Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE PARTEA DREAPTA

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 579 pentru DE PARTEA DREAPTA.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în ... fi unit într-o zi temperamentul unui artist cu spiritul unui comis-voiajor. Balzac a fost vulgar și profund, grosolan și fin, plin de prejudicii comune și în același timp nemărginit de pătrunzător și profund; platitudinea-i ne uimește ca și imaginația lui; are vederi de geniu alături cu gândiri de imbecil." Cei care nu cunosc critica contemporană și sunt obișnuiți cu critica noastră unilaterală, cu drept cuvânt se vor mira de această analiză critică, unde alăturea de

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... culca cântând, se scula cântând, și voacea ei argintie, răsunând prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn, așa încât babele răutăcioase o numeau tricoliciul de noapte, iar băieții, privighetoarea Socolei. Eleonora era o ființă ciudată și plină de contraziceri. În ochiul ei, deși ar fi putut ceti cineva o inimă nestricată și un fond de multă bunătate, totuși aceste scumpe comori se ascundeau sub un văl de neiertată ușurătate. Astfel, ea nu depărta de la sine nici pe unul din tinerii ce-și făceau o glorie de a o compromite; unuia arunca o ochire, altuia un zâmbet, celuilalt o strânsătură de mână și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea împărțea la toți câte ceva din grațiile sale, numai inima ei nu lua parte la acest joc nebunatic al tinerețelor sale. Eleonora, această păsăruică, cântând și cochetând, ajunse în scurt timp a fi copila de modă a Iașului. Ea părăsi lucrul de la modistă și se mută în centrul târgului. Modesta ei cameră, unde odinioară cea mai prețioasă mobilă era o mică oglingioară, dinaintea căreia își peptăna ... sătulă de

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom ... odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să ... ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... facem pentru învățământul real și de meserii. Toată direcțiunea de pănă acum în această privință a fost primejdioasă si a avut de efect a hrăni din veniturile statului ceea ce s-ar putea numi pentru noi o trebuință de lux, și a lăsa la o parte ceea ce era neapărat necesar. Deși școalele reali sunt prevăzute prin legea instrucțiunii publice, nu vedem nici o sumă afectată pentru ele în acest budget ... profesorilor de universități, licee și gimnazii. Intr-un budget, în care școalele sătești nu sunt îndestul prevăzute, vedem că vi se cer să susțineți școalele de muzică, de bele arte, expunerea artiștilor în viață etc., și cred că este totdeauna datoria noastră de a releva acest inconvenient, pănă când se va forma o dată o opiniune publică așa de puternică, încât să fie silit ministerul de a prezenta un budget care să răstoarne acest sistem de a prevede și - pentru a mă servi de expresiunile d-lui raportator - să aducă piramida pe baza ei normală. Astăzi este pusă piramida pe vârf și partea cea mai dezvoltată a ei

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... s-ar putea ușor dovedi. Convicția de greutate ce se întâmpina a se vinde țiganii ne aduce la altă convicție, anume că proprietarii de țigani aveau un capital ce nu le da toată dobânda ce dă banul, un capital greu de a preface. O mare parte din țiganii boierești nu plătea nici o dajdie, o parte sunt netrebnici la munca pământului, ca salahori se văd rari, și un grădinărit nu plătea de multe ori hrana și îngrijirea lor. Putem astăzi rezuma proiectul supus hotărârii: 8 și 4 galbeni sufletul de vătrași și lăieși fără osebire de vârstă și de sex; se scot numai nevolnicii. Iar modul despăgubirii se încheie în următoarele cinci articole: 1. Obligațiile despăgubirii vor fi nominative. 2. Acestea se vor împărți ... a doua vadea, și din vadea în vadea, după mijloacele date creditului într-un timp hotărât, toate obligațiile se găsesc stinse. Operația despăgubirii este așa: de pildă, dl S. are una sută suflete țigani de categoria întâi, adică de cei cu câte 3 galbeni, și una sută câte de 4 galbeni, peste tot i se cuvine 1.200 galbeni, sau în lei de piață 44.400. Pentru această sumă statul sloboade dlui S. atâtea bucăți (sineturi) câte ...

