Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL CĂRUI
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 680 pentru AL CĂRUI.
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu Rosetti, Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova, în care se susține că "elementul roman rămas în Dacia după retragerea legiunilor n-a putut să se mănție și a trebuit să ... mișcări și caută să ne câștige simpatiile occidentale, scoțând la iveală mai ales acea parte - de altminteri reală - a manifestărilor sufletului nostru poporan, care se poate numi lirică și contemplativă, adică duioșia simțirilor și cumpătarea exprimării. Înțeleg că d-ta ai pus accentul pe elementul energic al baladelor, fiindcă el se potrivește mai bine cu criteriul d-tale etnic, însă acest criteriu nu trebuie luat exclusiv: în orice caz, el nu era ... ci se ocupă numai de poezia populară în frumusețea și oarecum generalitatea ei, va culege, va combina, uneori va completa din multele variante forma definitivă, care după a lui simțire îi va părea mai conformă cu geniul poetic al
... Dumnezeu să-l ierte. PROFESORUL (fără să-i dea vreo atenție) E destul să spunem că Estetica este acea ramură a științelor înalte, care are de obiect vastul imperiu al Frumosului. D-na ALEXANDRESCU Nu mai pot! Trebuie să iau o doză. (cască foarte zgomotas, râsete generale.) PROFESORUL Ah! c'est trop ! D. BULFINSKY D ... nouă, să chemăm un preot să ne facă o sfeștanie... Noi deschidem aci un templu muzelor profane! și de aceea am chemat și un sacerdot al artei și al științei (arată pe Profesor, care surâde, e măgulit) să ne facă o conferință ca un fel de sfeștanie. D-na ALEXANDRESCU Știu, dar sfeștania ține câteva minute, nu două ceasuri ... DIRECTORUL Na! altu acum! TÂNĂRUL (cu dezinvoltură către director și ceilalți) Doamnelor și domnilor, mă iertați că intru așa sans façon! într-un templu al Melpomenei și al Taliei române, intru totdeauna ca la mine acasă. DIRECTORUL Uf!... Ce dorește domnul ? TÂNĂRUL Mai întâi, d-le director, o scrisoare de la tanti! DIRECTORUL ... nostru. Ei! d-ta nu-l cunoști ca noi. (toți dau din cap.) Nu e așa de zadarnică vorba că Bucureștii sunt un mic Paris ...
... a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în asfel zicînd : -Luminate soare al naltului cer, De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer. 'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi capitan, Și am bogăție, trăiesc fericit, Numai despre una sînt nemulțămit. Că nu găsesc fata după placul meu, Cu neam de ... în lume, la alți nesupus. D-aceea la tine dintr-atît loc viu, Că toți de mai mare pe tine te știu. Soarele răspunse la al său cuvînt : -0, mare Gherlane ! precum ziseși, sînt Înalt și puternic, de toți mă slăvesc, De nimeni n-am frică, precum voi trăiesc, Dar cum ... mă răsipește tocma ca p-un fum. Auzind Gherlanul si că nuorul chiar Altuia mai mare este supus iar, Să pogorî-ndată la marele vînt, Care atunci groaznic sufla pe pămînt. Primindu-l vîntul într-al său palat Și d-a lui venire fiind întrebat, Începu Gherlanul și la dînsul iar Să-i zică întocma ca si la nuor ... ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot mângâia de acea adâncă ... a o potoli; nu de a propaga ura și dușmănia, ci dragostea și buna înțelegere echitabilă între cetățeni, - acea draoste și înțelegere la care trebue să fie interesate și bravele dv. popoare și puternica dv. monarchie, - de ce să nu-l primiți bucuros ? Închipuiți-vă, că un scriitor străin ... la unul mâna frățește pentru reînchegarea integrală a solidarității naționale... Cea mai mică neînțelegere între voi vă poate micșora în mod incalculabil autoritatea, care v'ar trebui ca să vă amestecați și voi (cum sunteți chiar datori, ca popor cuminte și credincios Statului vostru) la rezolvirea unei supreme chestiuni ... voiu comite o indiscrețiune când voiu îndrăzni a vă mai ruga să binevoiți a-mi acorda ospitalitatea Românului, valorosul organ autorizat al
... Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta ... se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit ... întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să ... parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza ...
