Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (PE) LÂNGĂ

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 880 pentru (PE) LÂNGĂ.

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu ... vecia, punând în comunicație semințiile trecute cu noi, și iarăși și pe noi cu semințiile viitoare, cărora are să le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de a judeca cu nepărtinire faptele contemporanilor noștri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i cunoaște drept și adevărat. Studia istoriei, domnilor mei, a fost în ... istorie, fieștecare popor dușman ne-ar putea zice cuvintele dlui Aaron. "Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuiești; soarta ta așa a fost ca sa fii tot după cum ești; leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele sau ... a sfâșiat, driturile ni s-au călcat în picioare, numai pentru că n-am avut conștiința naționalității noastre, numai pentru că n-am avut ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... admite existența fericirii, când tu nu o poți gusta, ajungi fatal să negi posibilitatea fericirii și, deci, valoarea vieții. Și mintea, advocatus diaboli , se pune pe justificat acest sentiment împotriva vieții, clădind o filozofie care se cheamă pesimism. 11. ... iubirea de viață nu poate părăsi complet pe om (ea e aceea care duce, indirect, chiar și la idealizarea neexistenței). 12. Cine nu cunoaște naiva încredere a tinereții în puterea irezistibilă ... Și, la sufletele de elită, locul instinctului moral îl ia întotdeauna simțul estetic. Un ,,pervers" rafinat se abține de la o faptă rea, numai dacă, pe lângă rea, e și inestetică. 21. Legea vieții este frica de moarte, adică evitarea a tot ce poate scurta timpul scurt cât mai avem ... Realitatea este un amestec de tragic și comic. Adesea, dacă nu întotdeauna, același lucru omenesc este și tragic și comic. Unul concepe realitatea mai ales pe partea ei comică, altul mai ales pe partea ei tragică. Scriitorul comic și scriitorul tragic. (Pentru inteligența pură, viața apare comică; pentru sentiment, apare tragică...). 24. În genurile în care este de ... 29. Gândurile, simțirile și faptele se ajustează mereu la împrejurări, inconștient. O mică schimbare în mediu provoacă o deviere a sufletului. (Lampa de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

... floare a iubirii-i busuiocul Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul. A DOUA SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în grădină? MEDUZA Pe Darius îl cer, el vreau să vină... (Intră Darius): DARIUS Umil în față robul ți se-nchină! MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine? DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de praf... MEDUZA Ci vino să te scutur, Berbantul și șăgalnicul meu flutur! Ah ... sărutul... DARIUS Așa de mult te farmecă trecutul? MEDUZA Voiam să uit îmbrățișarea-ți dulce... DARIUS O, cine n-ar fi vesel să se culce Pe-aceste brațe albe cum e crinul!... MEDUZA Vroiam să uit ce dulce ți-e suspinul... DARIUS Pe brațul tău mai alb decât zăpada Aș vrea să mor... MEDUZA Ar fi prea dulce prada... O, vino... gura-mi tremură de sete, Și flori ... îmi lucesc pe plete... Și-n ochii tăi s-a rătăcit o rază... DARIUS Pe sânul tău zăpada scânteiază... Și lebăda ce-alunecă pe ape Nu e mai albă... MEDUZA Vino mai aproape... DARIUS Tu poate știi, Meduza mea frumoasă, Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă Și, când ea

 

George Topîrceanu - Somnul

... din noapte Veghează din întinderea albastră, Și când o rază albă, visătoare, S-a strecurat sfioasă prin fereastră Și-a adormit pe pernă, lângă tine, — Atunci din cer, cu aripi nevăzute, Copilul morții — somnul — tainic vine, Pe ochii-nchiși, ușor să te sărute... Tu, dragul meu, dacă te simți prea singur Și n-ai pe nime-n camera săracă Decât un nou dușman și oaspe: foamea... Închide ochii! Foamea o să-ți treacă, Și fără veste somnul îți aduce O ... așa firesc îți pare, Când vin din trista lor singurătate Icoane scumpe de odinioară, Ființe dragi, de mult înmormântate. ................ O, înger blând, alinător durerii! De pe cernita sufletului-zare, Ridică-mi vălu-n fiecare noapte Să văd splendoarea lumii viitoare!... Mi-aduc aminte...-n serile de iarnă, La gura sobei, â ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... Cuconașule, mă iertați, zău, de îndrăzneală, dar nu vă sfătuiesc. Sunt bătrân, am văzut multe. Se mai zice că înspre Sfântul Andrei umblă și strigoii pe la răspinteni, pe la zăvoaie, pe la iazuri. Iaca bine că-mi aduc aminte! îmi veți da voie să ung încuitoarele ușilor cu usturoi [1], precum făceam pe vremea răposatului d-voastră părinte, Dumnezeu să-l ierte... Un hohot de râs zbucni din pieptul meu. — Zi să-mi puie șargul mai răpede ... torba lângă mine, îmi aprinsei luleaua cea de vânat și mă întinsei leneș pe o canapea. * Șargul meu sprinten și spornic la mers alerga acum pe câmpia albă, ca o nălucă ce fuge de umbra ei. Două doruri care din inima stăpânului trecuse într-a lui, îl mânau din ... starea în care mă aflam îmi era cu neputință să dezleg această întrebare. O lume nebună foia în toate părțile; căci Anul Nou se primbla pe strade cu sunete de clopoței, cu vuiete de buhai, cu pocnete de bici, sărbătorit, cântat de sute de oameni care colindau cu plugul pe ...

