Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE CUNOSCUT

 Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 780 pentru FACE CUNOSCUT.

Gheorghe Asachi - Momița la bal masche

Gheorghe Asachi - Momiţa la bal masche Momița la bal masche de Gheorghe Asachi Un filozof, ce aflasă A științelor secret, De pe lume adunasă, Pentru public cabinet, Dupre sistematic plan: Scoice, pești din ocean, Fiare, paseri cu verzi pene, Bolovani și buruiene, Crocodili de pe la Nil Și tablo de Rafail. Iar apoi cel învățat, De un gust, de o capriță, Pentru sine-au cumpărat Mare, tânără momiță. Care-i zic orangutan Și-i de țărmul african. În cărți ziua îngropat Și-n negrală împlântat, După lucru-ostenitor Iubea șaga uneori, Și, lăsând doparte tomul, Învățatul meu, ca omul, Să se poată răsufla, Cu momița se giuca. Deci, voios vrând să petreacă Sara unui carnaval, Pus-au straie ca să facă Cei momițe pentru bal, Ca s-o ducă acolo Mascuită-n domino. În costium înaurit Contrabandu-au mistuit; A ei ceafă-i învălită Cu o freză încrețită, Pune-n capul cel flocos Un beret cu fiong tufos, Mijlocul cu brâu încinge, Și în scarpe talpa-i strânge, Brânca-ascunde în mănuși; Nasul, roș ca pipăruș, Ș-a ei bot, să nu-l cunoască, Le acopere cu mască. Așa merg, fără ciocoi, La ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

... frigeți prost de tot! D. BASILESCU , tipograf, atacând chestia cu multă ardoare, culege aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul ... înainte; căci, dacă mergem tot așa hâța-hâța, o vârâm cu oiștea-n gard! — Oratorul se oprește aci. D. BOSSEL , tapițer, spune că nu face ca colegul d-sale d. Olbricht, care se ascunde după perdea: ținta noastră e fină. D-sa pune chestia pe tapet. Cifrele statistice sunt oglinda ...

 

Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj

... cu un ușor accent caracteristic german: — Barol d'honneur! taca eu n-am vost german, am frut să vii rumen. — Ce impresie îți face, iubite doctore, capitala noastră? — Îmi face, zise doctorul, impresia unei butii pe care o spală cu lanțuri, rostogolind-o într-un gang boltit, unde arhitectul a reușit să obție ... cum merge? — Sire, a răspuns doctorul, noi am făcut ce amputut. Dumnezeu rămâne să facă ceea ce n-a putut face știința. Regele în culmea emoției a concediat pe dr. Kremnitz, care a plecat degrabă înapoi la Cotroceni. M.S.rămânând singur, a ... apoi cădea iarăși în somnolență. Dar grație tinereții, devotamentului și îngrijirilor oamenilor de știință PRINȚUL E SALVAT Medicii, după o cercetare minuțioasă, constată că boala face mari progrese spre vindecare. A.S.R. a intrat în CONVALESCENȚĂ Maladia foarte grea a trecut prin cea din urmă criză și acum ... s-a permis A. Sale să mănânce o bună cantitate. Astfel, grație fragilor, pericolul e înconjurat; perforația nu se mai poate face ...

 

Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele

... împărăției. Începu adecă a da îndărăt. Ba cutare împărat îl amenință că voiește să se scoale cu război asupra lui, daca nu o face cutare lucru; ba, cutare împărat cere cutare lucru; ba, supușii lui vor să facă răzmiriță; ba, vitele de pe moșiile lui a călcat ...

 

Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari

... curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi feți­logofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ce ziseseră, el stătu de se ... nu te poți îndestula de o așa frumusețe, de te-ai uita nu știu cât? Procleta le puse gând rău, și tot plănuia, cum ar face ca să-i răpuie. Într-acestea venea lume după lume de se uita la dânșii. Din toți privitorii o babă bătrână, mai pricepută, dorind și ...

