Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 489 pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE.
... bărbie. Printre aceste icoane de arșiță și lumină pedepsitoare, sunt așezate contrastele care vin să împlinească volumul impresiei totale. Popi spune: dorm pe o saltea, în vestibul, unde marmura ține răcoare. Mă plimb în lung și în lat în cămașa prelungă... cu picioarele goale pe lespedea răcoritoare. Imaginea aceasta, robitoare pentru povestitor, îl cuprinde halucinantă atunci când, înfășurat în cearșafurile clocotite ale aerului de afară, așteaptă în fața casei lui Popi: vedeam vestibulul de marmură în care ea se plimba noaptea cu picioarele goale pe lespedea rece. Apoi o vede cu ochii, pe fereastră, vrăjită în fața cântărețului, stând în picioare într-o cămașă de noapte, roză, care se cobora până la pământ, atârnată la piept de două ținte. Picioarele ei goale, albe, apăreau pe ... unitatea în care sunt atât de corect ținute culori și desene, și, peste tot stăpânitoare, sobrietatea elegantă, înscriu povestirea lui Teodor Scorțescu la loc bun în inventarul artei narative europene. Ca orice maestru, cu drept numit, Scorțescu modifică tonalitatea fixată de literații trecutului în tipul convențional al grecului. Acest artist știe să-și domine ironia; comicul său e de bun-gust, ce ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... va fi copila mai veselă, dodată S-o fure și s-alerge prin zarea depărtată. III Prin dalba grădinuță cu strat de toporași Și crini, ce poartă rouă pe sânul drăgălaș, În zorii zilei dalbe când cerul rumenește Noptatecile piscuri și-n aur le-nvelește, Se plimbă râzătoare cu pasul legănat Lioara, mândră fata lui Stâlpeș Împărat ... argint strălucitor, Cioplit ciudate-n formă de aripi de bălaur. Pe moale iarbă calcă papucul ei de aur, Și stropii mari de rouă, sub pașii ce se plimb, În mari mărgăritare și salbe mari se schimb. Pe largi cărări, ce-n umbră de pomi cruciș se taie, Copila trece blândă și pletele-i bălaie Le-alunecă pe vântul frumoasei dimineți, Iar vântul le resfiră mai ... de diamante, și-atât îi stă de bine, Și unde se-ncopciază, stau copcii de rubine. Și, cum se duce fata mereu privind la straturi În urmă dă spre stânga și-apucă drum în laturi Și merge la izvorul ce-n murmurul alin Prelinge clarii picuri pe lespezi de rubin. S-apleacă preste fața izvorului, voioasă În ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... ca stele, De duci așa greu Trupușorul meu?" ,,Zaua nu mă-ndeasă, Șaua nu m-apasă, Frâul nu mă strânge, Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici La ... ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc de ceri etc. În unele părți ale României pronunțarea cuvintelor, deși mai puțin corectă, e mai dulce și chiar mai ↑ Pușca are deosebite numiri. În munții dinspre Ardeal e numită flintă și-n alte localități durdă. ↑ Românul e înzestrat de natură cu un spirit de observare ce l-a făcut a caracteriza în puține cuvinte neamurile străine cu care s-au găsit în relații. Trebuie să adăugăm însă că spiritul său este totodată înarmat de un ghimp satiric ce ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... saltă puțin și se mlădie. Trup omenesc de n-ar fi, s-ar frânge. Multe capete a sucit. Mulți ochi au jinduit-o. În horă fură toate privirile, și ea s-aprinde d-ai crede că se topește. Și ce vâlnic, și ce năframă, și ce cămașe de borangic, galbenă ca spicul și subțire ca pânza păiajenului, încât i se simte tot sânul, pietros ca poama pârguită, cum se bate când ... fi călcat pe coadă de șarpe și, în mijlocul flăcăimii, i-a strigat: - Mi-aș tăia obrazul, dar ți-aș tăia buzele! IV Ce punea satul în nedumirire, și mai vârtos p-ale ce cată nod în papură, e când apucă lumea în cap și trece nouă hotare. Numai ce-o vezi, la răvărsatul zorilor, că o ia rara-rara, prin fâneață. Galbenă, cu cearcâne vinete în jurul ochilor. Merge ce merge, și să oprește la vrun deal, la vrun părâu. Ascultă neclintită un ceas, două. Vântul bate holdele. Izvoarele dau d-a dura ... pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... i se făcu milă și, luând cățelușa, o spălă și-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo și-și căută de drum, mulțumită fiind în suflet că a putut săvârși o faptă bună. Nu merse ea tocmai mult, și numai iaca ce vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate părțile. Părul, cum vede pe fată, zice: — Fată frumoasă și harnică, grijește-mă și curăță-mă de omizi, că ți-oi prinde și eu bine vrodată! Fata, harnică cum era, curăță părul de uscături și de omizi cu mare îngrijire și ... iaca ce dă de-un cuptor nelipit și mai-mai să se risipească. Cuptorul, cum vede pe fată, zice: — Fată frumoasă și harnică, lipește-mă și grijește-mă, că poate ți-oi prinde și eu bine vrodată! Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui, își suflecă mânecile, călcă ... să-l privești! Apoi își spălă frumușel mâinile de lut și porni iarăși la drum. Și mergând ea acum și zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-și pierdu nădejdea în ...
