă putere de a se ține pe picioare. Fața ei era galbănă și, la fiecare pas, ea se uita îndărăpt cu o nespusă neliniște, răzămânduse din
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... la palat, pentru că inima îi zicea că trebuie să fie ceva de ciobanul acela. Cum îl văzu împăratul, îi zise: - Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? Ai părinți, și cum s-a întâmplat de ai venit p-aci? - Istoria mea, luminate împărate, este lungă ... mă să-ți povestesc toată istoria mea. - Iacă te ascult, povestește-mi tot ce vei voi. Atunci ciobanul începu: - Am tată și frați. Am plecat din casa părintească ca să fac o faptă care să veselească pe tata, căci el era trist că nu putea să-și împlinească dorința. După o ... mă trezesc cu un vulpoi lângă mine. Nu știu nici de unde, nici pe unde veni, că eu nu l-am văzut. Pare că ieși din pământ. "Fă bine, mă rog, îmi zise, și lasă-mă să mă încălzesc și eu la focul tău, că uite, tremur de-mi clănțănesc dinții ... te încălzește; iată merindetele mele, și plosca mea, mănâncă și bea cât vei pofti." Apoi am legat ogarul și am șezut amândoi lângă foc, povestind. Din una din ...
Vasile Alecsandri - Rada (Alecsandri)
... Vinu-i bun și rece, Mult vinaț se trece Că-l vinde Rădița, Rada crâșmărița, Și-l beau cazaclii, [2] Negustori de vii. Iar unul din ei, Căpitan Matei, Cazacliu bătrân Și cu moartea-n sân, La Rada căta, Din suflet ofta Și-apoi cuvânta: ,,Rado, Rădișoară, Mândră viișoară! Ia-mă tu pe mine Că te-oi ținea bine Și ți-oi da eu ție ... bărbat, Că ți-e barba sură Și n-ai dinți în gură. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate Ridicând din coate, În picioare stând, Buzdugan purtând." Nime nu s-afla Care cuteza Din cei cazaclii Negustori de vii. Iar un argățel Tânăr, voinicel, Pe loc s-apuca De se încerca. Dunărea trecea, Și iar se-ntorcea Din coate-notând În picioare stând, Buzdugan purtând. Rada-nveselea Și astfel grăia: ,,Vin', voinicule, Argățelule! Pe tine te vreau, Bărbat să te iau, Că-i ... De însurătoare: Cine bate Dunărea [4] Nu mi-l bate muierea!" ↑ Adică fiecare bute era de 500 vedre. ↑ Cazaclii se numesc unii negustori din Rusia care cumpără în tot anul vin de la Odobești și-l duc peste Prut. ↑ Adică din ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea ... schimbe fața în galben sau în roș La toată ușa bate, se-nchină tuturor, Spinarea își îndoaie, și de refuz nu-i pasă; Supărăcios, obraznic, din casă dat afară, De-o sută de ori iarăși se-ntoarce înapoi, Uitând că și stăpânul și slugile-l urăsc. Așa din treaptă-n treaptă norocul îl ridică, Căci vrând de el să scape îi împlinesc ce cere. Când eu oftând zadarnic pierd vreme de cinci ani ... trage lin și scurt; Cu dânsul totdeauna îmi vine a căsca, Și iată ce mă face să cred că duh nu are. Virtutea din vechie sta purure în mijloc Între acele margini ce patimile nasc; În vremea noastră însă aceasta s-a schimbat. Și cine având oare ...
... te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta ... palma È™i două-s două! Gândi È™i făcu. O păÈ›i din nou, cum a mai păÈ›it-o. Ochiul cel din stânga lăcrăma acuma numai din când în când, iară cel din dreapta se părea a fi înjunit cu zece ani. - Dacă e treaba aÈ™a, gândi acum Petru, apoi È™tiu eu ... eu june: cine È™tie pe unde au putrezit oasele murgului meu de atuncea?! În podul grajdului îmi pare, cum că mai e o curea din frâu. Atâta am È™i mai mult nimic din cal. Petru icni supărat È™i spuse babei "cum È™i ce". - AÈ™teaptă numai - strigă baba râzând de bucurie. Dacă stă lucrul aÈ™a ... ...
Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri
... și năframa Păunașul codrilor Soarele și luna Șoimul și floarea fragului Brumărelul Ciuma Holera Bogatul și săracul Stejarul și cornul Călătorul Fata de birău Mândra din Muncel Românii de pe malurile Dunării Muierușcă din Brașău Dolca Șalga Mihu copilul Toma Alimoș Român Grue Grozovanul Codreanul Vidra Serb-sărac Doncilă Chira Rada Badiul Ghemiș Vulcan Corbac Novac și corbul Fata ... două flori Pasăre galbenă Răvaș, puică.. Proză Biografii Nicolae Bălcescu în Moldova Constantin Negruzzi Prosper MĂ©rimĂ©e Călătorii și studii Istoria unui galben Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența Iașii în 1844 Un salon din Iași Românii și poezia lor O primblare la munți Borsec Balta-albă Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar Tovarășul meu de drum Malposta ... pas în lume Tanger și Maroc De la Tanger la Tetuan prin munții Uadras Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann Un episod din anul 1848 Din periodice, broșuri etc. Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir Melodiile românești Prietenii românilor Lamartine Alecu Russo Dridri (roman scris în 1869, publicat ... 1880) Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Manifeste și amintiri politice Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu Extract din istoria misiilor mele politice ...