 

Dimitrie Anghel - Triumful vieții

Dimitrie Anghel - Triumful vieţii Triumful vieții de Dimitrie Anghel Doctorului Hoenig Să reînvii din nou ca pasărea Phoenix e desigur o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără. Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela unde mă aciuiasem o clipă și unde am fost fericit, visînd și lucrînd, trebuie să fiu tot atît de fericit că viața a pus cu prisos puteri în mine ca să pot renaște. Visurile, pe cari le-am visat și am încercat să le încheg, va trebui să renunț la ele, căci nu poți visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și bucurii, căci numai ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

... intelectuală e penibilă și fiecare om stăruiește s-o înlăture. La această concluzie, care pare la întâia vedere foarte stranie, Ferrero ajunge prin faptul că face o deosebire adâncă între munca intelectuală ca exercițiu, mai mult automatic, și munca intelectuală adevărată , cum zice el. Fără ca să fim de-o părere ... plăcută și trebuitoare organismului omenesc. ,,Fiecare organ care împlinește o funcție — zice cu drept cuvânt Ferrero — are nevoie de exerciții. Neactivitatea prelungită se face dureroasă și sfârșește prin a determina boala și chiar degenerarea organului." De aceea copiii lăsați în voia lor aleargă și se ostenesc, un ... acestui principiu, pentru că voim să-i dăm o aplicare practică, analizând din acest punct de vedere literatura noastră națională contemporană, ceea ce vom și face în articolul viitor. II Am arătat în articolul trecut, în câteva cuvinte, deosebirea între Din nenorocire, e foarte rară această pricepere; cu deosebire acei care ... crize literare sunt desigur multiple; între cele individuale, pentru că sunt și cauze sociale, ocupă un loc important și această neputință de a face deosebire între muncaexercițiu și cea creatoare. Modul în care se produc tinerii noștri consumatori de cerneală e cam următorul. Un tânăr citește poeziile lui Eminescu ...

 

Ion Luca Caragiale - În tren accelerat

... rău... Iată de ce e vorba. Eu am răpit pe domnișoara de la moșia părinților ei, unde o țineau închisă pentru a o face să mă uite. Sunt sigur că depeșile trebuie să curgă pe urma noastră: la prima stație, poate, poliția infamă va veni să ne despartă... Ei ...

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... și cu cenușă pe jos? Ai? - Ca să nu mai ocolesc, jupâne! - Să nu mai ocolești?... Ți-e lene să umbli, mișelule!... Patruzeci de franci!... Face pielea ta câtă pagubă mi-ai făcut tu mie? Și trage-i, și trage-i... I-a tras atâta, încât bietul Cănuță, după ... a poftitără domnii. - Mersi, zice dama foarte înțepată, și iese, trântind ușa. Orișicât, să lași să plece așa un mușteriu suparat, o damă, nu face pentru un negustor... Tocmai când se gândea jupânul la asta cu părere de rău că s-a-ntâmplat, iacătă și Cănuță, alb de ...

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... Nunta 4 Masa cea mare 5 Îndulcitul tinerilor 6 Facerea căei Logodna Flăcăul care s-a pornit mire vine la o casă și face întrebări despre fată, cum este ea, câtă zestre are și altele. Apoi, împreună cu starostele, se duce la fata cu care vrea să se căsătorească ... se plac unul la altul, apoi spun la bătrâni că se plac, iar dacă nu, apoi vorba se sfârșește și nunta se strică. Logodna se face tot atuncea astfel: mireasa și mirele își schimbă inelele și mireasa îi dă mirelui o șalincă, iar el ei, de obicei, 3 ruble. După asta ... soțioară. Dar nunul cel mare Cu grija-n spinare, Călare pe-un cal, Ca un Docipal, Se ridică-n scări, Se îmflă în nări Și face ochii roată Peste oștirea toată, Și când încoace privește, Aici zărește O floricică frumoasă Și drăgăstoasă, Și văzând că nu-nflorește, Nici nu rodește, Nici ...

 

Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării

... n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vâsle din ele". ,,Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>