... 500 de mile pătrate. De ce oare? Ca moldovan ce mă aflu și pentru amorul meu propriu, n-aș vrea să fiu și eu cuprins în dezlegarea problemei puse... S-ar putea oare să fie cineva așa de nedrept și să spuie ori să creadă că Moldova ar fi un ținut ... acestea într-o frază lungă și sforăitoare: "Într-un ținut neștiut al Europei, ori necunoscut bine, am găsit un popor bun și naiv încă, poetic în tradițiile lui de obârșie, poetic chiar în sălbatica neștiință, un popor cu bun-simț, din care ai putea să faci tot ce vrei, impresionabil, locuind o țară pe care destinul a înfrumusețat-o și a îmbogățit-o; e o comoară măreață de tablouri ... noștri. Vă rog să mă iertați deocamdată de toate cugetările, observațiile și tablourile, căci și-așa mi-i destul de greu să-mi păstrez cumpăna în gingașa căruță în care mă aflu. La fiecare hop stau gata să călătoresc în aer; e foarte plăcut. Până la Piatra surugiul m-a răsturnat numai de două ori. Am făcut adânci studii mineralogice și nemărginit progres ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... žJunimea“ sunt adați la umorism între mai multe pahare de bere în Borta rece (o cârciumă cunoscută din Iași, citată de dl Laurianu-junior în contra noastră) și observă că stilul meu cam se aduce mult cu stilul și buna-cuviință ce ar găsi cineva în epistola unui comisvoyageur neguțătoresc. La aceste cuvinte și altele mai tari de felul lor nu am nici un răspuns. Ele sunt personalități fără interes într ... literare ale dlor Sion și Ureche, nuvela dlui P. Ghica, recenziunea dlui D. Laurianu și un articol al dlui Marian. Începem cu o mărturisire împăciuitoare: în privirea apărării ce dl Grădișteanu face în favoarea dlui G. Marian de la Ploiești, suntem aproape de a ne înțelege cu d-sa. D. Grădișteanu (p. 390) numește scrierea dlui ... Ureche, care s-a crezut obligat să-și susție cele 7 erori ale d-sale cu orice preț — vom vedea îndată cu ce preț. 1. Eroarea dlui Ureche relativă la Ammianus Marcellinus. Pasagiul din no. al Revistei contimporane este în întregul lui următorul: „Mult timp, multe sute de ani, coloniștii lui Traian n-avură alți istorici decât tradițiunea fidelă, și alăturea cu ea pre ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
... o prietenie din cele mai călduroase, care a plutit într-un senin neîntrerupt atâția ani - până când moartea crudă a răpit în floarea vârstei pe doamna Guvidi. Sărmana femeie! așa de tânără, așa de frumoasă și atât de iubită! Cine-și putea închipui! Și ce gol a lăsat ea în urmă! "IREPARABILĂ PIERDERE PENTRU CEI CE RĂMÂN NECONSOLAȚI." Acestea sunt cuvintele negre și pline de durere ce le-am citit cu toții pe panglica lată a celei mai frumoase cunune cu violete de Parma, când au urmat tristul convoi. Iar ... când are cineva daraveri mari și multiple, putem spune că o întrece. Și de aceea afacerile casei Guvidi & Co. sporesc mereu și merg din ce în ce mai bine: succesul este robul amicului nostru; norocul umblă după omul acesta ca un câine ascultător și credincios. Mă gândeam tocmai ce roman bogat și senin s-ar putea face din studiul vieții acestui tip de om