Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie
... ntr-al meu!... Doamna mea, dar. Mai ții minte?... Eu nu uit nimic... Încât Focul ce ardea în sobă parcă-l văd. Tușeai p-atunce Și credeai că Moartea, grabnic, are-n groapă să te-arunce Ea luă amorul nostru și se mulțumi pe-atât! Este-adevărat, desigur: Nu făcusem jurăminte Ca să ne iubim o viață cum se face-obicinuit! Un capriciu de o noapte are altfel de cuvinte Și, cu toate-aceste, o clipă cât un secol ne-am iubit! Luna nu era în ceruri ca s-o am de mărturie, Și-nchizându-și somnoroase ochii lor pătrunzători, Stelele nenumărate de pe bolta azurie Dormeau duse prin văzduhuri sub o grea manta de nori! Ușa chiar era-ncuiată. Iar ... nume după dragoste suspină! E ciudat, fără-ndoială, — că sunt ani întregi de zile -- Să-mi reamintesc de-o noapte printre nopțile de-aprile, Și cu gândul dus la tine, visător, să mă trezesc Cu o patimă în suflet și în inimă c-un nume Ca să-mi fluture pe buze și să-mi spuie că iubesc! E ciudat, și n-am ce zice, dar ciudat așa ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod
... greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu milă și dirept, M-a pus cu sfinții laolaltă Și-n rai mă duseră de-a drept. Dar cum mai pune Sfântul Petre La rău canon pe-un biet creștin! Când cer să beau, zice: ,,Cumetre, Noi n-avem cimpoieri și vin. Și totuși domn fusesem darnic Și bun de inimă cu toți. De câte ori l-al meu păharnic Umplut-am cupa numai zloți! Că ce sunt recile mademuri, Ce aur, pietre ... toți pe Basarabii, Pe domnii neamului Mușatin, Pân- ce-ncheiau în gura mare Cu Ștefan, Ștefan domnul sfânt, Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn pe pământ! Moldova cu stejari și cetini Ascunde inimi mari de domn, Să bem cu toți, să bem, prietini, Să le vărsăm și lor în somn. Pân- la al zilei blând luceafăr Să bem ca buni și vechi tovarăși; Și toți cu chef, nici unul teafăr, Și
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod
... greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu milă și dirept, M-a pus cu sfinții laolaltă Și-n rai mă duseră de-a drept. Dar cum mai pune Sfântul Petre La rău canon pe-un biet creștin! Când cer să beau, zice: ,,Cumetre, Noi n-avem cimpoieri și vin. Și totuși domn fusesem darnic Și bun de inimă cu toți. De câte ori l-al meu păharnic Umplut-am cupa numai zloți! Că ce sunt recile mademuri, Ce aur, pietre ... toți pe Basarabii, Pe domnii neamului Mușatin, Pân- ce-ncheiau în gura mare Cu Ștefan, Ștefan domnul sfânt, Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn pe pământ! Moldova cu stejari și cetini Ascunde inimi mari de domn, Să bem cu toți, să bem, prietini, Să le vărsăm și lor în somn. Pân- la al zilei blând luceafăr Să bem ca buni și vechi tovarăși; Și toți cu chef, nici unul teafăr, Și
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece... Și ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung, și după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gânduri, apoi a pus nume scaunului Calul Balan și l-a lăsat în școală. În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală, cu moș Fotea, cojocarul satului, care ne ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... și doftoroaia... nicăieri. Aman! unde-i?... Nu se știe... Cade bolnavul la pat, și rău, și rău, se prăpădește și mai multe nu!... aleargă gonacii și cercetașii în toate părțile, și, de colea până colea, dau de culcușul doftoroaii... și din vorba-n vorbă, ajung să-nțeleagă pe cum că, de ochii lumii și ai bărbatului, s-a dus tânăra la țară, până să se mai potolească bârfelile dușmanilor; dar că și ei îi e dor de părintele, și că noaptea aceea chiar, doftorul are să lipsească, și prin urmare bolnavul poate să poftească. Cum a auzit bolnavul vestea cea de bucurie, a sărit din pat. Când a-nserat bine, s-a suit ... cinstite? Nu ți-e rușine! Să vezi acu ce operație am să-ți fac! Bolnavul, mai mort decât viu, a căzut în genunchi ca babele la sfintele daruri, și a mormăit: — Să nu mă nenorocești, doftorașule! Arnăuții l-au ridicat de subțiori, l-au așezat și l-au legat bine pe un jeț, cum
... boieri și la prostime... N-am mai putut suferi... Când s-a opintit odată dumnealui să ridice glasul sus de tot, am pus și eu două degete-n gură și-am început să fluier din răsputeri. S-au ridicat toți în picioare... — Cine?... cine a-ndrăznit? Și-n turburarea aceea, am auzit glasul sorii-mi: — Obraznicul ăsta trebuie să fie ticălosul de frate-meu! Numaidecât, care cum m-a ajuns, m-a luat în palme, în ghionturi, în picioare; m-au scuipat; și după ce s-au săturat, m-au aruncat ca pe o strachină spartă afară din grădină... Am stat puțin așa, până să-mi mai vie sufletul la loc; m-am sculat și am plecat șchiopătând... și până foarte departe, auzeam mereu zbieretele măgarului și bătăile-n palme ale celorlalți, și bravo! și bis!... ...Ei! vă place?... Când să isprăvească Ion povestea, iată că sosește dinaintea hanului o caleașcă mare cu falaitar și cu o ceată de curteni călări. Opresc să răsufle caii; descalecă boierii, și coboară din calească o mândrețe de curteană. — Uite-o, strigă Ion, ridicându-se de pe laviță... Uitați-vă, asta e procopsita de