... Ici în sicriu, sub cel capac albastru Și țintuit și ferecat cu stele, Noi viermuim în mase în cadavrul Cel negru de vechime și uscat Al vechiului pământ care ne naște  Certându-ne-ntre noi, ființi ciudate, Grețoase în deșertăciunea lor. Este un ce măreț în firea noastră, Dar acel ceva nu din ... pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca să ne întoarcem Dup-o viață vană, zgomotoasă, În sânul lui  în sânul lui și-al păcii. El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată, Adânc în suflet o dorință dulce Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă Ce însemnează ... din viața noastră,-ntemeiată Pe rău și pe nedrept și pe minciună, Și din știința morții  a renturnării În corpul mort, din care am ieșit, Se naște veșnica nefericire. Suntem copii  etern nefericiți. Dar în zădar, căci suntem după chipul Și-asămănarea lui. Noi suntem răi Fără ... mbălsămate, În flori, în râuri, în glasul naturii Ce-i glasul lui, consilii vrea a da. În van. Viața, sufletul, rațiunea  Scânteia care ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... fără a se abate din cale și făr[...]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât. Adevăratul călător e acela care, când pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, astăzi pe ... la sfârșitul văii. Acolo se începe acel vestit șes al Bahluiului ce se întinde cale de mai multe poște între două șiruri de dealuri, și care se duce de se unește cu șesurile Prutului, pentru ca să coboare împreună pânîn Dunăre. Aici dealurile Repedei și al Socolei se despart fugind într-o parte și-n alta; locul se deschide ca un port, și șoseaua se înaintează în linie dreaptă pân-în ... îți umple sufletul de jale; palatul lui Duca Vodă, locaș plin de suveniruri și pe care călugării l-au prefăcut în hambar. Iatacul doamnei, în care te scobori pe o scară strâmtă cioplită în pietrele pereților, acum e plin de ciocălăie de păpușoi!... Trist efect ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... să pearâ după un minut. Dacă dulcele ceasuri care da strălucire și plăcere până și durerei au trecut acest fel; dacă nădejdea nestatornică și iubită care te sprijinea în răpedele tău curs este perdută pentru de-a pururea; dacă lumea nemilostivă a vestezit iluziile ce fac fericirea ... un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă te va serba!" Menestrelul căzu, dar lanțul vrăjmașului nu putu încujba falnica sa frunte. Arpa care iubea n-a mai răsunat, căci îi rupsă coardele. "Nici un lanț nu te va pângări, strigă el, o, tu nemuritoare cântăreață a ... din cer, iar pe cealaltă o scaldă în vinul ferbător. Curând bobocii ce băusera rouă cerurilor se vesteziră și muriră, în vreme ce acele pe care rubinoasele valuri le văpsiseră, să deschiseră roze și frumoase ca tine, jună fată! Nu mai crede deci, scump îngere, că vinul ar putea lipsi inima ... pustie, ca și când moartea ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci nu era moartea, numai moartea! Dar nu, necredincioasa fugisâ. Acolo sta spânzurată alăuta care prefăcea în desfătări cele mai amare dureri ale mele; mâna
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... să pearâ după un minut. Dacă dulcele ceasuri care da strălucire și plăcere până și durerei au trecut acest fel; dacă nădejdea nestatornică și iubită care te sprijinea în răpedele tău curs este perdută pentru de-a pururea; dacă lumea nemilostivă a vestezit iluziile ce fac fericirea ... un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă te va serba!" Menestrelul căzu, dar lanțul vrăjmașului nu putu încujba falnica sa frunte. Arpa care iubea n-a mai răsunat, căci îi rupsă coardele. "Nici un lanț nu te va pângări, strigă el, o, tu nemuritoare cântăreață a ... din cer, iar pe cealaltă o scaldă în vinul ferbător. Curând bobocii ce băusera rouă cerurilor se vesteziră și muriră, în vreme ce acele pe care rubinoasele valuri le văpsiseră, să deschiseră roze și frumoase ca tine, jună fată! Nu mai crede deci, scump îngere, că vinul ar putea lipsi inima ... pustie, ca și când moartea ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci nu era moartea, numai moartea! Dar nu, necredincioasa fugisâ. Acolo sta spânzurată alăuta care prefăcea în desfătări cele mai amare dureri ale mele; mâna
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. Aș compara-o, de asemenea, cu un mic lampion venețian care, înconjurat de umbra nopții, dă lumina-i capricioasă și strălucește ca o candelă ambulantă pe întunericul mișcător și rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfășurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci ... ascultătorilor este tăiată în fețe strălucitoare și multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit și se răsfrânge în mințile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumusețează claritatea unei oglinzi de preț. Epigramistul aruncă în aer o droaie de săgeți, dar numai acelea care nimeresc ținta adică impresionează sunt salutate cu freamăte victorioase. Celelalte se pierd rătăcite, ca și ecoul unei pietre aruncate într-o fântână adâncă, a ... îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te înțelege! El seamănă cu fântânile fără ecouri. Succesul epigramei e pururea condiționat de calitatea auditorului. Publicul ales care te citește sau te ascultă completează pe scriitor și-l clarifică. Această colaborare începe cu atenția și continuă cu înțelegerea și se sfârșește prin entuziasmul ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
... o povară, Ce veacuri ce trecură pe umeri i-ncărcară. A vieții comedie mișcată e de aur  Când scena astei viețe e-al mântuirei faur. Ironică e ziua ce vesel te privește Pe când în fire-o ființă pe alta prigonește, Ironică-i mișcarea a florilor ...  nu aceea ce-omori spre-a naște iară. Ce umbră ești vieții, o umbră de ocară  Ci moartea cea eternă în care toate-s una, În care tot s-afundă, și soarele și luna, Tu, care ești enigma obscurei conștiinți, Cuprins-abia de-o minte, din miile de minți, Tu, stingere! Tu, haos  tu, lipsă de viață, Tu, ce pân ... a lor gânduri mereu în lume sapă,  Istorie e viața ce scrisă e pe apă Â; Pe tine, dulce-amică, pe tine, întuneric, Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric Al lumei sclipitoare  pe tine, gând de noapte, Te stinge o femeie cu tainicele-i șoapte. Nimic nu e în șoapta-i  știi tu ... vrea pe mine  pe tine te urăște Când îmi zâmbește mie, ea-atunci s-a pus la pândă: Tu ești jertfa la ...