Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NICI NICI
Rezultatele 331 - 340 din aproximativ 1829 pentru NICI NICI.
... lumini, reîntocmesc gospodării vechi care au fost, îi strîng pe cei plecați, refac grădini, răsădesc copaci pe cari i-am știut și nu mai sunt nici ei, realcătuind cu amintirea o viața patriarhală și fericită. Figurile străine de astăzi, semitele figuri văzute pretutindeni dispar ca prin minune ; o mînă nevăzută parcă ... curioasă francmasonerie îi leagă și toți iau parte la bucuriile și durerile celorlalți, precum își împart și banul sau nevoile. La capătul acestui trai comun, nici un ideal, nici o încercare măcar pentru a ieși și a da o dovadă de existența lor. Și cu toate acestea cunosc printre ei ...
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
... Ceahlăului nins, Ș-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins Căzu, ca să prindă vro pradă, Cum uneori parcă vezi fulgerul stins Pe când nici nu-ncepe să cadă. Eu nu știu, fui vesel ori trist în acel Ocol ce-l făcui împreună cu el, Că-ntâi îmi păruse că ... Ca unul ce-și schimbă gândirea, și-apoi Spre văi, și departe, cu zborul greoi Încet ni se stinse vederii. De-atunci nu-l văzură nici alții, nici
Ion Luca Caragiale - O nouă societate română
... adunarea generală, în loc de dividende, se vor împărți aplauze și complimente. Proiectul de statute obligă pe membrii de ambe sexe să nu mai vorbească nici în lume, nici în intimitate limbi străine și mai cu seamă limba franceză; ei sunt obligați a vorbi, cu copiii, cu amicii, la biserică, la five ... numai dacă doamna nu va împinge respectarea lor până a scrie: Cățelușul meu, albastru! Pe urmă vine chestia cititului. Să nu mai citească nici un membru nimic afară de românește, zic statutele. Dar atunci din două una: ori că societatea e compusă din membri cari scriu numai și nu ...
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase
... minții procopsire. De ani șaisprezece, era iscusită, Un suflet curat, față veselită! Ascuțimea minții cu dânsa născută, La trupșor subțire și oablă crescută. De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică Numai cum să pare lumei mai voinică, Ochișorii negrii, fața rătunjoară, La căutătură flacără și pară. Sprincenele încă negre și-nghinate, Tăcând ... am făcut cunoscute Numai să-ți fie știute. Grijile mele pieriră Ne aflând leac nicăiră. Starea mea cea ticăloasă Statul și soartea doioasă N-are nici o potrivire Cu a ta vâlfă și fire. Drept aceea te rog, iartă Îndrăzneala cea deșartă Și orbirea tinerească Ca Zeii să te ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... vor să-și bată capul; De ce dar noi cu lumea să batem tot război? Când prin așa urmare nu poți a căpăta Nici lemne de ars iarna, nici ghiață-n timp de vară. De-i vrea să-mi arăți însă c-acei vestiți satirici — Pers, Juvenal, Orațiu, francezul Boalo -- Nu numai nu ... Ei laudă în față pe care-n sine-i râd. Dar Tulie nu-ți place: pe altul poți alege. Silvan o zi întreagă nu zice nici o vorbă; Deși știi că prostia îl face-a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat minteos Și că înțelepciunea îi ține ... de bine, Pre Dumnezeu ia martor l-a lui făgăduinți. De ce el caracterul își schimbă-n acest fel? Puțini o știu aceasta. Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții blând și dulce, Căci nu este în stare să poată face rău. Ca ... versuri făloasa buiguire: Nu judecă virtutea după lingușituri. Poți rupe-acele versuri, va zice cineva, Și altele compuse, prefă-le și le-ntoarce. Pare că nici ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... poartă acel semn de adâncă inspirare adevărată: Drum la deal și drum la vale Îmi fac veacul tot pe cale, N-am în lume sărbătoare, Nici n-am partea mea la soare. Ostenit mereu de ducă, Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă. (Doină din Valahia, pag. 277) Sub tufe ... la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. - Oh! dragă muierea mea, Nu pot, nu pot, chiar de-aș vrea. Boala mea nici că s-a duce Pân'ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară. - Oh ... mă ucide rău. Sloi de gheață netopită E chiar inima-ți răcită Și de mine deslipită! (pag. 53) Busuiocul - Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! - Dar de ce să nu mă coc, Că mă port fetele-n joc? - Trandafire, n-ai mai fi, Nici în cale-ai înflori! - Dar de ce să nu mai fiu, Că mă poartă lelea viu? - Tu ești viu, dar eu sunt mort, Și de ... ca fierea. (pag. 405) Când eram la mama fată, Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se ... ca să o scoață la liman bun, ca unul ce cunoaște nevinovăția ei, și ca pe una ce nu se știa la sufletul ei cu nici o prihană. Câteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul nașterii, și făcu un dolofan ... săÂl ia în unghii, și cu grai răstit, dojenindu-l, îi ziseră: - Cum de ai cutezat, spurcatule, să ne calci casa? Voinicul nu zise nici cârc! ci, aducând toroipanul, mai iute decât fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul ... și se hotărî a se duce tocmai acolo să-i aducă leacul. Își luă ziua bună și plecă. Dar încotro s-apuce? căci ...
Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului
... la ce am fost util? Și sunt mai mult în lume ca umbra trecătoare Ce-o lacrimă aruncă în cursu-i d-un minut, Ce nici nu învelește, nici dă acestui soare Mai multă strălucire, nici farmec mai plăcut? Mă-ntreb ce este oare a noastră misiune, Noi, care-aici în viață n-avem decât o zi? Noi, ale ...
Vasile Alecsandri - Pentru mândra care-mi place
... Vasile Alecsandri - Pentru mândra care-mi place Pentru mândra care-mi place Nici părinții n-au ce-mi face, Nici judele satului, Nici chiar domnii sfatului. Domnii șed și sfătuiesc, Eu cu mândra mă iubesc Și cu dragoste-i șoptesc: ,,De ți-ai face pat afară, Eu m ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
... atâta despre partea lui Hristos cât și despre partea norodului, oarecari despărțeli, oarecari sĂ©mne alĂ©se, carele la alți morți ce-au înviiat Hristos nici să văd, nici vreunul din evangheliști o povestĂ©ște. Noi știm cum că Hristos, afară din Lazar, au înviiat și pre alți 2 morți, precum să vĂ©de ... singură născută și pre acesta singur născut; pre acĂ©ia în casa tătâne-său și pre acesta la ușa cetății. Și cu toate acĂ©stea, nici la fata acĂ©ia, nici la acest fecior n-au făcut norodul vreo arătare, nici au eșit cu stâlpări și cu ramuri întru întâmpinarea lui Hristos, precum au făcut astăzi, la înviiarea lui Lazar. Că și cei mici și cei ... carea iaste putĂ©ria obiciaiului celui vârtos, care obiciaiu apasă și îngreuiază sufletul lui atâta, cât nu-l lasă să se scoale din groapa ticăloșiei, nici lasă să răsufle. Deci precum pentru Lazar zicea Martha, Doamne, iată pute, așa mai cu cuviință putem să zicem și noi cum că acest păcătos ... la înviiarea lui Lazar și nu să face la înviiarea celoralalți morți (aceasta iaste pricina), pentru căci măcar că înaintea puterii lui Dumnezeu nu iaste ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... l-înecă. Miazănoapte și apus Neamuri mii pe cale-au pus, Roiuri mari și prădătoare, A străinelor popoare, Ce curgeau, mări, curgeau, Capăt nici nu mai aveau, Ca să puie moștenire Pe sărmana omenire. Când gândesc l-așa dureri, Pare-mi-se c-au fost ieri, Când gândesc l ... ce le dați multora Dați-le ș-acum altora, Ci deasupra tuturora Dăruiți-i lui ceva Ce în lume nimenea N-a avut, nici n-o avea. Zâna-a treia stă pe loc, Ochii ei sunt plini de foc Și la mumă se uita Și astfel îi ...