fericit, pe care-l cunoaștem toți așa de bine în ... la Moara-de-Piatră. Guvidi, așteptat a doua zi negreșit în ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... Nu te duci la pocovnicu Iordache să te logodești cu fata a mai mare?... Aide, nu te mai uita așa la mine; treci în odaie la masă. Multe odăi curate și odihnite am văzut în viața mea, dar ca odaia aceea... Ce pat! ce perdeluțe! ce pereți! ce tavan! toate albe ca laptele. Și abajurul și toate cele - lucrate cu iglița în fel-de-fel de fețe... și cald ca sub o aripa de cloșcă... și un miros de mere și de gutui. Am vrut să mă ... a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am uitat la ceas: zece și aproape trei sferturi. În loc de o jumătate de ceas, stătusem la han două ceasuri și jumătate? Vezi ce e când te-ncurci la vorbă! - Să-mi scoață calul! - Cine?... Argații s-au culcat. - Mă duc eu la grajd... - Ți-a pus ulcica la pocovnicu! zice cocoana pufnind de râs și ținându-nii calea la ușă. Am dat ... înalt, nori după nori zburau opăciți ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, alții pe deasupra la deal, perdeluind în ...
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... colț în fața doamnei. Cum sunt călătorii, după câteva minute se rupe tăcerea și încep întrebările indiscrete: — Doamna merge departe? — Da, domnule, merg în Franța. — A! în Franța. — Da, mă-ntorc acasă. — A, acasă... Și doamna a fost la Bruxelles? — Da, domnule. — O călătorie de plăcere, desigur... â ... cel mai înalt dispreț și la următoarele cuvinte pronunțate cu toată liniștea și dignitatea cerute de o așa subțire situație: — E de prisos să mă caute, domnule revizor; ceea ce a spus acest onest tovarăș de călătorie este exact. Trec eu singură în sala de revizie ca să predau impiegatelor d-voastre dantelele. Apoi, întorcându-se către protectorul ei, adăogă cu un zâmbet nespus: — Îți mulțumesc, scumpul ... lei, iată-i; eu am luat premiu ca denunțător o mie de lei; cinci și cu una, șase. Aceștia sunt banii dv. Cât despre supărarea ce v-am făcut-o, vă cer milioane de scuze;vă rog, iertați-mă, trebuia să vi-o fac, veți vedea că nu puteam altfel. În ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... și bătu încet. Un bătrân cu barba sură și lungă apăru în prag. Erau Ruben și Levy. ― Le-ai adus, zise el încet, și ce face Hagar a mea, ginere? zise el încet, Hagar cea frumoasă! ― Hagar? Mă numești ginere și-ntrebi ce face Hagar? întrebă cel tânăr oțărât. ― Și de ce nu, ginere? Pentru c-am vândut pe Hagar creștinului? Ți-oi plăti pentru c-am vândut femeia ta ― și nu este Hagar a ... hainele de Domn. — Trebuie să mă duc la Hagar în turn, șopti el monoton, Hagar ! Hagar ! Și nepotul meu Ismail, facă-i Dumnezeu izvor în pustiul temniței, căci dușmanii ei au săcat apa din urcior. Începu să se schimbe în hainele de Domn. Hainele atârnau pe corpul lui slab, curelele de sabie și le 'nchiasă pe dos și în teacă băgă un *** vechi. Arăta ciudat acest Domn. Își puse o cucă veche pe cap și se uită în oglindă. El se sperie. „M-am făcut Domn, unsul goimilor, el căruia * i-am vândut fata, D-zeu