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... țigănească-armată Nu era departe d-Inimoasa Hodinind și mergând câteodată; Iară la crieri coapta și bărboasa Bătrânime cu cei mai de cinste Să sfătuiea, ca și mai nainte. Căci acum și-înțăleaptă solie De-oarecâteva zile-întorsese Cu răspunsul bun de la domnie Zicând, precum vodă le spusese Și cum au aflatau a sa mărie, Toate după pofta lor să fie. [1] Adecă-întii, ca de la Flămânda Păn la-Inimoasa numa trei mile Să fie, când or merge curânda; A doao, să facă-în toate zile Atâta ... Măcar și de-ar fi de sute-o mie. Adecă, turcii venind să lovească Întii pă noi, ș-întia năvală Oastea țigană s-o sprijinească, Ca el apoi, fără de-ostăneală, Să deie pe dânși, de-a noastră moarte Slăbiți, și biruință să poarte. SpĂșneți-m acum: pentru ce s-ascunde? Pentru ce nu sunt oameni prin sate? Toți au fugit și nu să știe-unde, Ducând cu sine toate bucate. Au văzut-ați trecând din loc în loc Vrun om, vrun câine sau dobitoc? Cum dară să nu putem noi crede Cumcă suntem amânați la moarte, Ca și ...
... la stare și la făptură, prea sunt deopotrivă în sat și-n șapte sate! E vorba, cine-a fost Cazacul, cine Florea Cazacului și cine este Cos- ma Florii Cazacului? Un copil nevârstnic o știe pe de rost. Om să-i pui alăturea și să-l cauți în șapte sate, nu găsești unul mai bun decât Mihu, care nu-și mai știe rubedeniile și cuscrii și finii și care nu-și numără averea pe boi, ci pe juguri. Așa judecă satul și, dacă e vorba să spunem drept, nici Mihu, nici Cosma nu sunt scoși din sat. Prea se simțeau străini în același sat și le plăcea să se mângâie cu nădejdea de înrudire. Marta și Toader? Ei s-au trezit încă de mici în gura satului, și nici că-și mai dădeau bine seamă despre cele ce se vorbeau zi de zi. Ar fi trebuit să vie cineva și să le spuie că nu-i așa, pentru ca să-i puie pe gânduri și să-i facă a se întreba cum ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... deștept ca mine, mai învățat, și fiindcă rabdă mizeria fără să se plângă. Cum? Pentru că nu vrea să-și strige pe acoperișuri numele, țara și numărul dinților care îi lipsesc, nu e decât o haimana?... Ei bine, eu vreau să fiu prietenul acestei haimanale! Și sunt foarte fericit de asta.â€� Adrian își continuă mașinal plimbarea, odată cu critica mintală a celor ce-i spusese mamă-sa; și ... se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și posac și zicea, sfios, dar hotărât, în vreme ce celălalt îl aproba cu capul: — Kir Margulis... Merge prost... Nu e cald și limonada nu se vinde. Îmi mănânc economiile mele și zahărul d-tale... Prin urmare, ai înțeles? Nici de data asta nu plătesc. Ce zici? O să fie ca și celelalte dăți: dacă mor o să pierzi zece lei. Și negustorul zgârcit, dar cunoscător la oameni, acorda creditul cu o strângere de mână seacă, cum
... n-a ales ; a fost nepărtinitor și indulgent cum i se cade să fie oricărui obiectiv, s-a înduioșat și a înscris, și-a deschis pleoapa, ca un ochi ce stă mult la întunerec, și a prins ce a văzut pe retina lui, bun și rău, frumos și urît, ca un ochi operat de cataractă, ce se bucură de lumina ce i-o redă un operator. Și chipurile, imperioasele și simandicoasele barbișoane, lucitoarele chelii, unde asaltul sistemului pilos s-a oprit ca în fața unei redute cu neputință de atacat, spînatecele figuri virane, peste care parcă ar fi trecut un nemilostiv taifun, nesfîrșitul exemplar ieșit din fundul ... miri cum a mai putut să impresioneze sensibila membrană și să poată grefa întunerec peste întunerec, ninsori timpurii pe vîrfuri de piscuri, precum și precoce senilități pe abrupte povîrnișuri, toate laolaltă, ca în fundul unui ochi uriaș ce-ar avea șaptezeci și patru de irisuri, au venit să se așeze, ca tot atîtea pupile, peste care recea, imperioasa
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... va fi greu să afle cale și chip. Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt și iscusințele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, și feciorul de împărat nu se depărta de lângă soția sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, își puse piatră pe inimă și trimise carte, știre și veste la frate-său, a cărui împărăție era vecină, spuse cum și ce, și grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste și voinici și să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună și cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că ... clipită. Când se împliniră trei zile și trei nopți, cei doi paltini erau mândri și nalți, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Și apoi, când adia vântul și se mișcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la șoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînțelese, pe care numai sufletul lui o simțea ...