 

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii ... nu i-ar fi răpit măcar o parte cât de mică din dragostea lui pentru bani, dar copiilor le trebuie hrană, foc, școală... Îi fusese de ajuns nevasta. Își amintea bine de nevastă. Fără voie, se uită pe peretele din față, deasupra ușii. Acolo îi era portretul. Un prezent al lui Filip, de ziua ei. Simți nevoia să vorbească despre dânsa. — Seamănă bine Ana în portretul cela. Filip tresări, întoarse repede capul, se uită la chipul, pe

 

Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... d-a zice multe, și devin întunecos; Unul n-are-atâtea dresuri, dar e gol, fără-ajutor; Altul, să nu se târască, se pierde de tot în nor. Voiți publica favoare după drept a merita? Ne-ncetat frazele voastre cătați a le varia. Un stil ce ține tot una și ne-ncetat uniform, Surda ... luați. Un stil repede și iute, care curge tot rimând; Minte nu prea manifestă, judecată neavând. Fără-a pierde stăruirea, cu încetul naintați, De mii de ori fapta voastră revedeți și cercetați; Neteziți fără-ncetare și iar o mai neteziți, Ștergeți, lăsați câteodată, uneori adăugiți. Puțin este într-o faptă unde ... mijloc. Arta stă-n perfecțiunea amănuntelor deplin Și-n proporția cerută părților ce se combin. Și cuvântul niciodată nu meargă-a se depărta De câte vrea ca să spună, vorbe cu zvon a căta. Pentru versurile voastre voi de public vă sfiiți? Critic aspru ce nu iartă voi înșivă să vă fiți. Ignoranța e făcută singură a s-admira; Amici buni v ... bucurie,-l vezi saltă, de ...

 

Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... d-a zice multe, și devin întunecos; Unul n-are-atâtea dresuri, dar e gol, fără-ajutor; Altul, să nu se târască, se pierde de tot în nor. Voiți publica favoare după drept a merita? Ne-ncetat frazele voastre cătați a le varia. Un stil ce ține tot una și ne-ncetat uniform, Surda ... luați. Un stil repede și iute, care curge tot rimând; Minte nu prea manifestă, judecată neavând. Fără-a pierde stăruirea, cu încetul naintați, De mii de ori fapta voastră revedeți și cercetați; Neteziți fără-ncetare și iar o mai neteziți, Ștergeți, lăsați câteodată, uneori adăugiți. Puțin este într-o faptă unde ... mijloc. Arta stă-n perfecțiunea amănuntelor deplin Și-n proporția cerută părților ce se combin. Și cuvântul niciodată nu meargă-a se depărta De câte vrea ca să spună, vorbe cu zvon a căta. Pentru versurile voastre voi de public vă sfiiți? Critic aspru ce nu iartă voi înșivă să vă fiți. Ignoranța e făcută singură a s-admira; Amici buni v ... bucurie,-l vezi saltă, de ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre

... Dimitrie Bolintineanu - Avuşi tu zile mândre Avuși tu zile mândre de Dimitrie Bolintineanu I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de batelii în mână-ți strălucea, Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, Spuneau a ta mărire și fapte glorioase. Copiii tăi, o, țară, cu ... și te plânge, Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat! Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde. Pe numele tău splendid uitarea se întinde. Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor, Când lacrimile tele ca râuri ... Dar inimile-s moarte: nimica nu doresc, Nimica decât umbra sub care se strecoară, Ca păsările nopții ce-n noapte vor să moară... Plângi, patrie de doruri, cu lacrime de sânge! Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge! III Dar, prin aceste lacrimi durerile îmbuni! Nui! lacrimile-s date plăpândei slăbiciuni. Aceste mândre lacrimi ... nu sunt ai vieții sclavi. Pământul bărbăției mai poate naște bravi. Deci cugetele-ți toate ce te-narmară, foarte, Nu s-ar cădea să fie de doliu și

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care ... bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce ... dar n-a mai găsit un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul

 

Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar

... Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe ... luat? Și se repede roșu ca focul, apucă pe adversarul său de piept și-ncepe să-l zguduie cu putere: — Astea vi sunt mijloacele de luptă? Notele! Dă-mi notele! Am lucrat o noapte la ele; dă-mi-le înapoi că te zdrobesc. — Să n-am parte de ochii mei, coane Alecule! Să n-apuc să mai văz pe liberali la putere, dacă le-am văzut măcar! Ministrul aruncă departe pe Costache și ... un fragment cu care conul Lascar rămăsese în mână ghemuindu-l și mototolindu-l din distracție. — M-ai nenorocit, coane Lascarache! exclamă exasperat ministrul

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>