 

Ion Creangă - Moș Ion Roată

... toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai și frații noștri munteni. Țări megieșe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuașul Milcov, ce trece pe la Focșani, le desparte. "Să-l secăm dar dintr-o sorbire" și să facem sfânta Unire, adică înfrățirea dorită de strămoșii noștri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creștinească și frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înțeles-ați, vă rog, oameni buni, pentru ce ... mai bine. Moș Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare? — Îl vedem, cucoane. — Ia fă bine și adă-l ici lângă mine, zise boierul, care ședea acum pe un jilț în mijlocul țăranilor. — S-avem iertare, cucoane, n-om putea, că doar acolo-i greutate, nu șagă. — Ia cearcă și vezi ... dumneata, moș Vasile, și dumneata, bade Ilie, și dumneata, bade Pandelachi. În sfârșit, se duc ei vro 34 țărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umeri și-l aduc lângă boier. — Ei, oameni buni, vedeți? S-a dus moș Ion și n-a putut face treaba singur; dar când v ...

 

Emil Gârleanu - Căprioara

... Emil Gârleanu - Căprioara Căprioara de Emil Gârleanu Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochii închiși, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului ... Mama îl privește, și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stăruitor de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă ... țancurile de stâncă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit și de dușmănia lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe, să încerce puterile ... ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

... pe teșitură, înjugă boii, zice iar un Doamne-ajută și, pe la prânzișor, pornește spre casă. Și cum a pornit el din pădure, pe loc s-a și stârnit un vifor cumplit, cu lapoviță în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce ... vadă de n-a putea trebălui ceva și pe-acolo; doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-și chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilodească vrun bou, pe alții să-i facă să se bată până s-or ucide, și câte alte bazaconii și năzbutii de care iscodește și vrăjește dracul. Ce-or ... se înfățișeze înaintea lui Scaraoschi; ș-apoi, afară de aceasta, era buimac de cap și hămesit de foame, de atâta umblet. Și cum sta el pe gânduri, posomorât și bezmetic, numai iaca ce vede pe-o teșitură un boț de mămăligă. Atunci, bucuria dracului! Odată-o și halește și nu zice nimica. Apoi, nemaiavând ce face, își ia coada între ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

... Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile Cașe­mirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosi­toare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră ... is­torice, căci strămoșii tăi și-au împlinit datoriile lor cu glorie, sugând nobilul sânge al celor mai onorați cetățeni ai țării, necru­țând nici pe cei mai mari demnitari ai statului. Ei sugeau de-a valma pe înțelepții filozofi și brahmini, precum și pe frumoasele femei de la curte. Iar tatăl tău a fost mareșalul țânțarilor, care a biruit, cu legiunile sale, oștirile lui Rama ... o vedem noi“. — Și de unde te-ai făcut tu, mamă, atât de învățată? o între­bai cu respect. — Din școala naturii, pe care oamenii, imitând-o, o numesc academie de istorie naturală, și nu o dată șezând pe nasul celui mai renumit bactereolog mă tăvăleam de râs, ascultând palavrele sale ce le turna de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... Ca să-ți fie cu noroc, ca să câștigi parale, ca să te primească cu bine la casă de oameni. Și după ce-l sărută pe frunte, pe obraji și pe ochi, copilul se uită lung în fața ei. — Mamă, dar gura ta este de gheață? Altădată, când mă sărutai, mă încălzeai, acum parcă mi ... pâine caldă de la Iane brutarul. Îl sărută. Parcă buzele i se încălziseră într-un zbucium de viață fără nădejde. Nică, după ce o bătu pe frunte cu mănunchiul de merișor și de busuioc, plecă îndesându-și căciula pe urechi. Când copilul ieși afară din tindă, îl săgetă crivățul, care te orbea și-ți îneca răsuflarea. Cercă să facă un pas din prag și ... maldăr de găteje și de viță uscată. — Mama, dadă Irină, cere apă, deschide-mi, deschide-mi! Când intrară în casă, biată Bălașa se dusese pe lumea ailaltă. Plapuma și velințele căzuseră jos. O mână-i odihnea pe piept, iar cealaltă încremenise înfiptă în așternut. Cu ochii pe jumătate închiși, părea că-și caută copilul la sân. Gura ei căscată, o pată neagră ca întunericul, și, tot ca întunericul, fără fund. — Dadă ...

 

Alexei Mateevici - Vorbă lungă

... gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui ... pruncului nou-răposat Gher... Stai, cum de a nimerit aici acest Gherasim? Nou-răposat și iată pentru sănătate! Nu, m-ai zăpăcit tu pe mine, sărmano! Dumnezeu cu tine, cu totul m-ai încurcat! Dascălul dă din cap, îl șterge pe Gherasim și-l trece în despărțitura celor răposați. — Ascultă! Pentru sănătatea Mariei, a lui Chirilă, a ostașului Zaharia... Pe cine încă? — Pe Evdochia ai scris-o? — ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>